Proiecte Erasmus

Resurse

Oportunităţi

Vorbe cu Tîrg

Programul: Moneda ASIRYS

luni, 26 martie 2018

Cum unul dintre obiectivele asociaţiei noastre e să dezvolte spiritul antreprenorial, pentru a motiva voluntarii să fie mai activi şi a le monitoriza nivelul de implicare, am lansat programul: Moneda ASIRYS (dacă tot suntem în epoca cripto-monedelor). 

De ce s-a creat programul?

Moneda ASIRYS are rolul de a motiva; să fii voluntar e o chestiune nobilă, îţi dăruieşti timpul pentru binele comunităţii. Moneda ASIRYS se vrea mai mult un joc decât o competiţie, iar recompensele reprezintă un efort al asociaţiei menit să-i răsplătească pe cei care alocă mult timp şi energie activităţilor de voluntariat. Admirăm şi respectăm orice voluntar, chiar dacă alocă doar o oră pe an.

Cum funcţionează? 

Pentru fiecare activitate în care se implică, voluntarii noştri vor primi un anumit număr de monede. Cel/cea care va reuşi să strângă min. 1000 de monede, până pe 26 februarie 2019, va beneficia de o bursă de 1000 de lei.

Toţi cei activi, şi aici vorbim despre cei care obţin de la 200 de monede în sus, vor avea acces la proiecte internaţionale găzduite în România şi în Europa, tabere de planificare ASIRYS, evenimente VIP, vor putea împrumuta cărţi şi le vom oferi materiale promoţionale (tricouri, stickuri, agende etc.). Cu timpul vom dezvolta serviciile oferite voluntarilor, unul dintre ele fiind o sală de fitness, cu acces gratuit pentru voluntarii noştri activi.
Dincolo de aceste recompense, fiecare voluntar, indiferent de numărul de monede, va beneficia de numeroase oportunităţi de dezvoltare personală şi profesională, într-un cadru prietenos, flexibil şi non-formal. 
 
Pentru fiecare eveniment şi tabără, va exista un număr de monede solicitate. De exemplu, dacă facem o tabără a organizaţiei la Poiana Braşov, va trebui să "plătiţi" cu 100 de monede ASIRYS, ce vor fi scăzute din totalul monedelor pe care le aveţi. Să presupunem că aveţi 1000 de monede, dacă mergeţi în tabăra veţi rămâne cu 900 de monede.

De asemenea, pentru a merge în proiecte internaţionale, dacă ai minim 450 de monede, îţi acoperim 50% din costurile de transport (ceilalţi 50% ţi se vor deconta ulterior, de către organizaţia gazdă). Dacă ai cel puţin 1000 de monede, îţi acoperim 80% din costurile de transport, 20% fiindu-ţi decontaţi imediat la sosire, de către noi. Sumele acoperite vor fi scăzute din bugetul total al voluntarului.

Programul se aplică începând cu data de 26 martie 2018 şi va fi relansat în fiecare an, la aniversarea organizaţiei, pe 26 februarie. Vom observa cum evoluează, dacă necesită îmbunătăţiri sau nu, şi sperăm că la un moment dat să putem crea şi o aplicaţie pe telefon. Un alt aspect e că fiecare voluntar va primi la finalul programului o fişă cu toate activităţile în care s-a implicat în anul precedent şi un certificat de voluntar. Astfel va fi mai uşor să vă cuantificaţi şi să vă evaluaţi obiectiv activitatea.


Cum se alocă monedele? 

Fiecare oră de activitate de voluntariat va fi răsplătită cu cel puţin o monedă ASIRYS. Pentru anumite activităţi, care sunt mai puţin populare ori atractive, voluntarii vor primi mai multe monede.

Iată câteva observaţii valabile pentru perioada următoare în privinţa atribuirii monedelor:

- începând cu luna martie până pe 25 iulie 2018, sunt prioritare lucrările de amenajare, design interior şi curăţenie, astfel că pentru fiecare oră, voluntarii vor primi 5 monede;
- scrierea unui proiect de finanţare ori a unui raport final pentru un proiect de finanţare valorează 30 de monede;
- organizarea unui eveniment va fi recompensat cu 3 monede/oră; pentru fiecare participant, se primesc câte două monede;

- crearea unui suvenir ce poate fi valorificat la evenimentele noastre, va obţine 3 monede; 
- un articol scris de voluntar ori un reportaj realizat şi publicat pe paginile noastre valorează 2 monede, la 1000 de vizualizări, mai primeşte 2 monede;
- participarea la şedinţe şi la evenimente se răsplăteşte cu o monedă pe oră, cei care sunt la activităţi de fundraising, vor primi câte 2 monede pe oră;
- alte tipuri de activităţi vor primi 1 monedă/oră, dar în funcţie de complexitate, poate fi negociat un "preţ"  mai ridicat.


Care sunt beneficiile?  

Cei care demonstrează interes, iniţiativă, care au activitate constantă şi pasiune pentru proiecte non-formale, vor deveni membri în echipa de management a asociaţiei, şi vor fi sprijiniţi în dezvoltarea unei cariere de succes ca lucrători de tineret, manageri de proiecte şi lideri.  
 
Pe data de 26 februarie 2019, cel mai activ voluntar va primi o bursă în valoare de 1000 de lei.  Pentru a beneficia de bursă există o condiţie: voluntarul trebuie să aibă cel puţin 1000 de monede ASIRYS  obţinute dintr-o varietate de activităţi. Se va acorda o singură bursă, voluntarului cu cel mai mare număr de monede.

Programul începe în data de 26 martie 2018 şi se va încheia pe data de 26 februarie 2019. Fişele cu activităţile vor fi anexate la contractul de voluntariat, la finalul lui fiind eliberat un certificat de voluntariat, ce va fi înmânat fiecărui voluntar activ. 


Ce trebuie să fac pentru a obţine 1000 de monede?

Pentru a obţine 1000 de monede, e nevoie de 250 de zile, cu câte 4 ore de voluntariat pe zi, ce valorează o monedă/ora. Însă, cum trebuie respectată condiţia diversităţii, o oră de ajutor la curăţenie şi amenajare valorează 5 monede, un proiect de finanţare scris 30 de monede, un articol - 2 monede, organizarea unui eveniment 3 monede, toate acestea împreună scad numărul de zile şi de ore alocate voluntariatului. Dacă îţi doreşti bursa, trebuie să aloci timp, energie, să vii cu iniţiative, să te implici într-o varietate de activităţi. Însă, indiferent că o obţii sau nu, o să merite efortul! O să înveţi enorm, o să te dezvolţi şi o să beneficiezi de zeci de oportunităţi.

Cum se înregistrează monedele? 

Voluntarii trebuie să se asigure că activitatea lor este monitorizată; de asemenea, voluntarii sunt responsabili de înscrierea activităţilor la care participă prin completarea acestui formular: formular.asirys, după fiecare activitate, ideal, la plecare. La finalul fiecărei luni de activitate, se vor afişa monedele câştigate de fiecare voluntar.  

"Frauda" se pedepseşte cu pierderea monedelor.

9 ani de ASIRYS

În acest an sărbătorim 9 ani de activitate. Pe 26 februarie 2009, asociaţia noastră a obţinut certificatul de înregistrare fiscală, însă a...