Pentru
că în ultimii 5 ani am participat în peste 200 de proiecte
internaţionale (schimburi de tineri, traininguri, seminarii etc.), considerăm necesar un
articol dedicat celor care sunt la început de drum, în această lume
incredibilă, a proiectelor Erasmus+.
Dacă vrei să te documentezi mai mult despre Programul Erasmus Plus, consultă pagina www.erasmusplus.ro. Pentru început o să lămurim câţiva termeni pe care o să-i folosim frecvent:
- organizaţia de trimitere (sending organisation) este
asociaţia noastră, ASIRYS sau SUPER TINERI (cum preferaţi, folosim
ambele denumiri, ASIRYS e un acronim inspirat din valorile noastre). Ca
organizaţie de trimitere sau partener nu primim buget pentru a organiza
sau pregăti participanţii pentru proiectele în care suntem implicaţi.
Din acest motiv unele asociaţii din România obişnuiesc să ceară o taxă
de procesare sau pregătire de la participaţii pe care îi trimit în
proiecte (poate varia de la 20 la 50 de euro). Noi nu solicităm nici un
fel de taxă, am ales să vă pregătim voluntar. Trebuie să
menţionăm şi faptul că pentru a stabili un parteneriat internaţional, e
necesar un efort de comunicare online şi/sau offline, sunt realizate
anumite costuri (ex. poştale, printare, telefon etc.) şi în acelaşi timp
prin semnarea acordului de parteneriat, ne asumăm responsabilitatea de a
trimite participanţi pregătiţi şi ne punem în joc credibilitatea. Din
acest motiv tuturor celor pe care îi trimitem să ne reprezinte în
proiecte le solicităm să se implice, înainte, în timpul, dar şi după
încheierea mobilităţii. Cum? Metodele sunt
variate, depind de proiect, de participant, de context. Cei care vor beneficia de o mobilitate, însă vor avea un comportament iresponsabil, nu vor mai fi acceptaţi în alte mobilităţi. De asemenea, fiecare participant trebuie să fie conştient de faptul că o mobilitate este o investiţie în dezvoltarea personală a tinerilor, pentru 7 zile de educaţie non-formală, sunt cheltuiţi cel puţin 1000 de euro, bani ai cetăţenilor UE. Când primeşti un astfel de cadou, e important să oferi mai departe, să transferi şi să diseminezi către alţi tineri ce ai învăţat.
- organizaţia gazdă
sau organizatorii (hosting organisation), sunt cei care au scris
proiectul şi îl implementează, cei care vă găzduiesc într-o altă ţară.
Ei primesc un buget de la Agenţia lor Naţională prin care trebuie să vă
asigure anumite condiţii, pe care le menţionăm mai jos.
În cadrul unui proiect internaţional Erasmus Plus sunt acoperite:
- 100% din costurile de călătorie
(trebuie verificate limitele bugetului de călătorie fixate de program). Biletele de avion sunt achitate de către participanţi în
prealabil, urmând ca organizatorii să le deconteze, după ce primesc documentele justificative.
Totuşi, anumiţi organizatori pot achiziţiona ei biletele (se întâmplă
rar, datorită riscurilor ca un participant să renunţe în ultimul
moment). Banii pot fi decontaţi în cadrul schimbului/activităţii, ori
prin transfer bancar, după ce toate documentele de călătorie au fost
transmise. Atenţie, pentru a vă fi decontaţi banii de transport este
necesar să daţi/trimiteţi organizatorilor documentele de transport în
original (bilete, boarding passuri, facturi, chitanţe etc.). Nu
trimiteţi originalele înainte de a le scana. Documentele de transport,
precum biletele, trebuie să fie pe numele participanţilor, iar facturile
pe numele organizaţiei care vă trimite.
- 100% cazarea, masa şi materialele pentru proiect.
- un certificat YouthPass.
Organizatorii
sunt obligaţi să vă ofere condiţiile menţionate mai sus, atât timp cât
participaţi şi respectaţi programul propus (asta înseamnă că nu puteţi
lipsi de la activităţi pentru că vreţi să vizitaţi oraşele limitrofe sau
să dormiţi sau pentru că nu aveţi chef). Este în interesul personal,
organizaţional şi naţional să aveţi un comportament proactiv, să vă
implicaţi în activităţile propuse, să contribuiţi, să comunicaţi. În
cazul în care nu vă sunt asigurate condiţiile de mai sus de către
organizatorii din ţara gazdă, aveţi dreptul să înaintaţi o plângere
scrisă către Agenţiile Naţionale implicate, în care să explicaţi
eventuala problemă şi să cereţi soluţionarea. Organizaţia de trimitere
vă va susţine în demersul vostru, dacă acesta este justificat.
Anumite
organizaţii acoperă: costurile cu pregătirea culturală - bucate
tradiţionale, închiriere costume populare (până acum, doar în 5% din
proiectele noastre s-au asigurat maxim 20-30
de euro pentru costurile cu seara interculturală) şi costurile cu
asigurarea medicală (din păcate majoritatea organizatorilor solicită ca
participantul să acopere aceste costuri). Solicitaţi infopack-ul
proiectului sau informaţii de la organizaţia de trimitere pentru a şti
ce costuri sunt acoperite. Legat de asigurare, e bine să aveţi cadrul european, care e recunoscut peste tot în U.E.
Pregătiţi-vă
serios pentru seara interculturală. E o seară în care toate ţările sau
poate doar câte una (depinde de proiect), va trebui să se prezinte! Fiţi
prima echipă care începe pentru că dacă veţi fi ultima, spectatorii vor
fi deja plictisiţi. Folosiţi jocurile şi dansul, realizaţi o prezentare
interactivă, inseraţi câteva filmuleţe scurte, "lăudaţi-vă" subtil ţara
(toate ţările sunt frumoase!), folosiţi momente "funny" pentru a aborda
subiecte importante.
