Ţara lui Ştefan cel Mare

Anul 2011 a fost un an bogat în proiecte. Am început cu “Ţara lui Ştefan cel Mare”, un proiect de cooperare tranfrontalieră între tinerii din Republica Moldova şi cei din România. Rezultatele proiectului se pot enumera pe scurt în: 4 flash-moburi în Iaşi, un schimb de experienţă cu 16 tineri din Republica Moldova în Tîrgu Frumos pe artă, cultură, eadicarea sărăciei şi bune practici ONG; organizarea unui forum investiţional; organizarea unui Târg de Tradiţii şi Obiceiuri; a unui simpozion nonformal; o noapte petrecută în muzeul Cucuteni; un weekend de haiducie în Suceava prin care am descoperit tot ceea ce ţine istoria lui Ştefan cel Mare şi identitatea comună România-Republica Moldova; am avut o echipă de la postul naţional de televiziune (TVR 1) alături de noi - echipă care ne-a oferit consultanţă, şi peste 10 ONG partenere! Totul s-a încheiat cu o carte dedicată proiectului şi intitulată “Ţara lui Ştefan cel Mare” şi un site: www.stefan.tirgufrumos.ro. 

ŢARA LUI ŞTEFAN CEL MARE

Activităţi şi rezultate
Schimbul de tineri „Ţara lui Ştefan cel Mare” a fost structurat astfel: 4 zile de comunicare pe temele stabilite, de nonformal şi de cunoaştere a tradiţiilor Moldovei lui Ştefan, 2 zile de târg şi campus de promovare a tradiţiilor, obiceiurilor, artei şi culturii româneşti şi moldoveneşti; 2 zile de haiducie, adică de experimentare şi afirmare prin locurile bătătorite de Ştefan; un film şi o carte de diseminare.

Primele 4 zile, dedicate cunoaşterii participanţilor, introducerii acestora în lumea educaţiei nonformale, realizării unor echipe eficiente,  au presupus:

 jocuri de cunoaştere;
 aşteptări, temeri şi contribuţii; prezentarea proiectului; stabilirea regulilor;
 definirea termenilor: excluziune socială, interculturalitate, cetăţenie europeană, participare activă etc.;
 joc de echipă: percepţiile despre Moldova şi România (schimb de roluri şi desen);
 prezentarea culturii de către fiecare echipă (identificarea stereotipurilor)
 brainstorming pentru scenariu film „Ţara lui Ştefan cel Mare”; discuţii nonformale: cum să fie filmul?
 îngeraşul;
 „Trips and tricks pentru ONG”; scenariul final „Ţara lui Ştefan cel Mare”;
 Istoria comună - legende interesante din timpul lui Ştefan cel Mare, definirea unui puzzle creativ, prezentarea acestuia;
 teatru forum pe tema "România şi Moldova între trecut şi prezent, proiectare în viitor", transformarea pieselor de teatru forum în tehnica "dance theatre"  ce prezintă creativ avantajele cooperării dintre Moldova şi România;
 jocuri de energizare; 
 analiza SWOT a comunităţilor participante – lucru în echipă, identificarea cauzelor care generează sărăcia şi excluziunea socială;  
 prezentarea analizelor pe echipe, definirea de soluţii de combatere a sărăciei şi exluziunii sociale; 
 soluţii comune, definirea unui plan de acţiune pentru organizarea evenimentului în comunitate;
 definitivarea planului de acţiune, finalizarea pieselor de dans-teatru cu tema avantajele cooperării dintre Moldova şi România,
 prezentarea pieselor de dans-teatru, 
 pregătirea evenimentelor de promovare şi informare pentru lansare a evenimentului, stabilirea responsabilităţilor,
 cunoaşterea comunităţii locale (vizită la Centrul de Plasament Sf. Spiridon, vizită la Primărie şi participarea la o lansare de carte la Casa de Cultură „Garabet Ibrăileanu”), 
 activităţi outdoor: legendele;
 petreceri: de cunoaştere, seara de dans împotriva excluziunii (muzică tradiţională ţigănească, lipovenească, rusească, românească, etc.), petrecere de socializare cu alţi voluntari ai Asociaţiei ASIRYS, seara interculturală – România şi Modova.

Zilele dedicate evenimentului au presupus organizarea într-un weekend a următoarelor activităţi:

