Proiecte Erasmus

Resurse

Oportunităţi

Vorbe cu Tîrg

Coaliția 52 bulversează secretomania guvernanților

luni, 11 noiembrie 2013

Pe data de 7 noiembrie 2013, orele 10.30, la Iaşi, (în sala de şedinţe de la AOAI) a avut loc o conferinţă de presă dedicată finalizării companiei de advocacy a Coaliţiei 52 de modificare a Legii transparenţei decizionale (Legea 52).

La nivelul județului Iași au aderat următoarele organizații: Asociația Oamenilor de Afaceri Iași 2003 (AOAI), Patronatul ”Uniunea Generală a Industriașilor” (UGIR) – filiala Iași, Asociația de Promovaree a Economiei Cunoașterii (APEC), Asociația Aproape de Tine, Asociația Națională de Prevenire a Îmbolnăvirii și de sprijinire a Pensionarilor de Boală (ANPIS) Iași, Asociația ”Super Tineri” (ASIRYS), Asociația Studenților și Tinerilor Ingineri Politehniști Iași, Asociația Salvați Copii Iași, Fundația Iosif, Fundația ”Șanse Egale pentru Femei” (ŞEF), Organizația Huțul-Eko.

Coaliția 52 bulversează secretomania guvernanților

Asistăm la o premieră în viața publică românească: prima acțiune de lobby a societății civile românești care se finalizează cu succes.

Printr-o campanie intens promovată de cei peste 400 de membri ai Coaliției 52 – coordonată de Academia de Advocacy – timp de aproape doi ani, s-a reușit modificarea Legii transparenței decizionale. Dacă până acum politicienii și înalții funcționari publici se ascundeau de opinia, de propunerile și cererile cetățenilor, evitând să implice societatea civilă în procesul de adoptare a diferitelor decizii și refuzând accesul la documente de interes public, de acum încolo aceștia nu vor mai putea să o facă. Legea Transparenței este mult mai clară și mai apropiată de spiritul transparenței decât la adoptarea sa inițială, în anul 2003. Modificările aduse vechii legi modernizează accesul cetățenilor, inclusiv al jurnaliștilor, la deciziile publice, mai ales că s-a introdus obligativitatea, inclusiv la nivel local și județean, ca studiile de impact și/sau fezabilitate să devina obligatorii ca documente publice anexe ale proiectului de act normativ propus. Decidenții nu vor mai putea deci acționa discreționar, numai pentru că așa e ordinul de la partid sau doresc să își satisfacă clientela politică. 

Concret, Coaliția 52 a îmbunătățit transparența decizională în România prin:
1) extinderea perioadei de consultare publică la 30 de zile lucrătoare (nu calendaristice, cum se trăgea de timp până acum);
2) derularea procesului de consultare publică până la începerea dezbaterilor în cadrul autorităților publice, nu până la finalizarea lor);
3) publicarea modalității de colectare a recomandărilor de la cetățeni;
4) publicarea modalității de înscriere și luare a cuvântului, timpul alocat luării la cuvânt și orice alte detalii de desfășurare a dezbaterii publice;
5) asigurarea unui real acces public, pe site și la sediu, la următoarele documente:
a. minuta dezbaterii publice;
b. recomandările scrise colectate;
c. versiunile îmbunătățite ale proiectului de act normativ în diverse etape ale elaborării;
d. rapoartele de avizare;
e. versiunea finală adoptată a actului normativ;
6) introducerea unui registru al opiniilor și propunerilor colectate, pentru ca acestea să rămână consemnate, iar decidenții să nu poată minți opinia publică asupra inexistenței lor;
7) specificarea concretă, de către cei interesați din societatea civilă, a articolelor la care fac referire în opiniile și propunerile elaborate;
8) introducerea, inclusiv la nivel local și județean, a studiilor de impact și/sau fezabilitate ca documente publice anexe proiectului de act normativ propus;
9) diferențierea ședinței publice (de regulă a Consiliilor Locale / Județene) de dezbaterea publică, dedicată întâlnirii cu cetățenii;
10) obligativitatea participării la dezbaterile publice cu cetățenii a inițiatorilor, experților și/sau specialiștilor implicați, din partea autorității publice care, de regulă, chiuleau de la astfel de evenimente.
Invităm pe toți cetățenii să supravegheze respectarea noilor prevederi legislative în privința transparenței potrivit Legii 52/2003, cu modificările și completările ulterioare, și să ne semnaleze orice abateri de la cadrul legal, pentru a putea interveni și elimina orice abuzuri, din partea oricărei autorități publice.

Cum a reușit Coaliția 52 sa modifice Legea 52/2003

Procesul de modificare a legii s-a derulat pe durata a două legislaturi în Parlamentul României și a trei Guverne. Aceste modificări au fost absolut necesare deoarece, în anul 2003, când a fost adoptată Legea 52/2003, deși ea a fost susținută și promovată de N.A.T.O. și U.E., politicienii români au lăsat portițe care nu permiteau o transparență absolut democratică la toate nivelurile decizionale. Legea a fost prea puțin înțeleasă și aplicată deopotrivă de politicieni ori funcționari, dar și de cetățeni, în lipsa unei reale informări asupra felului în care ei pot influenta decizia publică. În consecință, astăzi încă:
 Dialogul cu instituțiile publice este unul greoi, nu sunt respectate termenele prevăzute de lege, iar responsabilitatea este pasată în mod deliberat către angajatul nominalizat sa răspundă cererilor în baza Legii 52/2003, protejând astfel, adevăratul decident - primarul, președintele de Consiliu Județean sau ministrul;
 Este confirmată lipsa unei proceduri minimale de organizare a dezbaterilor, la nivelul instituțiilor publice, fapt care a generat mimarea procesului de consultare a societății civile.

