Postări

Se afișează postări cu eticheta Moldova

Experienţa TC în Moldova

Imagine
Am ajuns în Moldova la prima zi de curs, iar la coborâre am fost preluat de Sandu, unul dintre organizatori şi dus cu maşina la locul de desfăşurare al activităţilor. Am participat activ pe toată durata cursului şi am interacţionat cu toţi colegii, inclusiv cu trainerii. Am contribuit cu tot entuziasmul şi energia de care am dispus. Am apreciat foarte mult prestaţia celor 2 traineri care au avut un mod de abordare foarte eficient, deschis şi au fost foarte comunicativi cu toţi participanţii. Au înţeles orice situaţie şi au ştiut să direcţioneze cursul într-o direcţie în care să nu fie prea mult orientat spre obiectiv sau doar spre relaţionare. Cursul a fost foarte bine echilibrat şi a atins toate punctele pe care şi le-a propus. S-a vorbit despre cetăţenie activă, drepturile care le au cetăţenii europeni, oportunităţile, ce stereotipuri există. Ce sunt prejudiciile, ce sunt stereotipurile, ce reprezintă elementele europene, despre istoria şi geografia Europei. Ce sunt drepturile

Seize (your) my future - un puzzle de amintiri

Imagine
  Momentan mă aflu cu prietena mea Mihaela în tren Iaşi-Paşcani şi m-am hotărât să aştern pe hârtie câteva impresii referitoare la o frumoasă experienţă pe care tocmai am încheiat-o. Vadul lui Vodă... cu 10 zile în urmă reprezenta pentru mine doar o locaţie de odihnă din Republica Moldova, situată undeva la periferiile Chişinăului. Ne-am pornit pe 4 octombrie dis-de-dimineaţă din Târgu Neamţ spre Iaşi, încărcaţi de optimism şi încredere, dar în acelaşi timp emoţionaţi de experienţa ce ne aştepta într-un loc nou, cu persoane şi informaţii noi. După o zi de peripeţii şi călătorie ajungem frânţi de oboseală la destinaţie, a doua zi dimineaţă, pe la ora 4. Ne-au fost încredinţate camerele de către Cosmina, care nu era altcineva decât managerul proiectului şi spre surprinderea noastră ne era şi conaţională. Fără prea multe vorbe ne-am îmbrăţişat patul timp de vreo trei ore, după care am savurat un mic dejun bogat, ca apoi să ne pregătim „moral” de activităţile trainingului. Ca să vă ima

Testimonial: EUROPE IS US - training course experience

Imagine
  I arrived to Costești, Chișinău, Republic of Moldova on Monday, 7th of October 2013. It was a challenging trip, but I was happy to find myself in such position. After all, it was only the beginning… 9 countries (Armenia, Azerbaijan, Georgia, Greece, Italy, Republic of Moldova, Romania, Turkey and Ukraine), 2 trainers (Basia and Meg), an interesting topic (European citizenship) and many things to learn. In the first evening we had the chance to get to know each other and to explore a little bit the area. Starting Tuesday, we have participated to the course sessions, having different tasks (mostly designed as non-informal education): role plays, games, team work, project idea. The intercultural night was a real success, we brought in Moldova a small part of our countries (traditional costumes, food and drinks) and we presented the traditional dances and songs. We learned about active European citizenship and its dimensions (social, political, economic and cultural), identity and hum

Fondul de Mobilitate Romania - Republica Moldova

Imagine
FOND prelungeşte prima rundă a Fondului de Mobilitate România - Republica Moldova! Elementul de noutate este finanţarea grant-urilor mici! Iniţiativa reprezintă o continuare a rundei pilot desfăşurată în perioada 15 martie - 15 decembrie 2013, cu susţinerea financiară a Ministerului roman al Afacerilor Externe din bugetul de asistenta oficială pentru dezvoltare. Obiectivul Fondului de Mobilitate: facilitarea mobilităţii experţilor din România şi Republica Moldova şi a transferului de expertiză transfrontalieră. Avem în vedere acele domenii care răspund priorităţilor strategice ale României în materie de asistenţă pentru dezvoltare pentru Republica Moldova: sprijinirea reformelor din sfera tranziţiei spre democraţie, guvernanta democratică, mass-media, rezolvarea conflictelor, mediu, educaţie şi sănătate. Ce aduce nou prelungirea Rundei întâi? În plus, faţă de continuarea susţinerii mobilităţilor individuale ale experţilor din România şi Republica Moldova, aceasta introduce posibilita

Training în Moldova - 7-14 octombrie 2013

Imagine
Căutăm 2 voluntari activi, care să participe la acest trainingul "Europe is us" organizat în Republica Moldova. Suntem deja la a şaselea proiect de cooperare cu Republica Moldova, primul proiect la care am participat fiind în septembrie 2012.  Cum poţi aplica?  Înainte de a trimite un email pe adresa: voluntarasirys@gmail.com am vrea să ne asigurăm că ştii care sunt condiţiile de participare într-un proiect internaţional SUPER TINERI, astfel că te invităm să consulţi acest ghid: http://asirys.blogspot.ro/2013/07/ghidul-voluntarului-care-participa.html ! Apoi te invităm să te înscrii în baza de date a organizaţiei: http://asirys.blogspot.ro/2013/01/campanie-de-recrutare-voluntari-2013.html ASIRYS nu percepe niciun fel de taxă de participare sau pregătire, în schimb solicită implicarea activă a celor ce doresc să participe în proiectele organizaţiei. Vom aprecia dacă ne trimiţi CVul, dar nu e suficient, pentru că pentru noi sunt importante faptele!  În ge

