Burse Danceweb 2014

A fost lansat programul de burse Danceweb 2014!

Programul de burse danceWEB se adresează dansatorilor şi coregrafilor cu ambiţii profesionale incontestabile din ţările europene, est-europene şi non-europene, de preferat cu vârsta între 22-30 de ani şi cunoştinţe
Avansate de limba engleză. Calitatea pregătirii în dans reprezintă principalul criteriu de participare la danceWEB.

Programul de burse danceWEB oferă unui număr de aproape 65 de tineri dansatori şi coregrafi profesionişti în principal din Europa, dar şi din ţările non-europene, posibilitatea de a participa într-un program multinaţional de formare intensivă Programul se derulează sub forma unei rezidente de 5 săptămâni, în fiecare an în Viena, din iulie şi până în august, în cadrul Festivalului internaţional de dans ImPulsTanz.

Programul se axează pe schimbul de idei şi cunoştinţe, nelimitat de graniţele naţionale, pe formare continuă, pe întâlniri cu artişti recunoscuţi internaţional în Viena la ImPulsTanz, în vederea orientării carierei participanţilor.

O bursă include următoarele servicii:

  • Coaching individual asigurat de mentori artistici
  • Participare la proiectele de cercetare PRO SERIES
  • Participare la proiectele de cercetare COACHING PROJECT
  • Participare la atelierele tehnice ImPulsTanz
  • Intrare liberă la toate spectacolele din cadrul ImPulsTanz
  • Acces liber la aprox. 300 de filme video în domeniul dansului în videoteca IMZ (Internationales Musikzentrum, Wien)
  • Schimb de idei şi contacte cu formatori şi coregrafi internaţionali
  • Proiecte speciale oferite exclusiv bursierilor danceWEB
  • Conexiuni şi prezentarea unei baze de date internaţionale danceWEB
  • Cazare gratuită în Viena pe perioada bursei

Fiecare bursă, acordată în cadrul "Life Long Burning", este cofinanţata prin programul Cultura al Uniunii Europene, organisme finanţatoare din Austria, precum şi de finanţatori locali din ţară de rezidenţa a candidatului (dar nu persoane private că sponsori). Această ultimă parte nu este asigurată încă în toate ţările. Din acest motiv, candidaţii sunt încurajaţi să caute posibile instituţii finanţatoare în ţara lor de origine.

O sugestie ar fi să ia legătura cu foştii bursieri danceWEB din ţara respectivă pentru a afla de unde au obţinut fonduri:
http://www.lifelongburning.eu/projects/danceweb_scholarships/scholarship_recipients.html

Participanţi:
Dansatori şi coregrafi cu ambiţii profesionale incontestabile din ţările europene, est-europene şi non-europene,
De preferat cu vârsta între 22 şi 30 de ani şi
Cu cunoştinţe bune de limba engleză.
Calitatea pregătirii în dans reprezintă principalul criteriu de participare la danceWEB.

Data limită: 15 decembrie 2013

Mai multe informaţii:
http://www.eurodesk.ro/program.php?progid=EU0010000302
http://www.lifelongburning.eu/projects/danceweb_scholarships.html

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum se formulează un obiectiv SMART?

Tîrgu Frumos - cele mai importante obiective turistice

Turism în Paşcani