Detalii și documente în acest sens găsiți la www.coalitia52.ro/monitorizari

În România anului 2012, după o lungă perioadă de ”liniște”, au reînceput, în ciuda frigului de ianuarie, insistente proteste de stradă, care reclamau, la fel ca și acum, o nemulțumire generală profundă care, în cele din urmă, i-a determinat pe politicienii de toate culorile să re-reconsidere rolul dialogului în democrație. 

,,Coaliția 52”, lansată în 27 ianuarie 2012, și care astăzi numără peste 400 de membri la nivel național, cetățeni și reprezentanți ai organizațiilor patronale, sindicale și ONG-uri din diferite domenii de activitate (www.coalitia52.ro/cine-suntem), a acționat pentru bulversarea secretomaniei guvernanților, militând pentru acces la informația de interes public și transparență, ca premise ce pot încuraja un rol activ al cetățenilor în blocarea politicilor care lezează interesele populației. 

Demersul Coaliției 52 a urmărit îmbunătățirea transparenței și a dialogului cu decidenții, prin introducerea în Legea 52/2003: a) a sancțiunilor directe și imediate aplicabile conducătorilor autorităților publice pentru nerespectarea Legii 52/2003, b) a termenelor rezonabile de dialog și c) a unor reguli minimale unitare de dialog.

Acțiunile cheie ale campaniei de advocacy a Coaliției 52 de îmbunătățirea a transparenței decizionale în România au fost:
 20 de conferințe de presă simultane în diverse orașe ale țării, în scopul sensibilizării opiniei publice și a cointeresării decidenților politici, în 9 februarie 2012;
 20 de mese rotunde cu decidenți locali, județeni și naționali, în orașe importante ale țării, sub titlul ,,Respect și responsabilitate în dialog”, în 17, 24 februarie 2012;
 întâlniri cu toate grupurile parlamentare din Senat și Camera Deputaților și cu reprezentanți ai Guvernului, în martie 2012.
Rezultatele imediate ale campaniei de advocacy inițiate au fost: 
 susținerea campaniei de către 70 de parlamentari din legislatura 2008 – 2012;
 17 deputați și senatori și-au asumat Propunerea Legislativă: 
 deputați - PSD: Itu Cornel;
 deputați - PNL: Uioreanu Horea-Dorin;
 deputați - PD-L: Arion Viorel, Călian Petru, Ciobanu Gheorghe, Dugulescu Marius Cristinel, Gurzău Adrian, Movilă Petru, Prigoană Vasile-Silviu, Tabără Valeriu;
 deputați - Mino.: Buciuta Ştefan, Ignat Miron;
 deputați - neafiliaţi: Giurgiu Mircia;
 senatori - PSD: Cordoş Alexandru;
 senatori - PNL: Nicoară Marius Petre, Rădulescu Şerban;
 senatori - PD-L: Hărdău Mihail.
Au urmat activități de lobby ale reprezentanților Coaliției 52 atât în Parlamentul României, pe perioada legislaturii 2008 – 2012, dar mai ales a legislaturii actuale, cât și în Guvern.
Rezultatele imediate ale acțiunilor de lobby au fost:
 adresă de respingere din partea Guvernului (Ponta 1), în 15 iunie 2012;
 vot de respingere la Senat, în 17 septembrie 2012;
 aviz favorabil din partea Guvernului (Ponta 2), în 11 aprilie 2013;
 vot de adoptare în Camera Deputaților, cameră decizională, în 8 octombrie 2013;
 promulgarea de către președinte, în 30 octombrie 2013;
 trimiterea spre publicare în M.O. a Legii 281/2013 pentru modificarea și completarea Legii 52/2003, în 31 octombrie 2013.
Avem, așadar, o lege a transparenței îmbunătățită! 
Noi credem că, prin forța coaliției pe care o reprezentăm, putem schimba obiceiuri greșite și atitudini ostile cetățenilor, pentru că știm și putem să folosim inteligent o Lege a Transparenței îmbunătățită. 

Cu încredere în forța demersurilor participative de succes,
Radu NICOSEVICI, președinte

Pentru detalii puteți contacta secretariatul tehnic al Coaliției 52:
Academia de Advocacy
Tel: 0256.403840; Fax: 0256.403841; Email: office@advocacy.ro;
Persoană de contact Iași: Maria Hudema – lider regional Coaliția 52 Iași, 0742.467.762, lobbypentruiasi@yahoo.ro 

Festivalul "Din Vatra Satului" - ediţia a IV-a

„Din Vatra Satului” reunește obiceiuri şi tradiţii de iarnă într-un festival dedicat promovării folclorului din judeţul Iaşi. Evenimentul ...

 

2008-2017 ·Asociaţia Super Tineri - ASIRYS Design and Written by Mihaela Diana Podariu