Interviu cu Domnul Profesor Dumitru Boghian

„Cred că până la urmă binele învinge şi fără să am un... entuziasm adolescentin. Dar asta cu o condiţie: să faci bine pentru a primi bine... şi atât.”
Domnul profesor Dumitru Boghian este titularul catedrei de istorie veche la Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava. A publicat “Cultura Cucuteni în Bazinul Bahluiului” (1999 - lucrare de doctorat), “Comunităţile cucuteniene din bazinul Bahluiului” şi “Începuturile istoriei omenirii”, lucrări ce îl fixează în elita arheologilor români şi străini. Precum spune domnul Dan Fripis în “De la lume adunate... despre Târgu Frumos”, este un om modest, sensibil la frumos, cu vaste cunoştinţe în multe domenii.
Personal l-am cunoscut ca pe un om elegant în gesturi şi cuvinte, jovial, cu un simţ al umorului subtil şi cu un râs sănătos. Discuţia cu dumnealui a fost pentru mine o adevărată lecţie de viaţă care m-a acaparat puternic şi pe care nu o voi uita niciodată. Pot adăuga, după onoarea de a-mi oferi acest interviu: “Et in Arcadia ego!”
“Domniile voastre, dacă faceţi voluntariat, trebuie să ştiţi ce înseamnă şi să-l practicaţi pro bono, adică conform cu ideea în sine şi să-i învăţaţi pe cei din jur acest lucru.”
Alexandra Matache: Un grup de tineri, membri ai Asociaţiei Asirys, au creat un portal al oraşului Tîrgu Frumos, mai exact, www.tirgufrumos.ro (www.facebook.com/TirguFrumos) prin care îşi propun să promoveze oameni de valoare, opinii critice, lucruri bune. Ideea acestui site a pornit de la nemulţumirea că dând un search pe Google despre oraşul Tîrgu Frumos, apar doar aspecte negative. Vrem să arătăm şi o altă faţă a acestei localităţi, pozitivă. Cum vedeţi această iniţiativă?
D-l Dumitru Boghian: Este de apreciat că tinerii vor să se exprime, pentru că în foarte multe cazuri, din mai multe motive, dar mai ales din cauza presiunii, le e frică sau nu vor să facă acest lucru. De foarte multe ori sunt conformişti. În particular critică, dar în situaţiile oficiale sunt foarte retractili, ca pisica, dacă ajunge undeva îşi retrage unghiile ca să nu facă zgomot şi să nu atragă atenţia. Explicaţia ar fi faptul că şi-au moştenit părinţii care au trăit într-o anumită epocă, dar vina le aparţine şi lor, că se pliază pe o anumită situaţie. De asemenea, contribuie la aceasta şi unii care, când observă pe cineva cu o atitudine diferită, vor să-l “pună la locul lui”, să nu-i dea voie să se exprime. Asta mă deranjează foarte mult. Dar mă mai deranjează şi faptul că, deşi aceşti tineri critică societatea contemporană care conţine multe rădăcini de dinainte de ’89, continuă să procedeze în conformitate cu ea. De aceea vreau să fiţi deschişi, iar deschiderea aceasta să fie fără frică, dacă nu,... vă înţeleg. E vina adulţilor: "Fiţi liberi, dar atât cât vă dăm noi voie”. Lucrez cu tinerii şi observ toate aceste lucruri despre care îţi vorbesc.
O altă greşeală este că vor să ajungă... sus dintr-o dată, reuşesc, dar vor cădea la fel de repede. Cu toate acestea am încredere în tânăra generaţie şi îmi place să văd oameni care se afirmă, care îşi dezvoltă un drum în societate şi cândva vor primi statutul pe care îl merită.
Aşadar, portalul trebuie să fie mai dinamic. Este foarte bună ideea, dar statică. Are nevoie de înfăţişare mai vie, nu culori stridente, ci nuanţe care să atragă. Când spun dinamic mă refer la faptul că, unele rubrici nu sunt completate. Ar trebui să puneţi câte un responsabil pe o anumită rubrică care să reînoiască informaţia pentru că publicul are nevoie de nou. Articolele valabile să rămână, restul să intre la arhivă, iar dacă cineva este interest de ele să folosească o cheie de căutare.
A.M.: Vom încerca să ţinem cont de sugestiile dvs.
