Proiecte Erasmus

Resurse

Oportunităţi

Vorbe cu Tîrg

Testimonial Cristina Radu: 5 în 1

duminică, 10 august 2014

Cine credea acum câțiva ani că un om, ca oricare altul, are posibilitatea de a vizita mai multe țări in același timp…? Vă spun eu: nimeni. Ei bine, programul Tineret în Acțiune are această putere magică, pe care poate nici inițiatorii săi nu au conștientizat-o la început.

Cum e să fii în Italia, să deguști specialități franțuzești gătite chiar de francezi, să asculți muzica specifică Spaniei, să iei parte la o nuntă turcească asta după ce toată lumea s-a ‘înveselit’ brusc cu pălinca românească? Vă pot spune eu cum este: MAGIC! Știți cum e pliculețul care are și cafea și lapte și zahăr, nesscafe 3 în 1? Aici a fost 5 în 1: 5 țări într-o singură locație! 


Țara gazdă a fost Italia iar orașul în care a avut loc proiectul a fost Verbania, oraș aflat în nord - vestul Italiei, la 30 minute de granița cu Elveția, după spusele lui Matteo, liderul întregului proiect. Orașul e de-a dreptul MIRIFIC – nu există alt termen. Lacul înconjurat de munți, biserici, multe pizzerii, străzi înguste cu un farmec aparte, și înghețată cum nu mai ai ocazia să guști… decât dacă te întorci acolo. :D
 

Proiectul a avut ca temă îmbinarea armonioasă între apă și muzică.

Ce am învăţat: Am învăţat că deşi suntem la fel, suntem în același timp atât de diferiţi. Şi asta nu poate fi decât o binecuvântare: ne înţelegem unii cu ceilalţi, dar putem şi învăţa unii de la alţii, din cultura specifică fiecărei ţări, din tradiţiile culinare, folclorice etc. De exemplu, am învăţat să prepar pizza si tiramisu, am avut ocazia să gust din preparate turceşti, franţuzeşti – inclusiv diferitele feluri de brânză pentru care sunt atât de cunoscuţi, italieneşti şi spaniole. De câte ori ai ocazia în viaţă să serveşti în fiecare seară mâncăruri tradiţionale făcute chiar de ţara (prin participanţii ei) de care aparţine preparatul respectiv.


Ce mi-a plăcut foarte mult e că tot timpul cânta cineva la un instrument și întotdeauna se mai alătura cineva, improvizându-se pe loc o melodie. E captivant să vezi asta, mai ales în cazul cuiva care nu are talent muzical, ca mine. De exemplu, încă din prima zi, în pauza primului workshop, eram deja martorii unui mini-concert improvizat în care un tânăr din Spania cânta la chitară, iar alt tânăr din Franța s-a alăturat brusc și a început să cânte la saxofon. Bineînțeles, mi-am dat seama mai târziu că erau din țări diferite. Și eram acolo doar de câteva ore, iar ei deja cântau împreună. Ca să vezi puterea muzicii!  

Ce m-a entuziasmat la fel de mult a fost faptul că am putut să văd o mulțime de instrumente muzicale în același loc, ba chiar să îmi încerc `talentele` la câteva. Și aici intervine cel mai amuzant moment din viața mea. În una din seri, profitând că nu e nimeni pe scenă, am luat microfonul și am început să fac ceva teste de voce, așa cum am văzut că se fac înainte de un concert, prezentare etc. După câteva momente de `testare`, vocea mea s-a transformat într-una extrem de subțire; prima reacție a fost să râd cu mare poftă, din păcate... tot în microfon. Râsul s-a transformat ba într-un râs de monstru, ba de bărbat, ba de fetiță. Bineînțeles, nu observasem că Robin, unul din tinerii din Franța, pusese mâna pe sintetizator. Nu știu dacă m-am mai amuzat cu altă ocazie, ca atunci!

Pe parcursul proiectului, tinerii au fost împărțiți în două echipe: echipa muzicală care a reușit până la finalul proiectului să înregistreze mai multe melodii și echipa creativă care a `tradus` muzica prin fotografii, înregistrări a diferitelor ipostaze ale apei (picături de ploaie, râu, cascadă și altele), picturi. Am avut ocazia să fiu din nou copil și  constat pentru a nu știu câta oară că atunci când te lași dus de inima de copil din tine, inspirația, creativitatea sunt la ele acasă. 


Ce îmi place foarte, foarte mult la un Schimb de Tineri este că țările participante trebuie să organizeze o seară a lor, în care trebuie să încânte cu feluri de mâncare tradițională, muzică, prezentări, dansuri specifice țării de care aparțin. Așa că pot spune că am fost seară după seară în Franța, Spania, Italia, România și Turcia.

Franța, după cum era de așteptat, ne-a delectat cu multe feluri de brânză și cu o prezentare cu ‘sare si piper’ a țării, Spania m-a lăsat mască cu al lor gazpacho – un fel de sos, care se bea, ce conține roșii, usturoi și alte legume. Recunosc, fără rușine, că la cât mi-a plăcut, cred că am băut jumătate de oală. Tot în seara Spaniei am învățat să dansăm flamenco; bine, eu din păcate nu am mai putut să mă mișc după masă. :D
 
Italia ne-a suprins prin invitația de a găti chiar noi, două din preparatele culinare pentru care sunt recunoscuți în toată lumea: pizza și tiramisu. La fel de surprinzător a fost să fim îndrumați de mama unuia din participanții din Italia.
      

România i-a luat prin surprindere pe toți cu pălinca pe care i-a făcut pe toți să râdă și să chicotească pe seama celorlalți. Le-a plăcut mult și ciorba rădăuțeană cu care i-am servit. Mai târziu, le-am prezentat cele mai importante orașe ale țării, insistând pe orașul Iași și nu am uitat să le spunem că avem cei mai mulți urși din Europa. Am adus vorba și despre cei mai importanți pictori, muzicieni, sportivi, apoi i-am pus să danseze pe muzică populară. 

Oportunitatea pe care ți-o dă un Schimb de Tineri este de neegalat. Așa că dacă ai ocazia, nu rata sub nicio formă. O să rămâi cu amintiri, cu experiențe cum nu ai mai avut ocazia să întâlnești. Îți garantez!


Scris de Cristina Radu

Festivalul "Din Vatra Satului" - ediţia a IV-a

„Din Vatra Satului” reunește obiceiuri şi tradiţii de iarnă într-un festival dedicat promovării folclorului din judeţul Iaşi. Evenimentul ...

 

2008-2017 ·Asociaţia Super Tineri - ASIRYS Design and Written by Mihaela Diana Podariu