Proiecte

Resurse

Oportunităţi

Centrul de Voluntariat

Folcloristica: "Implică un sat, dezvoltă o ţară!"

vineri, 30 septembrie 2016

În perioada 24-25 septembrie 2016, satul Bălţaţi a devenit capitala folclorului ieşean. A doua ediţie a Festivalului Folcloristica, organizat de Asociaţia SUPER TINERI (ASIRYS) în parteneriat cu Primăria Comunei Bălţaţi şi Asociaţia Tinerilor din Comuna Bălţaţi, a reunit 275 de artişti, meşteri şi voluntari, din 19 localităţi: Aroneanu, Bălţaţi, Bâcu, Buznea, Costeşti, Iaşi, Hîrlău, Leţcani, Lungani, Mădârjeşti, Ruginoasa, Sârca, Topile, Tîrgu Frumos, Valea Oilor, Zmeu, Botoşani, Roman şi Focşeasca.

Folcloristica este un eveniment unic, organizat de tineri voluntari, ce urmăreşte să promoveze, integreze şi revigoreze tradiţiile şi obiceiurile ce stau la baza culturală a județului Iași. În cadrul festivalului au fost 3 categorii de activităţi: meşteşuguri, momente artistice şi parada satelor. 

La meşteşuguri, au fost prezenţi:
-    Centrul Cultural Ruginoasa, coordonat de Cristina Axinia, cu 2 ateliere: pictură pe sticlă şi sculptură în lemn;
-    Cercul „Mâini Îndemânatice”, coordonat de profesorii: Maricela Tăbăcaru şi Mărioara Lupu, din cadrul Şcolii Gimnaziale „Aron-Vodă”, cu ateliere de creat podoabe din mărgele, împletituri prin tehnica nodurilor, tehnica împâslirii lânei, tehnica broderiei, cusături tradiţionale;
-    Atelierul Mădârjeşti, coordonat de prof. Ana Liliana Bălan, ce au prezentat un atelier de creaţie ornamente, vaze din borcane îmbrăcate cu sfoară şi pictate;
-    Sculptură naivă, arta preparării peştelui, pictură naivă, prezentate de meşteri din Valea Oilor şi Bălţaţi;
-    Războiul de ţesut prezentat de bunica Elena Bălan.


Pe partea de momente artistice, festivalul a început cu un recital al talentatei Petruţa Săcară, din Ruginoasa, fiind urmat de dansurile Ansamblului „Rapsodia Hîrlăului”, ansamblu coordonat de dna. profesor Gabriela Sandu. Profu’ de râs (Daniel Budeanu) din Iaşi, a înveselit publicul cu glume bune, după care spectatorii au fost impresionaţi de Corul de Copii „Sf. Ierarh Nicolae”, îndrumat de preotul Marius Nica din Bâcu, comuna Ipatele. A urmat Ansamblul Folcloric „Zorile” din Topile, coordonat de Alexandru Ioan Gâmbuţă; Ana-Maria Sasu, elevă a Şcolii din Costeşti, şi Elena Vintilă, din Tîrgu Frumos, au bucurat publicul cu piese din folclor, iar dansurile tradiţionale rome, prezentate de Ansamblul „Zmeuraşii”, coordonat de dl. prof. Claudiu Hîncu, din satul Zmeu, au fermecat vizitatorii festivalului. 

Desigur, din listă nu a lipsit, Ana-Maria Ignat, cea mai talentată fetiţă în cântul folcloric, din Bălţaţi, Andreea Daria Alesia Dumitriu din Iaşi, şi Eusebiu Toma, un tânăr nevăzător, din Botoşani, ce a cântat la 6 instrumente muzicale tradiţionale.
 La Parada Satelor s-au înscris 5 sate: Aroneanu, Bălţaţi, Leţcani, Ruginoasa şi Zmeu. Printre invitaţi, s-a numărat şi satul Focşeasca (jud. Vaslui), fapt ce a determinat organizatorii să ia în considerare ca ediţia a III-a a festivalului să se adreseze Moldovei lui Ştefan cel Mare.

Parada Satelor a început cu o plimbare a delegaţiilor săteşti prin Bălţaţi, după care fiecare sat a prezentat dansuri, cântece şi produse tradiţionale din sat ori comună. Tot evenimentul a fost jurizat de o echipă de specialişti, formată din prof. Mihai Cernăuţi, prof. Gisela Petrila şi Diana Petronela Hurjă. Premiul cel mare, de cel mai frumos şi tradiţional sat, a fost obţinut pentru a doua oară de satul Ruginoasa. Doi dintre cei mai activi tineri ai satului Ruginoasa vor merge în Grecia, în luna noiembrie, toate costurile fiind suportate de ASIRYS şi Erasmus Plus Grecia. Pe locul doi s-a clasat delegaţia din Leţcani, iar locul trei a fost obţinut de satul Bălţaţi. 

Festivalul a fost un succes, prin prisma feedback-ului obţinut de la parteneri, copii, tineri, coordonatori, voluntari, vizitatori.


„Calitatea momentelor artistice la acest eveniment a fost superioară multor festivităţi finanţate cu zeci de mii de euro. Pentru copii şi tineri, acest eveniment e ceva excepţional, aici au şansa să se exprime în ale folcloristicii, să înveţe unii de la alţii şi să-şi îmbunătăţească actul artistic. Sunt şocat, în sens pozitiv, de faptul că o mână de tineri a propus şi organizat un astfel de festival. Azi mi-aţi dat speranţă! Felicitări pentru Folcloristica şi vreau să ne vedem şi la ediţia 50.” – Ioan Rotaru (profesor)

Bugetul cheltuit pentru organizarea festivalului a fost de 6442 lei, buget obţinut printr-o finanţare Erasmus Plus, un program al Uniunii Europene, prin care s-a asigurat o masă pentru cei 275 de artişti, meşteri şi voluntari implicaţi, au fost achiziţionate cărţi despre folclor şi tradiţii şi realizate diplomele de participare pentru toţi cei implicaţi. De asemenea, Primăria Comunei Bălţaţi a asigurat tot echipamentul logistic necesar (scenă, sonorizare, teren, electricitate, baloţi etc.), iar ATCB, costume populare, voluntari, promovare locală etc.  La festival au fost colectate donaţii în valoare de 1830 de lei, bani cu care Asociaţia SUPER TINERI va organiza o acţiune de împădurire, în Bălţaţi.


În 2017, va fi organizată ediţia a III-a a Festivalului Folcloristica, care îşi propune să reunească un număr mai mare de artişti, care să revigoreze, valorifice şi conecteze ce a mai rămas din folclor, în judeţul Iaşi, sub sloganul „Implică un sat, dezvoltă o ţară!”. Toate satele interesate, sunt invitate să înceapă pregătirile pentru a prezenta un dans, un produs şi un cântec tradiţional din sat sau comună, în cadrul Paradei Satelor 2017.

Pentru mai multe detalii, puteţi contacta asociaţia pe adresa: folcloristica @ gmail.com. Materialele video de la festival sunt disponibile pe adresa: Youtube
Fotografii:
https://goo.gl/KQDc4v
https://goo.gl/WYHqey

Share

 

2008-2016 ·Asociaţia Super Tineri - ASIRYS Design and Written by Mihaela Diana Podariu