D.B.: Nu trebuie să ţineţi cont de spusele nimănui. Primul lucru pe care îl cer tuturor este să pună la îndoială ceea ce spun eu pentru că şi eu pun la îndoială ceea ce spun. Cum? Privind critic portalul.
A.M.: De asemenea, mai cochetăm cu idea unui proiect privind dezvoltarea potenţialului turistic al oraşului Tîrgu Frumos. În opinia dvs. ce anume poate fi valorificat şi promovat în Tîrgu Frumos?
D.B.: Nimic, din păcate. Nici înainte şi nici după 1989, oamenii aceştia nu au înţeles că pentru dezvoltarea localităţii nu trebuie să facă numai retrocedări, pe drept sau pe nedrept, nu numai să creeze tot felul de mini, maxi chioşcuri sau, mă rog, afaceri, ci şi nişte proiecte durabile. Din păcate, nici, acum, după 20 de ani, nu se înţelege că pentru dezvoltarea turismului este nevoie de un patrimoniu. Pentru ce să-l chem pe turist la Tîrgu Frumos? Să vadă dealurile dezgolite şi o pistă de schi? Pentru că cineva a stricat islazul, nici vite nu poate să vadă pe deal. Sau să vadă vitele printre maşinile oamenilor care fac focuri şi “grătăresc”?
Nu are ce să vadă în Tîrgu Frumos. Acest oraş nu are nimic de oferit nici măcar pentru turismul de tranzit. Sunt câteva locaţii unde o persoană în tranzit poate lua masa, de exemplu Rami şi Coroana, dar restul nu sunt cunoscute.
Iazul Paharnicului a fost asanat şi colonizat cu diferite comunităţi. S-au construit case în sistemul acesta social. Ar fi fost o modalitate pentru turismul de weekend. Ar fi putut să se decolmateze şi să se pună apă şi să fie invitaţi turişti să-şi petreacă sfârşitul de săptămână.
Muzeul liceului este închis, chiar şi pentru elevi, pentru că nu există un profesor documentarist care să-l introducă în circuit.
La Staţiunea Baza Pătule, cercetarea arheologică s-a încheiat şi că orice astfel de acţiune, a fost distructivă. Poate fi făcută o cercetare arheologică nedistructivă, adică să se păstreze la faţa locului unele piese descoperite pentru crearea unei reconstituiri, dar în acest caz terenul este proprietate privată, ba mai mult, oamenii vor să-şi facă case, dar se înşeală. Dacă nu se vor face lucrări de consolidare, nu va fi nici sit arheologic, nici spaţiu locuibil, pentru că dealul “fuge”.
Biserica Sfânta Paraschiva este o clădire nouă, nu mai este biserica medievală, nici măcar de secolul al XIX-lea. Este monument istoric doar teoretic pentru că s-a înscris la Direcţia Patrimoniului Naţional. S-au făcut săpături pentru conservare. S-au descoperit nişte vestigii. Au continuat? Nu!
Vecinătăţile? Strunga. Complexul balneo-climateric a fost distrus. Nici măcar acela de la 1907 nu mai este.
La Cucuteni este... pustiu pentru că cei de la Complexul Muzeal Moldova nu şi-au luat în serios rolul de stăpâni şi nu au înnoit. A fost deschis în 1984 cu ocazia simpozionului “Cucuteni- 100 de ani” când s-au împlinit 100 de ani de la descoperirile din 1884 şi s-a organizat un congres internaţional. Dar de atunci au trecut ani buni, iar acum poţi vedea doar nişte panouri... jerpelite cu nişte texte neinteligibile chiar şi pentru specialişti.
Situaţia din Cucuteni se regăseşte şi la Cotnari unde nu poţi merge decât să consumi vin în exces şi să spui că ai fost la... Catilina, adică turismul de beţie...
Aşadar, Târgu Frumos nu are, deocamdată, obiective care să se încadreze la turismul cultural, nici măcar pentru turismul de weekend. Este o aşezare veche, care are aproape 570 de ani. Dar ce s-a păstrat, de-al lungul anilor? Doresc oare locuitorii să-şi conserve vestigiile, trecutul?
Până şi Siliştea Târgului este distrusă, în marea ei majoritate. Actualmente este Parcul Dan Dumitrache. Jumătate este mai înalt cu un metru şi câţiva centimetrii, iar cealaltă jumătate a fost răşluită. Practic, acolo a fost vatra târgului, primele dovezi ale locuirii în zonă. De acolo, împreună cu regretatul profesor Puşcaşu de la Iaşi, în anii 1982-1983, am reuşit să mai recuperăm nişte material care “vorbea” de ceramică de început de secol XV, adică înainte de atestarea documentară a aşezării.
