Concurs fotografie în Paşcani, Tîrgu Frumos şi Tîrgu Neamţ

Veşti bune pentru Vacanţa de Vară!

Biroul de Turism lansează concursul de fotografie „Vacanţa mea”, deschis elevilor care îndeplinesc condiţiile din Regulamentul competiţiei, postat începând din data de 20 mai 2013 pe pagina de internet www.birouldeturism.ro.

Fotografiile trebuie să surprindă instantanee din vacanţa de vară din anul 2013 a fiecărui particiant. Va fi apreciat mesajul, expresivitatea imaginii (portret, peisaj, compoziţie), fie că a fost realizată într-o staţiune sau localitate din străinătate sau din ţară, că e un instantaneu de pe o plajă sau unul de la munte, de la ştrand, din parc, din satul bunicilor, din curtea casei părinteşti sau, pur şi simplu, de pe stradă sau în spatele blocului.

Participanţii sunt liberi să folosească orice aparat de captare a imaginii, de la camere foto profesionale, până la telefoane mobile. Fotografiile vor trebui să întrunească cerinţe tehnice minimale prevăzute în Regulamentul concursului.

Cui se adresează?

Concursul este dedicat elevilor de gimnaziu şi liceu, din clasele V-XI.

Cum participi?

Doritorii să participe la concurs vor trimite o fotografie făcută de ei pe adresa de mail contact@birouldeturism.ro, alături de câteva date personale de identificare şi contact şi o scurtă declaraţie conform căreia a luat la cunoştinţă de Regulamentul concursului. Data de începere a concursului este 22 iunie 2013– prima zi de vacanţă, iar ultima 14 septembrie 2013 – ultima zi de vacanţă.

Cum se desfăşoară concursul?
Concursul se desfăşoară în fiecare dintre cele 3 oraşe în care Biroul de Turism are agenţii, respectiv Paşcani, Tîrgu Frumos şi Tîrgu Neamţ, putând participa şi elevi care învaţă la şcolile din comunele din jur. După o primă triere a imaginilor trimise (fiind eliminate cele care nu îndeplinesc condiţiile din Regulament şi cele pe care juriul nu le consideră relevante), vor fi alese 10 fotografii din fiecare centru care vor intra la jurizarea finală. Dintre fotografiile finaliste va fi aleasă cea care va primi Marele premiu, dupa care vor fi acordate premiile 1,2 şi 3 pentru fiecare localitate. Cu fotografiile finaliste va fi organizată o expoziţie itinerantă, care va putea fi văzută de publicul din fiecare cele 3 localităţi menţionate.

Cum se asigură jurizarea?

Juriul corespunzător fiecărui oraş va fi format din 3 persoane: reprezentantul Biroului de Turism, un reprezentant al mass-media locală şi o a treia persoană, de preferat un cadru didactic din acea localitate sau de la o şcoală din comunele din jur. Deciziile juriului vor fi inatacabile. Fiecare din cele 3 jurii va acorda premiile pe localităţi, iar marele Premiu va fi acordat în urma voturilor tuturor celor 9 membri ai celor 3 jurii.

Care sunt premiile?

Valoarea totală a premiilor este de 1000 de lei. Acestea vor fi acordate de către Biroul de Turism, după cum urmează:
Marele Premiu - un aparat foto în valoare de 400 de lei; premii în valoare de 600 de lei constând în accesorii şi echipamente pentru excursii şi vacanţă (câte 200 de lei alocaţi pentru fiecare dintre cele 3 localităţi pentru care se organizează concursul).

Cine suntem?

Biroul de Turism este agenţie de turism licenţiată (licenţa nr. 5726/25.05.2010 eliberată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului) înfiinţată în anul 2010 şi aparţinând SC Biroul de Turism Paşcani SRL. Întreg personalul este calificat şi cu experienţă practică de aproape 10 ani în domeniul turismului.

Biroul de Turism are puncte de lucru (agenţii) deschise în Paşcani (în centru, vizavi de Poşta Deal), Tg. Frumos (în centru, lângă Primărie) şi Tg. Neamţ (în centru, clădirea fostului Cinema), oferind întreaga gamă de servicii pentru călătorii şi activităţi conexe:

- concedii în ţară sau străinătate;
- circuite sau vacanţe de scurtă durată (city break) în capitale europene sau oraşe turistice;
- excursii şi tabere pentru grupuri organizate;
- bilete de avion, cu orice companie, către orice destinaţie;
- bilete de autocar, servicii de transport ocazional;
- bilete CFR, în baza contractului încheiat cu CFR Călători;
- servicii de traduceri autorizate şi apostilări;
- asigurări de călătorie.

În speranţa unei colaborări frumoase şi pe viitor, dar şi a unei participări numeroase din partea elevilor dumneavoastră, Biroul de Turism vă mulţumeşte pentru popularizarea acestei activităţi în şcoala unde vă desfăşuraţi activitatea.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum se formulează un obiectiv SMART?

Tîrgu Frumos - cele mai importante obiective turistice

Turism în Paşcani