Forum Investiţional: s-a desfăşurat pe data de 25 iunie 2011 şi a avut ca grup ţintă tinerii interesaţi să dezvolte o afacere şi oamenii de afaceri, atât din regiunea, cât şi din ţara Moldova; evenimentul a reprezentat o soluţie pentru combaterea sărăciei şi excluziunii sociale. Scopul evenimentului a fost de a prezenta oportunităţile de investiţii prezente în Moldova României şi în Republica Moldova. Domeniile de interes sunt: agricultură, IT, turism, comerţ. La eveniment am invitat organizaţii şi persoane interesate de domeniul afacerilor, care au contribuit cu prezentări specifice, adresate oamenilor de afaceri şi tinerilor interesaţi de dezvoltarea antreprenorială în domeniile mai sus menţionate. Invitaţii au fost: Ionuţ Călugăru - sub titlul “Mediul online și beneficiile acestuia în afaceri”, Ionuț Călugăru a vorbit atât tinerilor la început de drum, cât și oamenilor de afaceri prezenţi despre oportunitățile oferite de mediul virtual; Laura Taşchină – antreprenor şi preşedinte JCI Iaşi, a oferit tinerilor câteva exemple de succes, dar şi eşecuri, susţinând ideea că tinerii au potenţial şi pot dezvolta idei de afaceri de succes; Constantin Miron – antreprenor local a vorbit despre comerţ şi oportunităţile locale;  de asemena au fost prezenţi şi 2 lideri de ONG din România care au vorbit despre antreprenoriatul social şi 1 lider din Republica Moldova: Vitalie Cimpoieş, care a abordat ca temă agricultura.

 Târgul de datini, obiceiuri, meştesuguri şi produse tradiţionale moldoveneşti  şi Festivalul din Ţara lui Ştefan cel Mare s-au desfăşurat în perioada 25 – 26 iunie 2011, în Tîrgu Frumos. 
 
Târgul a fost unul neconvenţional prin faptul că au participat ONG din România şi Moldova, cu trupe de dans, muzică şi teatru, obiecte tradiţionale reunite în cadrul unui stand şi evenimente nonformale. ONG şi instituţiile prezente au fost: Şcoala „Trinitas” Tîrgu Frumos (pentru elevi cu deficienţă mintală), Comunitatea Ruşilor-Lipoveni Tîrgu Frumos reprezentată de Nicola Feodot, AIESEC Iaşi, B-right Media Botoşani, Vis de Artist Botoşani, Asociaţia de Dezvoltare Rurală Cepleniţa, Ansamblul Folcloric Cepleniţa, Trupa ICAR, Asociaţia „Salut Prieteni” Paşcani. Evenimentul a găzduit concursuri pe diferite secţiuni, au fost premiaţi cei mai tradiţionali, talentaţi şi creativi participanţi, s-a desfăşurat o paradă de costume populare, toate acestea pentru a încerca redarea timpului lui Ştefan cel Mare într-o perspectivă inovatoare. Târgul a avut ca finalitate realizarea unui film de promovare a tradiţiilor şi unităţii culturale între Moldova şi Basarabia.

Campus Cucuteni: eveniment organizat în satul Cucuteni, în cadrul muzeului cu tema neolitică „Cucuteni”. 
Evenimentul a constat în organizarea unei petreceri nonformale în muzeu (jocuri, dansuri, masă şi cântece tradiţionale), petrecere care a avut invitaţi şi din alte organizaţii, precum şi presa. Activitatea s-a bucurat de susţinerea Primăriei Cucuteni, care ne-a oferit oportunitatea de a petrece noapte în muzeul Cucuteni.

Ultima etapă a proiectului a fost numită „Haiducie”, eveniment care s-a desfăşurat în perioada 27-28 iunie 2011 şi a reprezentat „cireaşa de pe tort” pentru participanţii care s-au implicat activ în proiect. Această activitate a presupus un studiu documentar în locuri de importanţă istorică, din perioada ştefaniană, din Suceava, şi desfăşurarea a câteva flash-mob-uri cu scopul de a rămâne în amintirea localnicilor ca fiind nişte adevăraţi haiduci culturali.

Pe tot parcursul schimbului de experienţă am avut alături de noi o echipă de jurnalişti de la TVR 1 - erau în zonă pentru a filma un reportaj despre un artist de pictură naivă, care ne-au susţinut în desfăşurarea proiectului prin experienţa lor. 

Unul dintre ei, Adrian Bănuţă, a devenit chiar şi mentor pe partea de promovare şi diseminare a proiectului şi ne-a ajutat să elaborăm mai multe idei de proiecte de follow-up. Evaluarea proiectului s-a desfăşurat prin diverse metode, precum chestionarul, discuţiile după evenimente, observaţia, testimonialele etc., fiind implicat şi partenerul. 

Evaluarea s-a realizat la sfârşitul fiecărei zile prin discuţii, desene şi alte tehnici de evaluare, iar la finalul activităţii printr-un chestionar aplicat participanţilor privind cazarea, mâncarea, planificarea activităţilor, durata lor, cadrul de desfăşurare, logistică, atitudinea liderilor, modul de interacţionare între participanţii grupului, dar şi cu ceilalţi tineri din comunitate, abilităţile dobândite în urma proiectului.

După finalizarea proiectului, colaborarea dintre Asociaţia ASIRYS şi Asociaţia Obştească Cutezătorul a continuat printr-un nou proiect, de data aceasta coordonator fiind asociaţia din Republica Moldova, pe tema agriculturii ecologice. De asemenea, un grup de voluntari ai organizaţiei a realizat o vizită în Republica Moldova în luna septembrie, fiind cazaţi de participanţii la schimbul „Ţara lui Ştefan cel Mare”.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum se formulează un obiectiv SMART?

Tîrgu Frumos - cele mai importante obiective turistice

Turism în Paşcani