Atât. Am recuperat ceramică din fundurile de gropi. Restul? În virtutea regimului socialist, s-au construit blocurile de locuinţe, Esplanada, bune pentru toată populaţia de atunci, dar... acum ce să facem? Pentru că jumătate din parc este... decapat, scos, s-a ajuns la solul viu. Toate locaţiile blocurilor înseamnă rupere..., scoatere de material. Unde este librăria acum, a fost o olărie. Unde au dus pământul de acolo?
Când au construit blocul 7-9 au distrus cimitirul medieval al oraşului, din secolele XIV - XV. Toate osemintele morţilor au fost mutate în altă parte... după ce bineînţeles şi-a făcut datoria şi preotul... Lipsa de perspectivă la un moment dat, a cauzat toate acestea...
Muzeul oraşului? Are colecţia, dar înjumătăţită, o parte din material fiind înstrăinat pentru că oamenii n-au înţeles că un muzeu are nevoie de un număr considerabil de piese care să fie înlocuite la timpul potrivit, nu doar de câteva.
Deci e nevoie de o perspectivă, pentru că nu pot să facă turism cei care nu au făcut turism niciodată. Şi a face turism nu înseamnă să te sui în maşină sau în tren şi să te plimbi, ci să te implici în turism, având o viziune sistemică a lucrurilor.
A.M.: De curând, ASIRYS a lansat proiectul “Ţara lui Ştefan cel Mare”, proiect ce îşi propune să reunească în Tîrgu Frumos tineri din Republica Moldova şi România pentru a valorifica istoria comună şi a “reînvia” prietenia dintre tinerii din cele 2 ţări. Ce credeţi despre această iniţiativă?
D.B.: Am auzit de acest proiect. E foarte frumos. Numai că de la Ştefan cel Mare, în Tîrgu Frumos, nu avem nimic. Iar acea legendă cu frumoasa lui Ştefan cel Mare... nu prea are nici măcar un dram de adevăr ca orice legendă. Eu nu neg că aristocraţia era poligamă, dar de aici până la a crede că o aşezare s-a întemeiat datorită unei frumoase a voievodului... e mare diferenţă.
Tîrgu Frumos a apărut ca urmare a faptului că era pe un traseu comercial care lega drumul Siretului de drumul Prutului. Erau două drumuri longitudinale în Moldova, de la nord la sud. Veneau de la Liov şi ajungând până la Roman, cel mai facil era spre Iaşi, adică pe drumul Cârligăturii, unde călătorii făceau popas.
Nu vreau să distrug legendele, dar în Tîrgu Frumos nu există nimic din epoca ştefaniană. Probabil că pe vremea aceea, exista o curte domnească ca un fel de primărie, cu un şoltuz însoţit de doisprezece pârgari. Toate târgurile erau proprietate domnească, de aceea domnul mai trecea prin aceste locuri, de-al lungul călătoriilor sale, dar nu făcea decât să se odihnească pentru a-şi continua drumul.
Numele de Tîrgu Frumos se datorează peisajului frumos din acea vreme, acum locurile sunt mai puţin frumoase pentru că epoca modernă şi cea contemporană au distrus. Dar nu-i nici o problemă. Un oraş are nevoie de legende, iar dacă nu le are şi le creează. Este o tendinţă umană.
A.M.: Întreaga activitate a asociaţiei se bazează pe voluntariat. Anul 2011 are o mare importanţă întrucât reprezintă Anul European al voluntariatului. Ce argumente pro sau contra aveţi în dezvoltarea activităţilor de voluntariat în Tîrgu Frumos?
D.B.:Voluntariatul este o activitate socială utilă, dar nu toţi au disponibilitate sufletească să o practice. De asta depinde pentru a găsi timp pentru toate. Acum, toţi sunt interesaţi numai de bani şi de chilipiruri. Cel mai adesea este urmat modelul lui Gigi Becali şi, în special, de tineri.
