Postări

Se afișează postări cu eticheta centrul_de_voluntariat_tirgu_frumos

Rezultatele verificării rapoartelor de evaluare ale Centrelor de Voluntariat Tîrgu Frumos

Imagine
"Centrul de Voluntariat Tîrgu Frumos" a fost un proiect implementat în perioada 1 aprilie 2015 - 30 aprilie 2016, fiind finanţat de granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România. Centrul de Voluntariat Tîrgu Frumos a contribuit la dezvoltarea comunităţii Tîrgu Frumos şi a zonelor rurale limitrofe, prin voluntariat. În cele 13 luni de implementare, prin amenajarea a două centre de voluntariat în cadrul a două instituţii publice: în Casa de Cultură „Garabet Ibrăileanu” şi în Palatul Copiilor, filiala Tîrgu Frumos (Clubul Copiilor) am format peste 120 de voluntari activi, am organizat peste 370 de evenimente şi am implicat peste 6200 de beneficiari, dintre care 44% au fost din mediul rural.  Ambele centre au avut grupuri ţintă diferite, iar experienţele cu instituţiile implicate au contribuit la dezvoltarea culturală a comunităţii, la promovarea cetăţeniei active, la includerea mai multor beneficiari din grupuri vulnerabile şi la consolidarea capacităţii or

The results of "The Volunteering Center of Tîrgu Frumos" project

Imagine
The Volunteering Center of Tîrgu Frumos had an important impact on the development of Tîrgu Frumos and the rural areas. During the 13 months of implementation (1 April 2015 - 30 April 2016), 2 volunteer centers were arranged in two public institutions, more than 120 active volunteers were trained and over 370 events (meetings, seminars, actions, activities, performances, programs, projects), which have involved over 6,263 beneficiaries (44% from rural areas), were organized.  Considering these data, on average, a volunteer of the project, organized 3 events with approx. 17 participants. The centers focused on different target groups and helped the project to develop stronger partnerships with different public institutions, which contributed to the cultural development of the community, to the promotion of active citizenship, to the inclusion of more beneficiaries from vulnerable groups and it developed the capacity of the organization. At the moment, in June 2016, the volunteering

Căutăm voluntari!

Imagine
Ce planuri ai pentru această vară? Noi te invităm să experimentezi voluntariatul şi să investeşti în educaţia ta. Dacă eşti din Tîrgu Frumos sau din localităţile limitrofe, te invităm să fii voluntar în cadrul Centrului de Voluntariat Tîrgu Frumos.  Tot ce trebuie să faci este să completezi acest formular: http://goo.gl/forms/bljmeWxnwWd5zPXE3 , până la data de 20 iunie 2016 .  Toţi cei care se vor înscrie vor fi contactaţi pentru a participa la un curs introductiv, ce va avea loc în perioada 25-26 iunie la Centrul de Voluntariat.  Avantajele tale ca voluntar ASIRYS sunt: - vei participa la proiecte internaţionale finanţate de Erasmus Plus, atât la nivel local, cât şi internaţional; -  dobândeşti experienţă în organizarea de evenimente culturale, sociale şi sportive; în ultimele 12 luni ne-am implicat în organizarea a 7 festivaluri şi a peste 300 de evenimente; - te dezvolţi personal şi îţi cultivi pasiunile într-un mediu prietenos; - prin contractul de voluntariat , î

Centrul de Voluntariat Tîrgu Frumos: rezultate după 13 luni de activitate

Imagine
Centrul de Voluntariat Tîrgu Frumos a contribuit la dezvoltarea comunităţii Tîrgu Frumos şi a zonelor rurale limitrofe, prin voluntariat. În cele 13 luni de implementare (1 aprilie 2015 - 30 aprilie 2016), prin amenajarea a două centre de voluntariat în cadrul a două instituţii publice: în Casa de Cultură „Garabet Ibrăileanu” Tîrgu Frumos şi în Palatul Copiilor, filiala Tîrgu Frumos (Clubul Copiilor), am format peste 120 de voluntari activi, am organizat peste 370 de evenimente şi am implicat peste 6200 de beneficiari, dintre care 44% au fost din mediul rural. Ambele centre au avut grupuri ţintă diferite, iar experienţele cu instituţiile implicate au contribuit la dezvoltarea culturală a comunităţii, la promovarea cetăţeniei active, la includerea mai multor beneficiari din grupuri vulnerabile şi la consolidarea capacităţii organizaţiei.  Pe parcursul celor 13 luni, peste 120 de voluntari au organizat în cadrul centrelor de voluntariat peste 370 de evenimente (întâlniri, seminarii

Voluntariat la Festivalul "Magia Baloanelor"

