Proiecte

Resurse

Oportunităţi

Centrul de Voluntariat

Parfumul, Patrick Süskind

miercuri, 11 septembrie 2013


Povestită cu o strălucire orbitoare, Parfumul este o obsedantă şi puternică poveste despre crime şi depravări senzuale. Evident, cartea lui Patrick Süskind nu era Povestea unui ucigaş, ci una dintre acele plăsmuiri fantasmagorice în care aberaţia atinge sublimul, cu un curaj ce nu poate aparţine decât nebuniei sau geniului. Inventivitatea autorului e singulară şi inepuizabilă, comparabilă, dacă vreţi, cu verva lui Salman Rushdie, spiritul ludic al lui Bulgakov, şi acuitatea satirică a amândurora. În plus, Süskind mai are şi incitanta idee de a propune o viziune cu totul originală asupra lumii - pe care o descifrează, cum lesne se poate ghici, prin mirosuri.

Unii cititori au considerat că acest roman este o încrucişare între „Tăcerea mieilor” şi perioada dramatică. Practic este o poveste cu crime din secolul al XVIII-lea, exceptând faptul că nu se concentrează asupra victimelor sau a vânătorii criminalului, dar mai degrabă subliniază viaţa celui care omoară, care este un protagonist destul de neobişnuit.

Această carte a fost apreciată ca fiind diferită şi briliantă. Povestea unui băiat orfan, fără miros propriu, dar cu un simţ extrem de rafinat, cartea nu e tot timpul captivantă, însă finalul justifică ideea de bază, în mai multe direcţii. Este descrisă o existenţă în care viaţa sau moartea depind de gradul unei esenţe odorifere. O dualitate etalată pe infinita gamă dintre duhoarea de hoit şi cel mai delicat parfum floral.

Totodată, romanul descrie frumuseţea, eleganţa şi puterea parfumului. Cu adevărat un simţ subapreciat, Suskind aminteşte cititorului ce efect puternic asupra simţului olfactiv poate avea o aromă. 

Mai mult decât atât, însă, Süskind îşi transcende propriul exerciţiu de virtuozitate, propunând chiar şi o interpretare de conţinut a lumii prin prisma mirosurilor - o adevărată filosofie a nasului, redimensionând întreaga lume, din Provence până la Versailles şi mai departe. Nu întâmplător, ironia tăioasă a autorului îl aşază pe Grenouille încă din primul paragraf lângă Napoleon, de Sade, Fouché sau Saint-Just, astfel imprimându-ne convingerea că o asemenea viziune poate avea valabilitatea unei realităţi paralele - a unei istorii uitate, dar nu mai puţin adevărate.

Prin urmare, reiese cât se poate de clar amplitudinea provocării pe care o ridică ecranizarea unei asemenea opere literare - şi, slavă Domnului, se poate spune că filmul lui Tom Tykwer se achită aproape onorabil. Scenariul lui Andrew Birkin şi Bernd Eichinger urmăreşte cu fidelitate romanul - ceea ce, din păcate, creează un nedorit paradox: pasionaţii sursei literare au şansa satisfacţiei de a regăsi aproape nemodificată povestirea, în schimb se confruntă cu dezamăgirea pierderii acelui inefabil care, la Süskind, emana din frazare, stil, vibraţia ironică permanentă, fantezia debordantă a descrierilor şi ritmul vertiginos al sumarizărilor.

Cei ce au văzut ecranizarea romanului, au afirmat că regizorul depune permanent eforturi vizibile pentru a găsi echivalente iconice a ceea ce Grenouille "vede cu... nasul"; culmea, cea mai reuşită soluţie este şi cea dintâi - captura degetului pe care-l îndreaptă spre el un alt orfan, tras spre nări într-un cadru filmat cu focala lungă, ceea ce izolează papila trandafirie în mijlocul unei înceţoşări de unsharff-uri; nu e de lepădat nici metoda folosită în amorsarea orgiei finale, când peste mulţimea din piaţă pluteşte unduirea unor reflexe solare, sugerând propagarea parfumului suprem; se mai reţine momentul când Grenouille, ieşind din atelier, "miroase plecarea Laurei", şi în special vertiginosul zbor al imaginii peste munţi, spre cei doi călăreţi pe care protagonistul îi localizează olfactiv de la kilometri întregi distanţă.

Pe lângă aceste patru momente inspirate, regia se achită relativ corect de echivalarea în imagine a mirosurilor, deşi cu preţul unui tribut pe alocuri prea mare adus celorlalte simţuri (din păcate, personajul cinematografic Grenouille întoarce capul mai mult pentru a privi decât ca să miroasă). Transfocatorul (sau, cum i se spune mai nou, zoom-ul), îşi face şi el datoria, identificând eficient sursele diverselor efluvii. Toate sunt înveşmântate într-o mobilitate a camerei cu adevărat lăudabilă. Pe scurt, dacă Süskind reuşise să scrie "un roman al mirosurilor", Tykwer preferă să ne arate "filmul unui parfumeur" (de acord... al unui parfumeur mai aparte!), povestit cu siguranţă şi nerv - o calitate în plus, având în vedere, raportat la roman, tentaţia descriptivismului în dauna epicului.

În concluzie, toate acestea dau clar de înţeles cât de expresiv e filmul în plan vizual - şi, de ce nu, chiar şi auditiv: un soundtrack excelent, potenţând bine stările personajelor şi efectele mirosurilor, şi reuşind să evite în cea mai mare parte tautologiile. De bună seamă, Tom Tykwer de confirmă din nou ca un abil stilist, iar pasionaţii romanului lui Süskind vor avea indiscutabil satisfacţia de a regăsi o transpunere cinematografică dacă nu din cale-afară de creatoare, în orice caz fidelă şi meşteşugit lucrată.

Bibliografie:

Patrick Suskind – Parfumul
Jean Chevalier – Dicţionar de simboluri
Gilbert Durand -  Structuri antropologice ale imaginarului

Scris de Elsa Bernevic

Share

 

2008-2017 ·Asociaţia Super Tineri - ASIRYS Design and Written by Mihaela Diana Podariu