Testimonial: Euro-Sportmatic în Polonia

Proiectul EURO-SPORTSMATIC a reuşit să îmbine într-un mod plăcut activităţile propuse cu cele de socializare şi integrare. Astfel, prima jumătate a fiecărei zile a fost dedicată activităţilor legate de organizarea unui ONG şi de probleme în ceea ce priveşte desfăşurarea competiţiilor sportive în lume sau de practicarea unui stil de viaţă sănătos, urmând ca a doua jumătate a zilei să fie folosită cunoaşterii culturii a câte două din ţările participante la proiect.

Un exerciţiu foarte bun a fost cel care a presupus să ne punem în pielea unui preşedinte de asociaţie care trebuie să găsească toate soluţiile legate de: organizarea interioară, recrutare de noi membri, metode de promovare, metode de stimulare a membrilor deja existenţi, dezvoltarea afacerii în timp şi chiar probleme de etică muncii.

Grupul, deşi foarte eterogen, s-a unit foarte bine, atât datorită dorinţei tuturor de a se integra şi a conlucra, cât şi datorită faptului că fiecare exerciţiu propus a început prin împărţirea pe altfel de echipe decât cele iniţiale (echipele formate din participanţi din aceeaşi ţară). Un alt mod de integrare a fost faptul că fiecare dimineaţă a debutat cu exerciţiile de gimnastică.

Prezentarea proiectelor pregătite în avans a fost un succes, fiecare ţară pregătind câte o prezentare (fie sub formă de discurs, fie sub formă de slide-show) a unor trăsături esenţiale ale problemelor supuse dezbaterii (rasismul în sport, stil de viaţă sănătos şi sport, participanţi la JO 2012 vs. Jocurile paralimpice 2012), dar şi a unor fapte inedite şi informaţii noi, ceea ce a dus la un schimb de idei binevenit.

Surpriza serilor culturale a fost ideea turcilor de a ne prezenta tradiţiile lor legate de nuntă, pornind de la obiceiul peţitului fetei şi culminând cu dansuri (mai mult sau mai puţin) tradiţionale.

Concluzionând, cele 5 zile de desfăşurare a proiectului au adus laolaltă un număr de tineri energici, creativi care şi-au dezbătut ideile împreună şi au reuşit să înveţe cât mai multe despre culturi variate şi despre tematici diferite legate de sport.

Scris de Carol Derla

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum se formulează un obiectiv SMART?

Tîrgu Frumos - cele mai importante obiective turistice

Turism în Paşcani