Proiecte

Resurse

Oportunităţi

Centrul de Voluntariat

Film: O captain! My captain!

joi, 5 septembrie 2013

Dead Poets Society este o dramă americană produsă în anul 1989. Avându-l ca regizor pe Peter Weir, cunoscut pentru filme precum The Truman Show (1998) şi The Way Back (2010), şi personaj principal pe Robin Williams, filmul este unul din cele mai delicate, emoţionante şi impresionante producţii cinematografice din istorie. Scenariul scris de Tom Schulman prezintă întocmai viaţa lui la Montgomery Bell Academy din Nashville, Tennessee. Acţiunea are loc la Academia Welton din Vermont în 1959, şcoală cunoscută pentru valorile conservative şi aristocrate, şi prezintă povestea unui profesor de engleză care reuşeşte să-şi inspire elevii prin metode neconvenţionale pentru a îndrăgi poezia. Filmul a fost nominalizat de mai multe ori pentru premiu, inclusiv la Academy Award pentru Best Picture, Best Actor, Best Director and Best Original Screenplay, câştigând un Oscar.

Pelicula lui Peter Weir, după un scenariu excelent al lui Tom Schulman, nu este o meditaţie asupra sistemului de educaţie, aşa cum poate părea la prima vedere, ci mai degrabă o invitaţie într-un univers fascinant al lecturii. În rolurile principale îşi fac apariţia inegalabilul Robin Williams care ne surprinde şi de această dată cu interpretarea profesorului Keating, Robert Sean Leonard şi Ethan Hawke, doi dintre tinerii care vor continua tradiţia întâlnirilor în cadrul grupului Dead Poets Society.

Începutul filmului conturează cadrul acţiunii la sfârşitul anilor ’50, într-o şcoală de elită din New England. Scena începe cu discursul sobru al directorului care prezintă istoria colegiului, menţionând cei patru piloni pe care se bazează educaţia primită de elevi: TRADIŢIE, ONOARE, DISCIPLINĂ, EXCELENŢĂ. Însă pe parcurs, se dovedeşte faptul că valorile şcolii sunt impuse pentru a crea o mică armată de elevi pregătiţi pentru facultate, dar nu şi pentru viaţă. 

Extrem de timid, Todd Anderson (Ethan Hawke) este trimis la această instituţie unde fratele lui mai mare a fost valedictorian. Colegul său de cameră, Neil, deşi foarte isteţ şi popular, este ţinut sub control de tatăl său mult prea posesiv. Cei doi împreună cu alţi prieteni îl întâlnesc pe Profesorul Keating, de engleză care le va spune despre Cercul Poeţilor Dispăruţi (Dead Poets Society), în felul acesta încurajându-i să gândească liber şi să-şi susţină argumentele indiferent de reacţiile celor in jur. Fiecare, în felul lor, participă, schimbându-se pe viaţă.

Metodele neconvenţionale ale profesorului Keating sunt privite cu reticenţă la început. Acesta este primul care le deschide ochii şi mintea şi îi îndeamnă să «Trăiască clipa » (Carpe Diem!). Totodată le spune că dacă vor avea curaj, să-l strige «O Captain, My Captain», precum Walt Whitman a spus despre Abraham Lincoln. El este cel care îi stimulează pe tineri să rupă primele pagini din cartea lor, pentru a-şi forma propria opinie despre ceea ce poezia înseamnă. Keating este de părere că citim şi recităm poezii nu pentru că este bine şi frumos, ci pentru că suntem oameni, şi pe lângă meserii precum medicină, avocatură şi inginerie, avem nevoie în primul rând de poezie, de frumuseţe, de romantism şi de dragoste, adevăratele valori care ne ţin în viaţă.