Imagine
Festivalul "Magia Baloanelor" aduce pentru prima dată în Moldova un spectacol de culoare al baloanelor cu aer cald și promovează zborul cu balonul, atât în văzduh, cât și ancorat. Îți propunem să devii parte a magiei, să te lași cuprins de emoția și bucuria unei experiențe noi şi să devii voluntar la un festival unic în regiunea noastră! Festivalul "Magia Baloanelor" va avea loc în comuna Ion Neculce, satul Războieni , în perioada 6-8 mai , asociaţia noastră fiind partener al evenimentului.  Căutăm 30 de voluntari , care să activeze în diverse roluri pe tot parcursul festivalului. Voluntarii vor dobândi o experienţă unică de organizare şi vor beneficia de un zbor gratuit în balonul de aer cald.  Pentru a vă înscrie, vă rugăm să completaţi formularul următor: http://goo.gl/forms/eLd4plbT1v http://goo.gl/forms/R8BlfPwKFV până la data de 22 aprilie 2016.  Pe data de 23 aprilie, vom organiza împreună cu cei înscrişi, la Centrul de Voluntariat Tîrgu Frumo

Aprilie: Luna Sustenabilităţii

Imagine
A trecut un an de când am lansat Centrul de Voluntariat Tîrgu Frumos. Într-un an de zile rezultatele sunt peste aşteptări. Am deschis două centre de voluntariat, am organizat 370 de evenimente, am implicat peste 5725 de cetăţeni, am mobilizat peste 120 de voluntari şi am pus în valoare oraşul Tîrgu Frumos prin voluntariat şi educaţie nonformală. Toate aceste activităţi au fost sprijinite de granturile norvegiene SEE 2009-2014, prin Fondul ONG România. La finalul lunii aprilie, activităţile centrelor de voluntariat nu vor mai fi finanţate, proiectul fiind sprijinit de aceste granturi în perioada 1 aprilie 2015 - 30 aprilie 2016. Impactul activităţilor centrelor de voluntariat Tîrgu Frumos a fost mult prea important pentru tineri şi pentru comunitate pentru a închide uşile acestor centre , astfel că în această ultimă lună, ne-am propus să dezvoltăm soluţii de sustenabilitate pentru a sprijini în continuare iniţiativele copiilor, tinerilor, cetăţenilor, astfel încât, împreună, să dezv

Rezultatele Programului "Parteneriat pentru Dezvoltare Culturală"

Imagine
În perioada  26 octombrie 2015 - 26 februarie 2016, am implementat Programul "Parteneriat pentru Dezvoltare Culturală", la care au participat elevi şi profesori din 5 instituţii: Liceul Teoretic "Ion Neculce", Şcoala Generală "Ion Creangă", Şcoala Ge nerală "Garabet Ibrăileanu", Liceul Tehnologi c "Petru Rareş" şi Liceul Special "Moldova".  În prim a etapă am realizat prezentări în fiecare clasă din şcolile partenere, fiind coletate peste 60 de idei de evenimente. În a doua etapă au fost implementate 17 evenimente, ce sunt prezentate în rândurile următoare.   Cele mai reuşite evenimente, realizate de profesori şi elevi, vor fi premiate în cadrul Ga le i "Premiile pentru Dezvoltare Culturală 2015" , ce va fi organizată duminică, 3 aprilie, încep ând cu ora 1 3:00 , la Centrul de Vol untariat din Clubul Copiilor .  "Parteneriat pentru Dezvoltare Culturală" a fost un program care a găsit şi a mobili

A început Olimpiada Evenimentelor! Program & Evenimente

Imagine
Olimpiada de Evenimente îşi propune să stimuleze iniţiativa şi să promoveze cetăţenia activă în rândul tinerilor din Tîrgu Frumos şi împrejurimi. S-au înscris 22 de tineri şi au fost propuse 2 5 de evenimente , ce se vor desfăşura în per ioada 22-31 martie 2 016. Evenimentele propuse de tineri, ce se vor desfăşura în cadrul Centrelor de Voluntariat din Tîrgu Frumos, sunt: Luni : Curs aplicat de antreprenoriat social - cursul urmăreşte să dezvolte Ceainăria P ovesTea , dar şi alte iniţiative de antreprenoriat social care să asigure sustenabilitatea centrelor de voluntariat. 21-31 .03.2016, 19:00 - 20:00, Centrul de Voluntariat Clubul Copiilor Marţi : Suvenir pentru Tîrgu Frumos - ti nerii din firma de exerciţiu Folk-House vor crea îm preună cu voluntarii, suveniruri tradiţionale pentru oraşul Tîrgu Frumos . Aceste suvenir uri vor fi oferite în şcol ile din oraş, fie în schimbul unei donaţii, fie î n schimbul un ui interviu despre Tîrgu Frum os.     22, 31.03.2016,