Asociația SUPER TINERI (ASIRYS)

Ou t: Da a trecut Paştele cu toate bunătăţurile lui, cu junk-foodul de toate zilele, shaorma de la colţul străzii, colesterol cât cuprinde şi depozite în grăsimi, cu atât mai rău pentru cei care nu s-au înfrânat niciodată de la celebrele bucate. Iar dacă privind în oglindă considerăm că am descoperit problema, partea tragică iese la iveală abia la o electrocardiogramă sau o ecografie. In: Spanacul a fost mereu în trend, consacrat prin desenul Popeye Marinarul s-a impus în concepţia noastră prin nemaipomenita forţă ce-o dă celui care-l consumă. Ţelina se ştie, e versiunea autohtonă a Viagrei, într-un ambalaj mai impunător şi o variantă mai ieftină. Mărul bogat în vitamina C, citricele de asemenea (aţi văzut ce face Prigatul din bieţii oameni, alergă mai ceva decât struţul). Nimeni nu zice să renunţăm la fripturile suculente făcute la cuptor, dar pe lângă ele „mere numa’ bine” şi un bol cu salată. Azi renunţ la Mc Donald's... ce zici de-o salată asezonată?... Out: Relaţia

Intrăm cu paşi timizi în lunile de vară şi tot cea ce ne-am propus la începutul anului a fost discret dat uitării; cu mustrările de rigoare e timpul să ne revizuim itinerariul. În caz că vă lipseşte unul, vă pot contura câteva must have-uri ale acestui sezon. Out: Ştim cu toţi cât de folositor se poate dovedi calculatorul, până şi jocurile au farmecul lor, însă nu-i cazul să exagerăm petrecându-ne o mare parte din viaţă construindu-ne identităţi de haivaivişti, „n” adrese pseudo-anonime, sau să omorâm monştrii intergalactici până la trei dimineaţa. Toate aceste ore consumate inutil duc la platurizarea dosului, sporesc riscul ca rata sinuciderii în rândul neuronilor să se dubleze şi creează tot felul de polemici în rândul vecinilor care nu se pot decide din ce cauză copilu' Zavastiţei vorbeşte ca un zorbag informatizat. In: Pe acest sezon se poartă sporturile extreme accesorizate cu skateuri, role, BMX-uri, iar teribiliştilor care nu se pot înfrâna, driffturi în afara or

Auzim deseori că orice fel de publicitate este bună, inclusiv cea negativă. Raportând însă totul, la urbea noastră dragă, singurul lucru valid percepţiei noastre este cotidianul cu specificul său limitat de colţul străzii şi puştanii cu maniere de ţată, şmecheri ce se dau mahări cu 20 de lei în buzunar şi stimabile a căror conversaţie se reduce la gablonţuri şi bârfă locală. PR-uri desăvârşite, ce lucrează pro bono, de la vecina Geta la colegu' Gigi, pe care-l cunoşti din şcoala primară, care ar face geloşi până şi cei cu un profit pe măsura talentului... Doamne fereşte, nu zic că eu n-am purtat discuţii elevate asupra altor persoane (eufemism pentru bârfă) în grupul meu, dar avem pretenţia să mai purtăm şi dialoguri inteligente pentru a ne delecta gândirea. Zilele trecute, eram cu două prietene în oraş, prinse în discuţia ce o purtăm, suntem deranjate de hohotele măgăreşti a unor băştinaşi ce dădeau semne de deficienţe mentale şi care erau tare interesaţi de co