Într-un proiect internaţional Erasmus Plus, activităţile au la bază principiile educaţiei nonformale. Vă recomandăm să răsfoiţi acest GHID
pentru a afla mai multe. Dacă stilul organizatorilor nu respectă aceste
principii, comunicaţi-le acest lucru, iar dacă nu are loc nicio
schimbare, contactaţi organizaţia de trimitere şi Agenţia Naţională din
ţara gazdă.
De ce să participi într-un proiect internaţional?
- Descoperi o largă paletă de culturi europene şi tineri activi ca şi tine,
- Îţi
dezvolţi abilităţile de limba engleză (interacţionând în special cu
vorbitori nativi), dar şi alte limbi străine (spaniolă, italiană,
turcă),
- Îţi faci prieteni noi din diverse ţări,
- Înveţi lucruri noi, de multe ori fără să simţi efortul,
- Descoperi importanţa cetăţeniei europene, a interculturalităţii, a călătoriilor,
- Vizitezi locuri deosebite şi afli direct de la sursă despre contextul local,
- Poţi crea parteneriate pe termen lung şi îţi poţi valorifica ideile,
- Te dezvolţi personal!
Asociaţia
SUPER TINERI ASIRYS are o largă experienţă în proiecte internaţionale
şi a trimis peste 200 de grupuri în diverse proiecte. De asemenea, am
organizat în România, până în prezent, 17 proiecte internaţionale.
Condiţiile de participare la proiectele în care suntem parteneri diferă de la un proiect la altul. În general se solicită:
.jpg)
- Vârsta: 16-30 ani (18-25 cel mai frecvent, dar se fac deseori excepţii de la această regulă); pentru traininguri, limita este 18+ şi participanţii trebuie să fie lucrători de tineret;
- Limba
engleză: cel puţin nivel minim (speaking, listening - se mai întâmplă
ca unii participanţii să aibă anumite reţineri în a comunica datorită
lipsei de experienţă, dar chiar dacă ştii doar cuvinte de bază, încearcă
să le foloseşti şi să comunici, e un exerciţiu extraordinar, la finalul
proiectului cu siguranţă îţi vei dezvolta abilităţile de comunicare
într-o limbă străină); pentru traininguri şi seminarii, e nevoie
obligatoriu de un nivel mediu,
- Tineri dinamici, energici, implicaţi în activităţi de voluntariat (noi oferim prioritate în selecţie partenerilor şi voluntarilor activi în ASIRYS),
- Motivaţie autentică pentru participare,
- Rezidenţă în România,
- Carte de identitate/paşaport valabile, care nu expiră cel puţin 6 luni de la data plecării din ţară;
- Acordul
notarial al părinţilor pentru minori, necesar pentru a putea pleca din
ţară, conform legii şi cazier juridic pentru liderului sau persoana pe
numele căreia se va face acordul notarial,
- Capacitatea
financiară de plată a co-finanţării, în cazul în care costurile de transport depăşesc limita stabilită de program, dar şi
asigurarea banilor de buzunar conform nevoilor proprii,
- Disponibilitate de timp pentru întreaga durată de desfăşurare a mobilităţii: schimbului de tineri/trainingului/seminarului.
Cum aplic?
Asociaţia SUPER TINERI ASIRYS oferă prioritate voluntarilor organizaţiei. Cine poate fi voluntar?
Simplu:
oricine! Oricine poate să devină voluntar şi să aducă o contribuţie,
cât de mică, la lumea care ne înconjoară. Important este doar să îşi
dorească acest lucru!
Pentru
cei care nu sunt interesaţi să devină voluntari ai organizaţiei, pentru
a participa e nevoie să realizeze o serie de activităţi stabilite de
ASIRYS, adaptate proiectului la care vor participa. De exemplu: să
realizeze o cercetare calitativă pe o anumită tematică, să organizeze un
eveniment de diseminare, să scrie un articol etc. Pe anumite proiecte
este competiţie, pe altele nu atât de multă. Cei care nu sunt SUPER
TINERI, au şanse reduse de a participa într-un proiect de "competiţie".
Oricum ar fi, dacă nu eşti voluntar şi participi la un proiect ASIRYS,
dacă nu vei contribui cu cel puţin un articol - testimonial legat de
experienţa ta, nu vei mai putea participa la un alt proiect al
organizaţiei şi de asemenea, nu vei primi niciun fel de recomandare din
partea organizaţiei.
Pentru
cei care doresc să devină SUPER TINERI, în cadrul asociaţiei există un
sistem bazat pe puncte, care oferă voluntarilor activi şansa de a
participa în orice proiect doresc. Dacă eşti la început de drum şi vrei
să fii voluntarul nostru ai 2 paşi de urmat:
2. Să acumulezi puncte.
După înscrierea în baza de date şi o eventuală participare la o
întâlnire ASIRYS (întâlnirea nu e obligatorie, dar e utilă), vei primi
ghidul voluntarului. Pentru a acumula steluţele de voluntar, poţi
realiza activităţi diverse, de la promovarea paginilor, evenimentelor
organizaţiei sau realizarea de fotografii, filmuleţe, până la implementarea unui proiect complex. Totul depinde
de tine, de timpul şi potenţialul tău! Mai multe idei, în documentul de mai jos.
Pentru orice întrebări/nelămuriri ne puteţi contacta oricând la voluntarasirys@gmail.com.