Proiecte

Resurse

Oportunităţi

Centrul de Voluntariat

Interviu cu Claudiu Popa

miercuri, 19 februarie 2014

Viaţa se măsoară în „de câte ori te ridici” şi nu „de câte ori cazi”.
De o fineţe şi o căldură sufletească demne de admirat, domnul profesor Claudiu Popa, profesor la Şcoala „Garabet Ibrăileanu”, a acceptat amabil propunerea de a răspunde la întrebările de mai jos. Şi la momentul stabilit pentru interviu, mă întâmpină zâmbind în uşa cabinetului: „Te aşteptam!”.
În pofida timpului limitat, dumnealui, vădit emoţionat, a ascultat cu atenţie fiecare întrebare şi mi-a răspuns, pe îndelete, cu toată sinceritatea care îl caracterizează.
Deşi am avut onoarea de a-l avea ca profesor de istorie timp de 4 ani, m-a surprins încă o dată cu spiritul liber şi tânăr de care dă dovadă, dar mai ales cu principiile sănătoase de viaţă care l-au condus spre reuşita de a fi un SUPEROm.
Alexandra Matache: Până nu demult vă puneam întrebări ca elevă la ora de istorie. Lucrurile s-au schimbat şi acum am venit la dvs. să-mi oferiţi un întreg interviu. Cum vă simţiţi în această postură de intervievat chiar de o fostă elevă?
Dl. Claudiu Popa: Mă simt extraordinar pentru că noi, profesorii, sau cel puţin eu trăiesc şi mă simt împlinit prin realizările elevilor mei. Iar tu, Alexandra, eşti un model şi pentru ceilalţi elevi, dar şi pentru mine, pentru modul în care te dedici lucrurilor în care crezi, pentru puterea ta de a-ţi urma idealurile şi de a lupta pentru ele. Când văd că elevii mei au asemenea preocupări nu poate decât să mă bucure pentru că îmi doresc ca ucenicii mei să mă întreacă, acest lucru făcându-mă util şi fericit.
A.M.: Sunteţi o persoană cunoscută şi admirată în comunitatea noastră. Care sunt principiile dvs. de viaţă?
C.P.: Îmi spun tot timpul că profesorii, medicii şi preoţii trebuie să aibă vocaţie pentru aceste meserii şi în primul rând să-şi sacrifice propria persoană, propriul timp (atât de preţios în zilele noastre căci „the time is money”), propriile interese pentru cei de lângă ei, să se pună în slujba semenilor. Astfel aş putea spune că unul din principii este „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi!”. Adevărata dragoste, cea divină, înseamnă să uiţi de tine şi să te gândeşti cum să-i faci fericiţi pe cei din jurul tău. Lumea ta trebuie să fie lumea lor, ceea ce le place lor să-ţi placă şi ţie, să te bucuri şi să suferi o dată cu ei (elevii în cazul nostru). Bine... vreau să spun de la început că partea materială a vieţii nu mi se pare atât de importantă pentru că partea spirituală a vieţii aduce mai multe satisfacţii. Eşti un spirit liber (voi, tinerii, la vârsta aceasta cel mai mult vă doriţi libertatea, nu?!) atunci când crezi cu adevărat în valorile morale normale, când lupţi pentru ceea ce este corect, când iubeşti adevărul, dreptatea, viaţa. Un alt principiu ar fi „Cea mai bună pedagogie este propriul exemplu”. În şcoala modernă se pune accentul nu doar pe cunoştinţe, ci şi pe ceea ce ştii să faci. De aceea, tot ce se învaţă la şcoală trebuie pus în practică. Iar ca elevii să înţeleagă şi mai bine este nevoie ca noi, profesorii, să fim modele de viaţă: ceea ce susţinem la ore să practicăm şi în viaţa de zi cu zi. Şi ştii de ce? Pentru că elevii sunt cei mai aspri „judecători” ai noştri, iar dacă una le spui la ore şi alta faci, i-ai pierdut, deja comunicarea nu mai există. „Ceea ce faci în viaţă are ecou în eternitate” este un alt principiu ce dă sens vieţii mele. Vezi tu, astăzi, unii regi sau împăraţi din vechime, sfinţii sunt mult mai „vii” decât mulţi dintre noi. Dacă nu facem ceva extraordinar, dacă nu luptăm pentru idealurile noastre suntem vii, dar „morţi”, iar dacă lăsăm ceva în urmă, vom rămâne mereu vii în sufletele celor pentru care am luptat.
A.M.: Elevii dvs. vă caracterizează ca fiind un profesor bun şi deschis cu ei. Cum ajungeţi să aveţi o astfel de relaţie cu elevii şi cum reuşiţi să o menţineţi?