O provocăm zilnic, o sfidăm, îi râdem in faţă, o urâm, o rugăm, îi cerem clemenţă, o prelungire, iar în prezenţa ei apreciem esenţa vieţii... O îmbrăţişăm în speranţa că o dată instalată vom dobândi ceea ce nu am reuşit pe pământ să găsim: pacea veşnică şi nemurirea. Mai grea decât moartea e însăşi viaţa trăită după pierderea fiinţei dragi… şi totuşi e momentul când îţi accepţi menirea şi adopţi cunoaşterea stoică sau te laşi purtat de cea empirică. Te afunzi în epicurism, trăieşti intens în onoarea fiinţei ce i-a fost refuzată trăirea, eşti mai îngăduitor şi mai atent cu cei din jur, ştiind că de indulgenţă a fost privat cât a trăit. Ai mai mult timp să iubeşti, să-ţi doreşti, să apreciezi, să dobândeşti, sperând că vei trăi veşnic şi trăind ca şi cum ai muri mâine... Totul în memoria a cea ce a reprezentat pentru tine fiinţa ce de mâine te va mai însoţi doar cu sufletul. Nu vorbesc gratuit. Îmi aduc aminte de parcă era ieri, clipa fatibică, în care cu lacrimi în ochi şi încă inconşt

Da... noi suntem, generaţia lui Ceaşcă, prinşi undeva între perioada decreţeilor şi revoluţie; da, noi suntem cei ce ne refuzăm identităţile, ascunse undeva printre zâmbetele largi şi dezinvolte, pe baza cărora ne construim cosmopolit identitatea, subminând-o discret pe cea de supravieţuitori. Suntem generaţia ce a prins limonadă la sticlă, cozile infernale de la singura alimentară din oraş, care a gustat din îngheţata de casă a domnului Bejan în perioada când nici nu se inventase cuvântul E-uri, când savuram cu drag o prăjitură făcută din lactate şi nu pe bază de soia, pe vremea când aveam o cofetărie şi o patiserie decentă... Suntem puşti cu BMX-uri lipite de mână, fără frâne şi cu tupeu când e vorba să ne manifestăm spiritul ludic... Suntem cei care au ignorat cotierele şi au trecut peste contuzii şi căzăturii fără prea multe smiorcăieli, ştiind că acestea vor atrage după ele o prea plictisitoare după amiază în spatele geamurilor. A cărei zi de şcoala începea cu în

Această poezie ne îndeamnă să înțelegem adevărata semnificație a sărbătorii Pascale! Ouăle de Paşti Astăzi în sufragerie, Dormitau pe-o farfurie, Necăjite şi mânjite, Zece ouă înroşite. Un ou alb abia ouat Cu mirare le-antrebat : "- Ce vă este fraţioare, Ce vă doare? Nu vă ninge, Nu vă plouă, Staţi gătite-n haină nouă Parcă, Dumnezeu mă ierte, N-aţi fi ouă !" "- Suntem fierte!" Zise-un ou rotund şi frez Lângă pasca cu orez. Şi schimbându-şi brusc alura, Toate-au început cu gura: "- Pân' la urmă tot nu scap" "- Ne găteşte de parada" "- Ne ciocneşte cap în cap Şi ne zvârle coaja-n stradă !" "- Ce ruşine! Ce dezastru! Preferam să fiu omleta." "- Eu, de m-ar fi dat la cloşcă, Aş fi scos un pui albastru" "- Şi eu unul violet." "- Eu mai bine-ar fi să tac. Aşa galben sunt, că-mi vine Să-mi închipui că pe mine M-a ouat un cozonac!&q

Am rămas stupefiată zilele trecute, când în timp ce aşteptam un maxi să vin acasă, am surprins, fără nici o intenţie, discuţia din parcare, a două onorabile domnişoare, din care reieşea că au ca model în viaţă, pe Mihaela Rădulescu, respectiv, Monica Columbeanu. M-a năucit însă complet şi iremediabil când învingătoare a ieşit "Moni", nu mă pot încă decide dacă din cauza domnişoarei care emana atâta deferenţă pentru "idolul" său, care o eclipsa pe cealaltă prin debitul verbal specific unei caţe, sau datorită lipsei de argumente a mai puţin experimentatei colege. În final Monica Columbeanu ieşea învingătoare pentru perspicacitatea de care a dat dovadă în a pune mâna pe Iri, cea mai rapidă ascensiune a unui vlăstar moldovean obscur, setea de vedetism ce nu i-a fost potolită nici de apariţia pruncului la care se adaugă mediatizarea intensă în ciuda carenţei oricărei abilitaţi care s-o definească ca model. Trist dar adevărat, se întâmplă în România, în Iaşi, în Târgu Fru