Din dorinţa de a-şi cunoaşte viaţa, câţiva tineri îndrăzneţi continuă tradiţia profesorului care a făcut parte din cenaclul Cercul poeţilor dispătuţi, unde împreună cu alţi băieţi se reuneau într-un fel de grotă din apropierea şcolii şi citeau poezii ale marilor scriitori, sau creaţii proprii. Prin această legătură între generaţii care îi apropie de profesor, băieţii capătă mai multă îndrăzneală. Într-una din lecţii, domnul Keating îi invită pe tineri să se urce pe catedră, explicând gestul prin dorinţa de ai face pe aceştia să privească o situaţie din mai multe unghiuri. 

Cu toate acestea, viaţa şi libertatea din afara orelor de literatură se dovedesc a nu fi chiar atât de uşor de cucerit. Pasiunea insuflată de profesor sub forma dictonului Carpe Diem le schimbă dorinţele tinerilor. Neil Perry, al cărui tată îl visează medic, îşi încearcă norocul la o audiţie, devenind actorul principal într-o piesă. Todd Anderson, care era foarte timid şi nu dorea să comunice, ajunge să aibă încredere în el şi să se exprime cu ajutorul poeziei. Knox Overstreet, care plăcea o fată, prinde curaj şi îi recită o poezie, exprimându-şi sentimentele pentru aceasta.

Comicul este subtil înserat în prima jumătatea a filmului, pentru a sublinia contrastul cu partea emoţionantă a celei de-a doua jumătăţi. Din cauza neînţelegerilor dintre tată şi fiu, Neil Perry se sinucide. În urma anchetei demarate de moartea băiatului, este găsit vinovat domnul Keating şi astfel este dat afară.

Filmul poate fi înţeles în mai multe maniere. Pe de-o parte, surprinde calitatea lecturii, şi necesitatea acesteia, dar nu în măsura celei impuse de sistemul educaţional. Keating menţionează faptul că procesul de educaţie este acela de a gândi singur ceea ce se întâmplă în jur, de aceea nu îi învaţă pe elevi despre literatură, ci îi învaţă să o descopere, să o trăiască, în acest fel încât să se autodescopere, într-un traseu iniţiatic. Altfel spus, lecţia pe care ne-o predă domnul Keating nu e despre «bine» sau «rău», «frumos» sau «urât», «corect» sau «greşit», ci despre înţelegerea unor sentimente şi situaţii dintr-o multitudine de perspective, evitarea prizonieratului propriilor valori şi idei.

Pe de altă parte, profesorul îi îndeamnă pe fiecare să se afirme în societate într-un mod unic, prin propriile valori, idei, sentimente, şi nu făcând parte dintr-o «turmă» pe care să o urmeze şi căreia să i se supună.

În postura profesorului J. Keating, Robin Williams demonstrează că poate susţine un rol greu, marcant, într-o dramă impresionantă. Povestea inocenţei care ameninţă să fie încătuşată de rigorile unei societăţi sufocante şi încărcată de clişee obligatorii este susţinută de frumoasa prietenie a băieţilor, care cuprinşi de dorinţa de a trăi fiecare clipă, dobândesc bucuria de a întreprinde ceea ce au visat.

În concluzie, nu pot spune decât că Dead Poets Society este un film extraordinar, cu un subiect bine conturat, cu personaje care joacă pentru poveste, şi nu povestea este cea care-i pune în evidenţă, cu numeroase mesaje ce sunt incifrate. Un film care ilustrează puterea decizilor, dar şi impactul acestora, puterea prieteniei, şi importanţa iubirii şi a frumosului în viaţă. Finalul este uluitor, îmbină stilul sobru cu cel dramatic, fiind imprevizibil. Povestea celor şapte băieţi care au fost încurajaţi să vadă lumea cu proprii ochi şi să nu ţină cont de rigorile societăţii în procesul de autocunoaştere. Dacă vreți să vedeți un model de profesor, care-și încurajează elevii să gândească singuri și care reușește să le-atingă și cele mai intime și ascunse coarde ale sufletului, aici e exemplul. E imposibil să nu rezonați cu povestea, e mult prea frumoasă! 

"No matter what anybody tells you, words and ideas can change the world."

Share

 

2008-2017 ·Asociaţia Super Tineri - ASIRYS Design and Written by Mihaela Diana Podariu