Proiecte Erasmus

Resurse

Oportunităţi

Vorbe cu Tîrg

Erasmus +

sâmbătă, 28 septembrie 2013

Anul 2014 anunţă un nou program dedicat tinerilor: Erasmus +. Având în acest moment un reprezentant la trainingul Mentor 2B organizat de Tineret în Acţiune, am avut ocazia să aflăm câteva noutăţi despre noul program. 

Mai întâi ar trebui să menţionăm faptul că în luna octombrie vor avea loc mai multe cursuri pilot, în câteva regiuni din ţară, printre care şi în Iaşi. Aceste cursuri sunt destinate dezvoltării abilităţilor de scriere de proiecte Erasmus +, dar mai multe informaţii puteţi găsi AICI

În legătură cu noutăţile menţionate de formatorii TiA, menţionăm: 

- proiectele se vor trimite doar online, la fel se va face şi raportarea, fiind simplificate procedurile de raportare financiară;
- vor exista sume forfetare şi pentru transport; 
- se simplifică bugetul în ansamblu;
- se va pune mai mult accent pe modalităţile în care au fost îndeplinite activităţile, pe impactul şi transferabilitatea rezultatelor obţinute în cadrul unui proiect; 
- acţiunea 1.2. nu va mai fi disponibilă, decât în formatul trans-naţional;
- structurarea se face pe tipuri de proiecte şi nu pe categorii de beneficiari, cum era până acum... Leonardo, Comenius, Grundvig etc. vor fi sub aceeaşi umbrelă: Erasmus +. O exemplificare de structurare este:
1. Mobilităţi de învăţare (grup ţintă: tinerii, cadrele didactice, tot ceea ce înseamnă personal didactic şi nedidactic) 
2. Proiecte strategice (proiecte mai mari, de anvergură, unde accentul se pune pe impact, tranferabilitate, proiecte adresate tinerilor, educaţiei adulţilor)
- în luna noiembrie cel târziu, vor fi publicate documente suport pentru noul program. 

Erasmus + nu va fi total diferit, ci va fi mult mai bine structurat, cu accent pe cooperare internaţională... pentru noi, ca organizaţie e bine! În ultimul an am văzut cât este de importantă cooperarea internaţională şi care sunt beneficiile, iar cu noul program, mai multe ONGuri vor fi motivate să desfăşoare proiecte internaţionale. 

12-month EVS Program at CITIZENS of EUROPE Office in Berlin

Căutăm un tânăr activ, interesat să desfăşoare un stagiu de voluntariat pentru 12 luni, în capitala Germaniei, în perioada ianuarie 2018 -...

 

2008-2017 ·Asociaţia Super Tineri - ASIRYS Design and Written by Mihaela Diana Podariu