Proiecte

Resurse

Oportunităţi

Centrul de Voluntariat

Maratonul Evenimentelor Creative

miercuri, 15 iulie 2015


În luna aprilie, am dat startul "Centrului de Voluntariat Tîrgu Frumos". Proiectul îşi propune dezvoltarea prin voluntariat a comunităţii Tîrgu Frumos şi va implica peste 120 de voluntari din Tîrgu Frumos, Iaşi, Paşcani şi zonele rurale limitrofe. Voluntarii vor organiza cel puţin 200 de evenimente, iar cei mai activi dintre ei, vor merge în luna februarie, într-o tabără de o săptămână, în munți, unde vor lucra la strategia de dezvoltare a organizației și a orașului. 

În acest moment, după 3 luni de proiect, avem un centru minunat, în care am organizat deja 35 de evenimente! Tot ce s-a realizat deține amprenta fiecărui voluntar care s-a implicat, de la desenele de pe pereți, la cauciucurile reciclate sau mesele, dulapurile improvizate; în interior sunt multe obiecte donate: război de țesut, o canapea, oale de lut, umbrele, borcane, discuri de vinil... toate se îmbină. Iar partea frumoasă e că Centrul de Voluntariat evoluează. Cu fiecare nou voluntar, cu fiecare inițiativă, povestea e rescrisă.  

Pentru că acum avem spațiul, resursele, avem și vara, ne-am gândit, să lansăm un maraton al evenimentelor creative în Tîrgu Frumos. Dragi voluntari, vă dăm libertatea absolută de a organiza evenimentele la care visați! Evenimentele voastre pot fi neconvenționale, atipice, creative, originale, pot fi și tipice, dar să le condimentați cu energia voastră, și cel mai important e ca, prin evenimentele organizate, să învățați și să învățăm ceva nou! Fie să gătim, să dansăm, să cântăm, să economisim, să alergăm, fie să fim motivați, să țesem, să ne jucăm etc. etc., ideea e ca prin evenimentele organizate, să creăm pentru diverse grupuri țintă, contexte de învățare și de dezvoltare personală.

Voluntarii care intră în maraton, trebuie să organizeze cel puțin 10 evenimente, în perioada 18 iulie - 2 august. Joi, la ora 12:00, vă invităm la Centrul de Voluntariat, să punem toate ideile pe hârtie, să le discutăm, să le analizăm și să le îmbunătățim! Până atunci, ar fi bine să aveți o listă pregătită, nu uitați că e foarte important să vă placă și să aveți ceva de învățat în primul rând, voi, din ceea ce propuneți! 

De asemenea, un alt element, e legat de promovare. Ne dorim ca pe parcursul maratonului, să atragem 1000 de tineri în cadrul activităților organizate de voi. That's a challenge! 

Acum și partea motivațională. Cei mai activi 10 voluntari din maraton, vor merge într-o expediție în R. Moldova, la prietenii noștri din Fălești, orașul înfrățit cu Tîrgu Frumos (4-6 august). Noi asigurăm transportul, corturile, grătarul, de fapt materia primă pentru mese, pentru că probabil, între timp, vom deveni și buni bucătari. 

Centrul de Voluntariat Tîrgu Frumos” este un proiect implementat de Asociaţia SUPER TINERI (ASIRYS) şi finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org, precum şi adresa Fondului ONG: www.fondong.fdsc.ro.

Share

 

2008-2016 ·Asociaţia Super Tineri - ASIRYS Design and Written by Mihaela Diana Podariu