PBA în Chişinău, Republica Moldova

Imagine
Căutăm 2 voluntari activi, care să participe la acest PBA (Partnership Building Activity) în Republica Moldova. Suntem deja la a cincilea proiect de cooperare cu Republica Moldova, primul proiect la care am participat fiind în septembrie 2012. Fotografii de la evenimentele anterioare se pot găsi: AICI  şi  AICI . Ideea unui PBA este de a pune bazele unor noi parteneriate cu organizaţii din Europa şi de a dezvolta noi proiecte.  Cum poţi aplica?  Înainte de a trimite un email pe adresa: voluntarasirys@gmail.com am vrea să ne asigurăm că ştii care sunt condiţiile de participare într-un proiect internaţional SUPER TINERI, astfel că te invităm să consulţi acest ghid: http://asirys.blogspot.ro/2013/07/ghidul-voluntarului-care-participa.html ! Apoi te invităm să te înscrii în baza de date a organizaţiei: http://asirys.blogspot.ro/2013/01/campanie-de-recrutare-voluntari-2013.html ASIRYS nu percepe niciun fel de taxă de participare sau pregătire, în schimb solicită implicarea activă

Testimonial: înaintea destinului!

Imagine
În perioada 9-16 aprilie 2013, SUPER TINERI a fost unul din cei 9 parteneri ai proiectului "Go Internationally with Rural Youth", un PBA, adică o activitate de constituire de parteneriate, cu focus pe includerea tinerilor din mediul rural. Nu este primul nostru PBA, în septembrie 2012, organizaţia noastră a mai participat la un eveniment asemănător, tot în Moldova, tot coordonat de Viorica Topor Soroceanu, în urma căruia a rezultat YOUTH FotoVideoTek, un training pe fotografie şi film pe care o să-l organizăm în România, în iunie 2013.  În rândurile de mai jos puteţi citi testimonialul lui Dragoş Andrei Preutescu, unul dintre super-voluntarii noştri, articol intitulat: " Înaintea destinului – tinerii din mediul rural trebuie susținuți"! Chișinău, 09.04.2013, ora 08:50 Împreună cu Dana Borontiș coborâm din trenul București – Chișinău. Vremea era puțin întunecată, taximetriștii ne încurajau să le folosim serviciile. Căutăm numărul autobuzului care să ne ducă la

New training: Seize your future!

Imagine
The project "Seize your future", in which SUPER TINERI is partner, will be implemented in the Republic of Moldova from October 4th to October 13th 2012. The training is aiming to: Promote innovation among the participants Encourage entrepreneurship among young people Promote social entrepreneurship within a European context  From our organization will participate: Mihaela Diana Podariu, Vasilica Șerban, Maria Șerban and Dumitru Sîrghe.  If you want to know more about the training just check the draft program:

Ştefan cel Mare trăieşte!

Imagine
Ştiu deja, o să spuneţi „sună ca un clişeu”, dar Ţara lui Ştefan cel Mare a fost o experienţă de neuitat!! La propriu; adică au trecut ceva luni şi încă mă mai gândesc la acele clipe, la oamenii pe care i-am cunoscut acolo,  la experienţele trăite şi la toate activităţile la care am lucrat împreună, ca o adevărată echipă. Ceea ce am învăţat în primul rând este că, deşi unele lucruri pot părea imposibile, este nemaipomenit să vezi puterea echipei şi cum poate aceasta să scoată „im”-ul  din „imposibil”. Cine ar fi crezut că noi, 16 tineri din Republica Moldova şi 16 din România, vom reuşi să organizăm un Târg de datini, obiceiuri, meşteşuguri şi produse tradiţionale moldoveneşti?! Şi totuşi da… am reuşit, ba chiar a fost foarte frumos! În al doilea rând am descoperit că Ştefan cel Mare încă mai există, nu numai în muzeele pe care le-am vizitat în Suceava sau la Cetatea de Scaun, ci în fiecare dintre noi: în obiceiurile noastre, în limba pe care o vorbim, în costumele tradiţ

Hai cu noi în Ţara lui Ştefan cel Mare!

Imagine
Se spune că noi tinerii am cam uitat tradiţiile… Poate că e adevărat, din acest motiv considerăm că puţină inovaţie în promovarea acestora ar prinde bine! Prin urmare pentru a atrage atenţia asupra frumuseţii tradiţiilor româneşti şi pentru a le promova, vom organiza un flash-mob. Pentru această activitate, participanţii vor trebui să se îmbrace în costum popular sau să aibă cel puţin o piesă de vestimentaţie dintr-un costum popular (o ie). Când dăm startul? Ne-am gândit ca primul flash-mob pentru românitate să se desfăşoare cu ocazia Festudis (unde în 2010 am luat locul I pentru Creativitate), de această dată în parteneriat cu Asociația Tinerilor Români din Afara Granițelor (ATRAG) şi Asociaţia Cutezătorul din Făleşti . Vom anunţa data exactă cel târziu pe 6 mai (va fi într-una din zilele 7-14 mai). Cum te înscrii? Fie ne trimiţi un email pe taraluistefan@gmail.com, fie dai accept la eveniment pe facebook şi te contactăm noi. Atenţie: termenul limită de înscriere este 5 mai 2011