C.P.: Relaţia cu elevii îmi doresc să fie deschisă, apropiată, bazată pe încredere şi pe respect. Dacă afirmi că sunt caracterizat de ei ca un profesor bun înseamnă că ceea ce mi-am propus... se pare că mi-a ieşit. Acest lucru, îl numin noi, cei din educaţie, feed-back. Relaţia se bazează pe egalitate; elevii nu sunt undeva jos, iar eu stăpânul lor. Când mă gândesc că au nevoie de atât de puţin pentru a fi fericiţi! Dar e şi cel mai greu lucru de făcut! Trebuie doar să fie ascultaţi, să ştie că părerea lor contează, să ştie că pot spune deschis tot ceea ce gândesc. Mi-am propus să le fiu un confort psihic la orele mele, să se simtă relaxaţi şi în siguranţă. Primul pas spre a-i cuceri este să-i asculţi când au o problemă, să-ţi rupi din timpul tău şi să-l dedici lor. Va conduce spre vindecarea sufletească, vor avea încredere în tine. Dacă poţi să le dai şi un sfat este extraordinar, dar să fie dat doar dacă ai trecut prin acea experienţă pentru că altfel nu este decât o părere şi nu o soluţie. Când vezi că ochii abătuţi se luminează şi au puterea de a merge mai departe, te simţi şi tu, nu doar elevul, special, magic, extraordinar...
Când intru la ore uit de toate problemele mele pentru că în tot acest timp ei devin cei mai importanţi pentru mine, mă dedic lor, încerc să dau tot ce am mai bun. Uit de foame şi de sete, de tristeţe, de tot ce e negativ când sunt cu elevii mei. Abia la sfârşitul orelor, când plec spre casă, începe foamea să-şi facă simţită prezenţa.
Am fost întotdeauna cel care le-a dat un exemplu făcând primul pas, le-am arătat întreaga mea apreciere, încrederea în forţele lor, dragostea pentru ei, i-am respectat. Fiecare dintre ei are o aptitudine pentru ceva anume, iar energia le trebuie canalizată în acest sens, fiecare are o picătură de divinitate care îl face unic. Trebuie doar să-i ajutăm să se descopere, să-i încurajăm, să-i promovăm, să-i iubim.
De aceea am devenit atât de apropiaţi, suntem prieteni, barierele au dispărut, ne ajutăm, ne susţinem unii pe alţii.
A.M.: În pofida dezavantajului de a fi navetist şi poate şi a altor dezavantaje aţi continuat să predaţi la şcoala „Garabet Ibrăileanu”. Ce v-a determinat să faceţi acest lucru?
C.P.: Sincer, dacă m-aş fi gândit la dezavantaje, poate aş fi făcut cu totul altceva. Dar mi-am dorit să lucrez cu copiii şi de aceea mi-am asumat de la început riscul de a nu câştiga bani mulţi, că naveta înseamnă 2 ore pe zi în plus şi poate să nu fie plătită (anul acesta este al doisprezecelea de navetă...). Acasă, îmi spuneau familia, prietenii să lucrez în Iaşi că o să-mi fie mai uşor. Însă m-am ataşat de copii, de oameni, de locuri şi... nu mai pot să plec. Câteodată, soţia îmi spune, în glumă, că îi iubesc mai mult pe copiii de la Târgu Frumos decât pe ea şi pe Anca, fata mea. Însă am primit atâtea de la aceşti copii, satisfacţiile sufleteşti pentru mine compensează partea materială. Se întorc cu plăcere la „Garabet Ibăileanu” şi când sunt la liceu sau la facultate, iar aceste sentimente nu se compară cu nimic în lume. Am trăit şi trăiesc alături de ei un vis frumos.
A.M.: De curând Şcoala „Garabet Ibrăileanu” a obţinut participarea într-un proiect Commenius. Ce presupune acest proiect?
C.P.: Proiectul Commenius accesat de şcoala noastră se numeşte „Celtic roots, roman routes throughout Europe: muting the front Europeans”. Este o realizare extraordinară pentru şcoala noastră şi pentru Târgu Frumos întrucât proiectul a obţinut cel mai mare punctaj din România. Mai sunt implicate şi alte şapte ţări: Italia, Germania, Spania, Irlanda de Nord, Ţara Galilor, Ungaria şi Turcia. S-a plecat de la ideea că Uniunea Europeană încearcă astăzi să ridice standardul de civilizaţie din ţările Bătrânului Continent la fel cum în vechime Împeriul Roman a cucerit şi civilizat cea mai mare parte a Europei, Asiei şi nordului Africii. Deviza Uniunii „unitate în diversitate” încearcă să modeleze cetăţeni europeni responsabili care să construiască un viitor european comun, dar care să nu-şi uite rădăcinile, tradiţiile, trecutul. Astfel fiecare ţară implicată în proiect va primi vizita celorlalte şapte state şi va prezenta urmele civilizaţiilor celtică şi romană de pe teritoriul respectiv. A fost realizat un site al proiectului unde fiecare ţară poate posta activităţile, impresiile, părerile proprii despre desfăşurarea proiectului. De exemplu, în România, ceilalţi vor vedea o piesă de teatru despre celţi şi romani. Vom realiza un CD cu muzica lor specifică, dar şi două prezentări: una despre jocurile celţilor şi românilor şi cealaltă despre rezultatele deosebite ale elevilor şi profesorilor noştri.
