Managementul proiectelor în ASIRYS

De multă vreme căutăm soluţii pentru a putea coordona eficient din online, proiectele organizaţiei. În cadrul evenimentului Connector de la Cluj (capitală europeană de tineret în 2015), se pare că am găsit soluţia: platforma Producteev (mulţumim Vladimir). 

În ultimii ani, activitatea noastră a devenit internaţională, iar în spatele proiectelor, sunt puţini oameni, toţi voluntari. Da, trebuie să recunoaştem, a devenit din ce în ce mai greu să ne gestionăm echipa! Avem peste 150 de persoane în baza noastră de date, peste 300 de actuali sau foşti voluntari, sute de parteneri internaţionali şi numeroase proiecte implementate la nivel internaţional. A devenit o adevărată provocare să organizăm şi să monitorizăm eficient activitatea pe care o avem.

În aceste condiţii, din 2014, am decis să folosim intens programul Producteev. Astfel că toţi cei care au menţionat că vor realiza o activitate în cadrul asociaţiei noastre, vor primi o invitaţie pe adresa de email, de a se alătura grupului Producteev creat de SUPER TINERI. Programul este disponibil în limba engleză, e intuitiv, fiecărei activităţi i se pot atribui responsabili, deadlineuri şi grade de prioritate.

Programul poate fi folosit şi de pe telefon. O să revenim cu diverse articole pe blog pentru a vă povesti mai multe despre experienţa noastră sau pentru a clarifica anumite aspecte cu voluntarii şi partenerii. 

Între timp dacă aveţi întrebări sau sugestii, secţiunea comentarii de la acest articol e locul ideal pentru a ni le adresa.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum se formulează un obiectiv SMART?

Tîrgu Frumos - cele mai importante obiective turistice

Turism în Paşcani