În apus, această activitate a voluntariatului este foarte apreciată. Numeroase personalităţi, în ascensiunea lor spre reuşită, au practicat astfel de activităţi. Unii sunt oameni politici şi se mândresc în CV-ul lor cu asta. În aceste societăţi, oamenii au timp, disponibilitate sufletească şi financiară pentru acest tip de acţiuni. Sunt, de altfel, educaţi în spiritul voluntariatului. La noi, doar în O.N.G. se practică voluntariat, dar şi în astfel de cazuri, foarte rar. Restul, încearcă să câştige bani din sponsorizări,... mai dă Guvernul.
Păcat că oamenii nu cunosc foarte bine conceptul de voluntariat. Pe portal, ar trebui să popularizaţi mai mult activităţile de acest tip.
A.M.: În ce direcţie ar trebui canalizate proiectele de voluntariat?
D.B.: ...În toate direcţiile! Sunt atât de multe activităţi care s-ar putea face... de la mediu până la problema discriminării! Chiar şi în domeniul educativ trebuie îndreptate proiectele voluntare. Trebuie şi activităţi educative... Domniile voastre, dacă faceţi voluntariat, trebuie să ştiţi ce înseamnă şi să-l practicaţi pro bono, adică conform cu ideea în sine şi să-i învăţaţi pe cei din jur acest lucru.
Multă lume nu ştie... Confundă conceptul de voluntariat cu acţiunile din tinereţe, din perioada comunistă, când erau mobilizaţi în practica agricolă care era obligatorie, o adevărată corvoadă. Unii cred că acest tip de activitate este un fel de grevă italiană.
De fapt, nu este decât a fi un bun cetăţean care sacrifică din timpul său pentru a-l învăţa pe celălalt ceva sau pentru a construi ceva. De exemplu, de la Cartierul Veseliei, de la pasarelă şi până la Lukoil, e mizerie peste tot..., jale: ambalaje, ţigări, seminţe. Am văzut oameni care, deşi sunt învăţători, poliţişti, mănâncă seminţe. Nu-i nici o problemă în asta! Vor să o facă în public? Bine, dar să-şi strângă resturile.
Nici măcar păsările nu mai pot să scurme, să mănânce pentru că e pe asfalt, pe beton. În acest caz s-ar putea evidenţia voluntariatul pentru mediu.
Dar cel mai mult mă doare că majoritatea activităţilor de voluntariat se fac pentru spectacol... Adică dacă nu există vreun obiectiv prin zonă care să filmeze sau să pozeze, oamenii nu fac treaba în care s-au angajat..Preferă se meargă într-un bar, să fumeze ţigară după ţigară încât dacă vrei să bei un ceai, să nu poţi sta.
„Mă doare că lumea bate pasul pe loc... Un an, doi, fie, dar după două decenii... de bătut pasul pe loc începe să doară că s-a pierdut atâta timp, că s-au irosit imensele posibilităţi, că s-au putut face şi, vorba cronicarului Ureche,... nu s-au făcut.”
A.M.: Unii elevi sau studenţi consideră istoria “greu de digerat”. De ce credeţi că spun asta?
D.B.: Pentru că şi pentru profesori istoria este greu de digerat. De ce elevii, de exemplu, vizionează cu plăcere un film documentar, pe National Geographic sau Discovery? Pentru că un profesor nu-i în stare să facă “comestibilă mâncarea” pe care o dă elevului.
Dar marea nenorocire este că oamenii nu sunt învăţaţi să înveţe... Să ne imaginăm un pescar amator, profesionist chiar, însoţit de o trupă de pescari învăţăcei. Pescarul amator îi va învăţa pe ceilalţi să-şi instaleze undiţa, să lege cârligul, pluta, să caute râma şi apoi să o folosească şi, cel mai important, toate semnele că peştele muşcă momeala. Din păcate, acest lucru nu s-a făcut nici înainte şi nici după 1989. Eu, ca profesor la universitate, îmi dau seama, prin studenţii mei, de toate necazurile învăţământului preuniversitar.
Mă confrunt cu o problemă substanţială: deşi studentul nu deţine noţiuni importante de istorie, nici măcar sursa de unde le-ar putea afla nu o cunoaşte, nu ştie să interpreteze un text fie el istoric, ştiinţific, beletristic, adică nu înţelege. Nu face decât să ia ca atare o “bucăţică” de text dintr-o carte, o alta din altă carte şi tot aşa după care le “coase”, mai mult sau mai puţin îndemânatic. Ceea ce iese preia denumirea de... lucrare proprie.