A.M.: Prima activitate a proiectului a fost vizita în Germania. Cu ce impresii aţi rămas?
C.P.: Legenda despre corectitudinea şi punctualitatea germanilor s-a dovedit a fi reală. Totul a fost calculat pentru fiecare punct în parte, activităţile, vizitele, mesele desfăşurându-se în timpii propuşi, neexistând abateri sau depăşiri în ceea ce priveşte programul. Când cineva începea un discurs, chiar şi în situaţii mai relaxate (la masă sau în vizite de exemplu) nu era întrerupt, aprobat sau combătut. Se intervenea după finalizarea discursului. La şcoala vizitată, foarte spaţioasă de altfel, fiecare clasă avea, în special un laptop şi un videoproiector. Se derulau peste 30 de opţionale. Nu mai vorbesc de cele două săli de sport, de dotările şcolii sau de infrastructură (autostrăzi).
A.M.: Ce schimbări sau activităţi v-aţi propus să organizaţi în şcoală în virtutea acestor impresii?
C.P.: În perioada imediat următoare doresc să amenajez împreună cu ceilalţi profesori în unele săli de clasă laboratoare (de exemplu: de biologie, de istorie ş.a.). Dacă anul viitor vom avea bani, vom achiziţiona măcar câteva laptop-uri, videoproiectoare şi panouri pentru aceste laboratoare. Mai doresc un radio al şcolii cu staţii în fiecare clasă sau măcar pe holuri de unde să fie transmise informaţii şi chiar muzică. Sala de sport a rămas un deziderat de neatins, dar noi luptăm în continuare. De anul viitor îmi doresc ca opţionalul de informatică să revină în orarul elevilor.
A.M.: De la persoane de vârsta a III-a până la tineri toată lumea critică lipsurile acestui oraş, puţine persoane vorbind şi despre atu-urile lui. Dvs. care credeţi că sunt punctele forte ale oraşului Târgu Frumos?
C.P.: Târgu Frumos este un oraş curat, în primul rând, bine organizat din punct de vedere urbanistic, Esplanada fiind unul din punctele de atracţie, cu atât mai mult cu cât în ultimii doi ani s-a început un proiect cultural de amploare. Deja s-au finalizat bustul lui Ion Creangă, precum şi Monumentul Eroilor. Este un oraş liniştit de care m-am ataşat fără să-mi pun prea multe întrebări legate de faptul dacă merită sau nu. Dar cel mai important atu al oraşului sunt oamenii care sunt deosebiţi. Spun asta pentru că am avut onoarea să lucrez cu elevi şi părinţi extraordinari. Am colegi profesori la liceele din Iaşi care mereu laudă elevii noştri şi părinţii care i-au educat. De exemplu, asistentul Ovidiu Buruiană de la Facultatea de Istorie este târgoveţ; la fel şi Liliana Ciobanu, care anul trecut a fost declarată studenta anului la Bucureşti sau Roxana Dumitriu, care este acum la Liceul Sportiv din Râmnicu Vâlcea, pepinierea Oltchimului şi finalistă din Liga Campionilor la handbal feminin anul trecut.
A.M.: De curând, un grup de tineri au creeat un site, de promovare al oraşului. Cum vedeţi această iniţiativă?
C.P.: Iniţiativa este de lăudat întrucât trăim într-o societate informaţională, tehnologizată. Oamenii astăzi citesc mai puţin, dar accesează foarte des Internetul. Iar această metodă interactivă prin care oamenii sunt informaţi despre noutăţile din oraş sau sunt provocaţi la discuţii, dar şi la gândirea unor soluţii privind problemele comunităţii, este nemaipomenită. Se încearcă trezirea, sensibilizarea, implicarea, asumarea răspunderii şi propunarea de soluţii pentru un viitor mai bun al oraşului.
A.M.: În final, ce mesaj transmiteţi vizitorilor site-ului nostru?
C.P.: „Pentru ca răul să triumfe este de-ajuns ca cei buni să nu facă nimic”. Este o perioadă grea, dar trebuie să avem puterea să vedem în cei de lângă noi părţile lor bune pe care să le şi promovăm, să le exploatăm, iar ceea ce este negativ să minimalizăm, să nu repetăm. Şi asta pentru că nimeni nu e perfect, toţi avem şi bune şi rele. Mai întâi ne autoanalizăm, ne acceptăm aşa cum suntem, apoi ne schimbăm şi evoluăm.
Interviu realizat de Alexandra Matache

Share

 

2008-2017 ·Asociaţia Super Tineri - ASIRYS Design and Written by Mihaela Diana Podariu