Postări

Se afișează postări cu eticheta Youth in Action

Poveste de peste Prut

Imagine
Scris de  Dragoș-Andrei Preutescu În perioada 13-20 iulie 2013, la Vadul lui Vodă (Republica Moldova, lângă Nistru), s-a desfășurat proiectul “Youth participation as a way of change”. Totul a fost conceput și analizat în jurul activităților desfășurate de tineri și cum pot aceștia deveni cetățeni activi, responsabili, capabili să înțeleagă rolul și necesitatea ca ei să devină parte a unei societăți civilizate. Proiectul a avut participanți din opt țări (România, Rep. Moldova, Ucraina, Azerbaijan, Georgia, Danemarca, Letonia, Germania). Fiind o diversitate identitară și de apartenență geografică, discuțiile și sesiunile desfășurate au fost uneori pulsate de diferența opiniilor. Chiar și în acest context, care de multe ori nu este simplu de gestionat (euroscepticismul, valorile democrației interpretate diferit, identitățile naționale, istoricul personal de cunoștințe a fiecărui participant), au făcut să avem parte de o multitudine de atitudini și controverse de idei. Dacă aș spune

CREATE YOUR TEAM - Youth Exchange

Imagine
În perioada 11-18 martie 2013, o echipă de voluntari ai organizaţiei noastre, sunt invitaţi în proiectul "Create your team", în Turcia. Nu este prima dată când mergem în Turcia, anul trecut am fost în 7 proiecte diferite, iar în acest an vom participa la cel puţin 2. Mai multe detalii despre proiectul "Create your team" se găsesc mai jos, totuşi o să încercăm să răspundem la câteva din întrebările cele mai frecvente. De ce merită să merg în acest proiect?  E bine să menţionăm că în august 2012, am participat la un schimb de tineri, organizat de aceeaşi echipă, în aceeaşi locaţie şi a fost superb... în special pentru că am îmbinat activităţile nonformale pe tema "Build your own town" cu timpul liber petrecut pe malul mării şi la piscină! Condiţiile de cazare, masă, locaţia unde s-au derulat activităţile, au fost superioare comparativ cu ceea ce am experimentat în alte proiecte în Turcia. Iar în martie, va fi perfect din punct de vedere climater

New training: Seize your future!

Imagine
The project "Seize your future", in which SUPER TINERI is partner, will be implemented in the Republic of Moldova from October 4th to October 13th 2012. The training is aiming to: Promote innovation among the participants Encourage entrepreneurship among young people Promote social entrepreneurship within a European context  From our organization will participate: Mihaela Diana Podariu, Vasilica Șerban, Maria Șerban and Dumitru Sîrghe.  If you want to know more about the training just check the draft program:

Music Drops 4 Europe - relatări în direct

Imagine
Proiectul Music Drops 4 Europe este un schimb de tineri coordonat de Asociaţia Cool di Verbania, în care noi, Asociaţia SUPER TINERI (ASIRYS), România, suntem parteneri. Celelalte organizaţii implicate în proiect sunt: Asociaţia “Patchamama” Franţa, Asociaţia “Bilecik” Youth Center Turcia şi Asociaţia “Jefa de Negociado de Información Juvenil”- Ayuntamiento de Leganés – Spania. Din organizaţia noastră, la schimbul de tineri, au plecat pe 20 iulie, spre Verbania, 6 tineri: Cristina Radu (lider de grup), Adalbert Songott, Adelina Florescu, Ciprian Florescu, Loredana Pricop şi Cristina Chiruţi. Am promis că vom disemina "just in time" din Verbania cum şi ce se întâmplă în Music Drops 4 Europe! Aşadar... vă prezentăm relatarea Cristinei: 1. Când am ajuns : am fost cazaţi la Hostel Via delle Rosse, fetele într-o cameră cu 12 paturi; celelalte fete sunt din Turcia şi Spania. Băieţii din Italia stau tot cu băieţii din Turcia şi Spania. Cei din Franţa au decis să rămână la Kantier