Reforma în învăţământ trebuie să înceapă cu profesorii şi să se răsfrângă asupra elevilor. Dascălii trebuie să-i înveţe pe elevi, în primul rând, să înveţe, să gândească, să interpreteze critic un text, să aleagă din multitudinea de informaţii pe cea mai potrivită. Puţini procedează astfel. Cu toate acestea sunt elevi foarte buni, care performează, deşi contribuţia şcolii este relativ mică, în comparaţie cu alte medii de informare.
Dar oare se vrea în societatea de astăzi ca oamenii să gândească critic? Nu. Deşi “strigă”, prin reprezentanţii săi că e nevoie de oameni cu gândire critică, practic nu vrea. De ce? Pentru că e mai uşor de manevrat, de manipulat mase de oameni care nu au o viziune clară, care nu sunt critici, în calitate de alegători, consumatori, participanţi la viaţa socială ş.a.m.d. Uneori ajungi la ideea zădărniciei pentru că non-modele economice, politice, culturale etc. sunt mult mai numeroase decât cele adevărate şi ne “inundă”.
A.M.: Trecutul ne învaţă viitorul?
D.B.: Nu ştiu dacă trecutul ne învaţă viitorul. Viitorul va fi o realitate cândva, dar alta decât au gândit-o cei din trecut sau decât o gândesc cei din prezent. Te aştepţi la un eveniment, dar nu poţi şti cum se va desfăşura. Putem spune că evenimentele istorice se repetă, câteodată, dar pe o altă scenă, cu un alt decor, cu un alt scenariu, cu o altă regie.
Cel mai bine e să extragem din trecut învăţăminte, să luăm drept modele diferite cazuri, adică să analizăm reacţia oamenilor la un anumit eveniment, contextul general, interesele. De aceea nici pe contemporanii noştrii nu-i critic, doar discut în încercarea de a înţelege. Cel mai greu este să înţelegi ceea ce trăieşti şi nu să trăieşti.
Dacă pe oamenii din trecut i-am aduce în prezent, ar fi nişte inadaptaţi pentru că fiecare îşi trăieşte timpul său..., cu provocările sale. Ce putem face? Să învăţăm din trecut, conştienţi fiind că nu le vom putea transpune aidoma. Nici un scenariu nu e „bătut în cuie” şi astfel trebuie să prospectăm viitorul, să ne pregătim pentru... „venirea valului”. De aceea istoria este o învăţătoare a vieţii.
A.M.: Care sunt principiile dvs. de viaţă?
D.B.: În primul rând, lucrul bine făcut. Nouă românilor ne cam lipseşte această regulă. „Las’ că merge şi aşa”. Sunt împotriva acestei... "teorii" să o numim. Decât să facem o mie de lucruri proaste, mai bine am face unul singur şi bun. De aceea mie îmi pare foarte rău că germanii au stat prea puţin pe la noi, doar vreo trei sute de ani, între secolele II şi V. Însă este şi un anumit specific al nostru, al istoriei noastre. Puşi în faţa unei permanente schimbări, oamenii au devenit... retractili, acţionează imprevizibil. Dăm vina pe turci, greci, slavi, dar uităm să dăm vina pe noi.
Aşadar lucrul bine făcut are o însemnătate foarte mare. Dacă te-ai angajat să faci un lucru trebuie să-l faci cât se poate de bine, iar dacă eşti pus, trebuie să încerci să-i pătrunzi esenţa şi, de asemenea să lucrezi cât mai corect pentru a-l finaliza.
Mai este nevoie de cinste, de a fi cinstiţi unii cu alţii, nevoia de adevăr, de a spune lucrurilor pe nume. Dar şi în spunerea adevărului este nevoie de multă prudenţă pentru că pe unii îi răneşte. Oamenii nu sunt învăţaţi să accepte adevărul în faţă. Precum spune Iorga „adevărul este ca apa rece, de care dor numai dinţii bolnavi”.
Trebuie avut în vedere un alt principiu important: cuvântul poate fi în acelaşi timp lamă de bisturiu şi poate răni, dar şi balsam. De aceea suntem obligaţi să avem grijă ce spunem, când şi cu ce intonaţie pentru că cei din jur sunt foarte sensibili, mai ales acum.
Un alt principiu ar fi nevoia aceasta de a gândi critic permanent, dar nu de a face critică sterilă. Foarte mulţi critică, critică şi iar critică...
