Despre muzică, mesaj și profunzime

Oare mai are rost să-ncep cu definiții? Știm cu toții ce înseamnă muzica, și ne e prea dificil să exprimăm în cuvinte ce simțim atunci când ascultăm o melodie. E ca și cum sufletele ne-ar fi inundate în miere, iar tot ceea ce ne înconjoară s-ar transforma într-o singură secundă, în note muzicale. Sunt sigură că fiecare dintre noi a ajuns într-un astfel de tărâm, îndepărtat și mirific, ce are puterea de a ne elibera de griji, stres și problemele cotidiene. Uneori, ne este de ajuns să ne punem căștile în urechi și să ne deconectăm de la tot ce ne transmite energie negativă, astfel încât să ne înconjurăm de pozitivitate și pace.

     Despre muzică am vorbit și la Asirys, ca între vechi prieteni, fără nicio teamă, ba chiar cu mult curaj. Evenimentul, dedicat muzicii de calitate, a stârnit multe păreri, diferite între ele și a dat frâu liber opiniilor noastre. A fost o oportunitate pentru noi toți să descoperim alt gen de muzică, să ne deschidem sufletele și să căutăm adânc în interiorul noastru răspunsul la întrebarea „Eu ascult muzică bună?”. Desigur, părerile au fost împărțite, fiecare și-a susținut ideea cu stoicism și consider că, nimeni nu a plecat de acolo fără măcar un semn de întrebare.


      Florin, cel care a dirijat discuția și ne-a propus niște teme de gândire, a lansat o provocare tuturor celor aflați la prezentare, provocare căreia nu a trebuit să-i răspundem cu „da” sau „nu”, ci cu opinii și justificări. Adunați unii lângă alții, cu urechile ciulite și interes sporit, nu am ezitat să comentăm pe seama subiectului, venind cu obiecții, completări, informații și păreri. Am avut parte de o adevărată dezbatere, pe care toți am tratat-o cu seriozitate și maturitate.


     Tema a fost atât de diversificată, încât ne-am pierdut în șirul discuțiilor și cu toate acestea, la final, am constatat că încă mai sunt lucruri de spus și de clarificat. Nu am putut cuprinde toate genurile muzicale, ba chiar am vorbit despre foarte puține. La bază am avut comparația dintre muzica comercială și cea rap, de la noi din țară. Am avut posibilitatea să și ascultăm, astfel încât să comentăm pe marginea fiecărei melodii și să ne expunem părerile.


Iar cel mai controversat subiect a fost cel legat de mesajul melodiilor și de profunzimea lor. Cum știm când o melodie merită ascultată sau nu? Ce fel de mesaje vrem să găsim printre versuri? Care sunt cele mai ascultate genuri de muzică și cum ne ajută ele? Am găsit răspunsuri diversificate pentru fiecare întrebare și cu toate că nu am ajuns cu toții la aceeași concluzie, ne-am găsit propriul răspuns, în sufletele noastre. 

     Consider că acest eveniment ne-a ajutat să ne descoperim, să găsim în noi răspunsurile de care aveam nevoie și mai ales, să conștientizăm anumite lucruri. Și deși suntem atât de diferiți, pot spune că acest lucru nu ne-a îndepărtat, ci ne-a ajutat să realizăm că nu avem cum să fim la fel și că de fapt, dacă asta ar fi posibil, nu am mai fi originali! Cât despre profunzimea unei melodii, depinde de cum o percepem noi și de starea noastră.


     Am înțeles că tocmai noi, prin caracterul, atitudinea și preferințele noastre, influențăm sentimentele pe care le găsim în cântec, le modificăm, le întoarcem pe toate fețele și le colorăm așa cum ne dorim noi. Pentru că fiecare, în felul nostru, percepem lucrurile diferit, iar acesta este principalul motiv pentru care găsim în muzică trăiri deosebite între ele. Cred că unii dintre noi, cei care au fost mai tăcuți la acest eveniment, au fost cei care, de fapt, au avut cel mai mult de câștigat. Prin faptul că au ascultat, au analizat și au comparat ideile noastre, și-au format o idee mai complexă.


     Poate chiar unii ne-am schimbat părerea, sau poate alții doar și-au întărit-o, cert este că nu am plecat de la Asirys fără să ne controbăim bine prin sertarele minții și ale inimii. Sunt sigură că fiecare dintre noi, în drum spre casă, s-a gândit la subiectul abordat, iar prin răcoarea zilei de ianuarie, a ajuns la concluzia sa.


Scris de Ioana Ursache

Ioana este voluntar în cadrul Centrului de Voluntariat Tîrgu Frumos. 

„Centrul de Voluntariat Tîrgu Frumos” urmăreşte încurajarea cetăţeniei active şi a participării tinerilor şi nu numai, la viaţa comunităţii. Obiectivele specifice ale Centrului de Voluntariat Tîrgu Frumos, sunt:

1. Să promoveze cetăţenia activă în rândul cetăţenilor din Tîrgu Frumos şi zonele rurale limitrofe, prin dezvoltarea unui centru de voluntariat care să ofere oportunităţi de dezvoltare personală pentru diverse grupuri ţintă, şi comunitară, pentru Tîrgu Frumos şi zonele limitrofe.
2. Să includă grupuri vulnerabile, în special tineri cu dizabilităţi şi rromi prin activităţi specifice, în cadrul centrului de voluntariat.
3. Să dezvolte parteneriate cu autorităţile publice locale, şcolile şi alte instituţii.
4. Să dezvolte cultural comunitatea locală.


În perioada 1 aprilie 2015 – 30 aprilie 2016, Centrul de Voluntariat şi-a propus să formeze şi să mobilizeze 200 de voluntari, care să organizeze cel puţin 200 de evenimente de care să beneficieze cel puţin 10 000 de persoane. Proiectul este în valoare de 38 928 de euro, din care 4 000 de euro este contribuţia financiară a asociaţiei, iar 34 928 este finanţare prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondul ONG în România. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org, precum şi adresa Fondului ONG: www.fondong.fdsc.ro.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum se formulează un obiectiv SMART?

Tîrgu Frumos - cele mai importante obiective turistice

Turism în Paşcani