Proiecte

Resurse

Oportunităţi

Centrul de Voluntariat

Concepte şi cuvinte cheie pentru Schimburile de Tineret

miercuri, 16 ianuarie 2013

Această secţiune conţine o descriere a celor mai uzuale concepte şi cuvinte cheie ce sunt folosite pentru descrierea schimburilor de tineret şi a activităţilor conexe, în contextul Programului Tineret în Acţiune

Scop
Raţiunea sau motivul care stau la baza unei activităţi.

Animaţie / Animator
Animaţia este un proces de pregătire şi implicare a participanţilor într-o activitate prin folosirea unor tehnici dinamice pentru a ilustra tema ce se vrea explorată. Un animator este acea persoană care facilitează acest proces şi încurajează interacţiunea dintre toţi membrii grupului prin promovarea unui participări active maxime.

Cetăţenie, cetăţean activ
Un sentiment de apartenenţă sau responsabilitate într-o comunitate şi, în general, implică conştientizarea drepturilor şi a obligaţiilor.

Coordonator
O persoană responsabilă cu supervizarea proiectului de la stagiul de planificare până la stagiul de evaluare finală, incluzând partea de administrare şi implementare a proiectului.

Dezavantaje
Descrie persoane aflate în condiţii nefavorabile şi cărora le lipsesc oportunităţile de care alţii se bucură, cauzate de mediul social, geografic, educaţional sau economic etc.

Ţări eligibile
Acest termen se referă la ţări care nu sunt membre ale Uniunii Europene şi cu care se poate coopera în cadrul unor programe europene (gen Youth)

Împuternicire
O metodă care permite tinerilor să facă ceva pentru ei înşişi, prin dezvoltarea aptitudinilor şi prin accesul la informaţie.

Spirit antreprenorial
Un spirit de creativitate şi inovaţie ce dezvoltă capacitatea şi potenţialul tinerilor.

Dimensiunea europeană
Modul în care un proiect permite dezvoltarea unei conştiinţe europene în rândul participanţilor în termeni de cunoaştere şi experienţă câştigată printr-o activitate şi îi încurajează să fie cetăţeni activi şi conştienţi în comunitatea mai largă a Europei.

Evaluarea
Procesul prin care se măsoară succesul proiectului în relaţie cu obiectivele originale şi aşteptările pentru activităţi.

Schimb de Tineret
O activitate ce serveşte ca exemplu de implicare a tinerilor ce provin dintre-o varietate de ţări şi contexte culturale într-un grup, convieţuind şi lucrând împreună în activităţi ce promovează reflectarea persoanală şi înţelegerea reciprocă.

Facilitator
O persoană care ajută grupul să lucreze şi să funcţioneze împreună în mod eficient prin încurajarea participanţilor de a se concentra asupra obiectivelor prin îndrumări potrivite şi ajutor.

Educaţie interculturală
Conceptul de educaţie interculturală apare atunci când participanţii la proiect învaţă despre propriile culturi prin experimentarea şi împărtăşirea unor alte moduri de viaţă şi prin explorarea propriilor atitudini faţă de persoane care provin dintr-un mediu diferit. Este un proces mai profund decât simpla identificare şi conştientizare a diferenţelor, deoarece necesită ca individul să se implice într-o proces de schimbare a propriilor atitudini în ceea ce priveşte toleranţa şi înţelegerea.

Echipa de lideri
Un grup de organizatori sau lucrători de tineret, cu sarcina bine-definita de a fi responsabili pentru pregătirea şi implementarea activităţilor.

Metodologie
Forma de lucru aleasă pentru a îndeplini obiectivele unei activităţi.

Multiplicator
Un factor multiplicator este o persoană care, după ce a participat la un proiect este capabilă să împărtăşească cunoştinţele şi metodele folosite în proiect şi să dezvolte alte proiecte şi activităţi.

Obiective
Etapele practice sau metodele prin care scopurile pot fi atinse.

Participare Activă
Tinerii care îşi asumă un rol activ în toate aspectele unui proiect, de la planificare până la implementare şi continuarea proiectului.

Sesiune plenară
O sesiunea plenară se referă la lucrul cu toţi participanţii în aceeaşi încăpere. Este, de multe ori, momentul pentru discuţiile formale ce au loc în cadrul programului unei activităţi.

Proiect pilot
Un proiect ce este derulat pentru prima dată. Este de multe ori o oportunitate de a testa metode noi sau inovative sau de a implica grupuri ţintă diferite.

Program
O structură planificată şi detaliată a activităţilor zilnice, folosită pentru implementarea proiectului.

Proiect
O activitate de sine stătătoare ce include toate stagiile de planificare, implementare şi continuare.

Seminar
Un seminar este o întâlnire în care se schimbă idei şi experienţa asupra unui aspect particular al activităţilor de tineret. Poate fi folosit pentru a dezvolta metode noi. Reprezintă o oportunitate de a învăţa.

Vizita de studiu
O vizită preliminară, pentru a stabili contacte, pentru a câştiga cunoştinţe despre situaţia tinerilor dintr-o ţară şi pentru a pregăti proiecte viitoare de tineret.

Trainer (instructor)
O persoană experimentată care informează şi instruieşte lucrătorii de tineret în legătură cu modul în care se desfăşoară activităţile de tineret, folosind diverse metode pentru aceasta.

Curs de instruire
O activitate ce permite lucrătorilor de tineret să acumuleze cunoştinţe despre metodele şi tehnicile liderilor legate de schimburile internaţionale de tineret.

Atelier
Un atelier este o formă practică de lucru, în care participanţii sunt implicaţi în încercarea de idei şi metode noi.

Tabăra de lucru
O activitate de învăţare în care toţi participanţii împărtăşesc experienţa de a trăi şi a lucra în comun la un proiect comun, ca parte integrală sau parţială a unui program.

Lucrător de tineret
O persoană voluntară sau plătită care lucrează în mod direct cu tinerii.

Share

 

2008-2016 ·Asociaţia Super Tineri - ASIRYS Design and Written by Mihaela Diana Podariu