Ei bine! Poţi critica analizând, comparând pentru a îmbunătăţi lucrurile aşa cum crezi de cuviinţă şi, la rândul tău, să fii pregătit să fii criticat. Dar nu să răneşti, să loveşti la fel ca la hochei, cu crosa la picioare şi respectivul să cadă, ci să-l ajuţi să se menţină mai bine în picioare. Mulţi nu ştiu să critice.
Chiar şi pe portal am văzut că se critică ideea, dar nu şi omul. Cum putem să criticăm ideea, fără să criticăm omul? Nu putem pentru că omul nu poate fi rupt de ideile lui. Poate fi omul învăţat că dacă el critică şi el va fi supus, normal, criticii. Dacă această critică este făcută cu înţelepciune, adică să gândim de mai multe ori înainte de a spune, respectiv a scrie ceva, va ajuta, dar nu întotdeauna reuşim... din păcate.
Trebuie, de asemenea, multă înţelegere faţă de ceilalţi, dar aceasta nu înseamnă toleranţă. E nevoie de empatie, dar din partea tuturor, pentru că o parte ar fi în pierdere. Oamenii care, astăzi, au scrupule morale, care dau dovadă de o mare deschidere socială pentru că au ei un preaplin în suflet pe care vor să-l dedice şi altora, sunt în pierdere, ba chiar nu sunt recunoscuţi.
Dar până la urmă a face bine se va cuantifica şi în viziunea celorlalţi. Cred că până la urmă binele învinge şi fără să am un... entuziasm adolescentin. Dar asta cu o condiţie: să faci bine pentru a primi bine... şi atât.
„Nulla dies sine lectione”, nici o zi fără lectură, nici o zi fără să afli ceva nou, indiferent din ce domeniu, de aceea eu citesc de toate, de la „Cancan” până la filosofie. Astfel intru în contact cu oameni care citesc numai cancanuri sau cu oameni care citesc numai filosofie şi îi pot cunoaşte pe toţi. Trebuie să citim. Asta e cel mai important, dar mult mai important este să înţelegem de parcă am fi scris chiar noi acele lucruri.
A.M.: De ce iubiţi Tîrgu Frumos sau de ce nu l-aţi iubi?
D.B.: De ce aş crea imginea că nu iubesc acest oraş?... Sunt locuri în care oamenii se nasc cu trupul, dar sunt şi locuri în care oamenii se nasc cu sufletul. Aici m-au adus paşii şi am încercat să mă adaptez şi să mă acomodez cu această comunitate. Cred că adapatarea şi acomodarea fac parte din apanajul oamenilor inteligenţi. Cred că m-aş fi simţit bine oriunde m-aş fi aşezat. E firesc să ajungi să iubeşti localitatea în care stai, pe care încerci să o înţelegi, să-i cunoşti istoria, în care îţi laşi o parte din activitate şi viaţă. Nu e dragoste la prima vedere... (râde), dar e o dragoste raţională, interiorizată.
Mă doare că s-ar putea face mai multe pentru acest oraş... Mă doare că lumea bate pasul pe loc... Un an, doi, fie, dar după două decenii... de bătut pasul pe loc începe să doară că s-a pierdut atâta timp, că s-au irosit imensele posibilităţi, că s-au putut face şi, vorba cronicarului Ureche,... nu s-au făcut.
Mă doare inima să merg pe aceeaşi Esplanadă de douăzeci de ani. Ce-i drept peisajul se mai schimbă în funcţie de anotimp, dar dedesubt lucrează strămoşii, mai sunt beciuri, gropi şi se surpă puţin câte puţin.
Poate că mâine vom citi că Tîrgu Frumos este locul în care nu s-a întâmplat nimic în anul 2011... Şi acest lucru este dureros. Mă doare sufletul că, deşi în Tîrgu Frumos sunt foarte mulţi oameni care s-ar putea exprima în domeniul cultural, nu-i caută nimeni. Nu există o acţiune coerentă, sinergică pentru că fiecare este cu gruparea lui şi mâine ne vom simţi înstrăinaţi, chiar şi într-un orăşel atât de mic precum Tîrgu Frumos.
Realizat de Alexandra Matache

Articol preluat de pe platforma www.tirgufrumos.ro, dezvoltată de ASIRYS (site care nu va mai funcţiona datorită lipsei fondurilor destinate hostingului).

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum se formulează un obiectiv SMART?

Tîrgu Frumos - cele mai importante obiective turistice

Turism în Paşcani