Conferinţă despre antreprenoriat social

După mai bine de 1 an de la implementarea proiectului Acţionăm responsabil! – Reţeaua Socială RSC, a avut loc la Iaşi o conferinţă ce a abordat antreprenoriatul social şi metodele prin care se pot sprijini iniţiativele antreprenoriale, prin incluziunea categoriilor sociale vulnerabile.

Conferinţa “Iniţiative RSC pentru o lume mai bună: Antreprenoriatul social – posibilă soluţie pentru incluziunea socială”, la care am participat în calitate de delegat ASIRYS, a avut loc la Hotel Unirea (Sala Cuza) în data de 30 martie 2012, începând cu orele 9:30. 

Combaterea excluziunii sociale este unul dintre obiectivele specifice ale Comunităţii Europene şi ale statelor membre în domeniul politicii sociale. Mai mult decât atât, în România ne confruntăm cu o accentuare îngrijorătoare a fenomenului migraţiei forţei de muncă, cu precădere după desființarea vizelor de intrare în ţările Uniunii Europene. În acest context, împreună cu reprezentanţi de seamă din instituţii publice şi o serie de organizaţii implicate activ în viaţa comunităţii, s-a discutat despre impactul migraţiei forţei de muncă din România şi cu precădere despre implicaţiile acestui fenomen asupra copiilor rămaşi acasă în grija rudelor sau a cunoştinţelor, fără supravegherea directă a părinţilor. 

Cătălin Luca director executiv la Alternative Sociale a prezentat consecinţele pozitive şi negative ale situației în care copiii sunt lăsaţi singuri acasă, iar părinţii pleacă la muncă în străinătate. Printre consecinţele pozitive putem enumera: creşterea nivelului de trai al copilului rămas acasă, aceştia pot călători în străinătate la părinţii lor, îmbunătăţirea condiţiilor de locuire şi achiziţionarea de bunuri de folosinţă îndelungată. Consecinţele negative sunt cel mai adesea prezente şi aici putem enumera: deteriorarea relaţiilor părinte-copil, neglijare şi risc de abuz, (pre)delicvență, scăderea randamentului şcolar (absenteismul), probleme emoţionale apărute (părinţii pot divorţa), risc de exploatare prin muncă (în special în mediul rural).
 
În judeţul Iaşi sunt 3165 de familii care au emigrat, iar numărul de copii rămaşi acasă este de 5043, dintre care 4983 sunt lasaţi în grija rudelor. Aceste familii se află în evidența DGASPC Iaşi, dar nu se ştie cu exactitate numărul de copii rămaşi acasă, neexistând o legislaţie care să oblige părinţii care pleacă să anunţe DGASPC.
 
De asemenea, s-a abordat problematica incluziunii sociale a diferitelor categorii defavorizate, pornind de la identificarea acestor categorii şi până la găsirea unor soluţii fezabile pentru reintegrarea grupurilor vulnerabile în societate şi pe piaţa muncii şi identificarea celor mai bune practici în acest scop. În continuare s-a adus, în discuţie antreprenoriatul social ca posibilă soluţie la problema excluziunii sociale, pornindu-se de la înţelegerea corectă a conceptului şi până la abordarea practică a acestuia – modele de antreprenoriat social şi specificităţile acestora.

Nu în ultimul rând, s-a abordat subiectul stimulentelor acordate de stat companiilor din România care sunt preocupate de latura socială şi durabilă a investiţiilor în comunitate. Stimularea ocupării forţei de muncă se poate face prin subvenţionarea locurilor de muncă, acordarea de credite avantajoase în vederea creării de noi locuri de muncă, acordarea unor facilităţi fiscale. De asemenea, AJOFM încheie contracte de solidaritate cu tinerii, potrivit următoarelor priorităţi: tinerii proveniţi din centrele de plasament şi centrele de primire a copiilor, tinerii singuri cu copii în întreţinere, tineri familişti cu sau fără copii în întreţinere, tineri familişti care au executat pedepse privative de libertate, alte categorii de tineri aflaţi în dificultate.
 
Mai putem vorbi şi de unităţile protejate care reprezintă un operator economic de drept public sau privat, cu gestiune proprie, în cadrul căruia cel puţin 30% din numărul total de angajaţi cu contract individual de muncă sunt persoanele cu handicap. Acestea beneficiază de: scutire de plata taxelor de autorizare la înfiinţare şi de reautorizare, scutire de plată a impozitului pe profit, cu condiţia ca 75% din fondul obţinut prin scutire să fie reinvestit pentru dezvoltare sau achiziţionarea de echipamente tehnologice, maşini, utilaje, instalaţii de lucru şi/sau amenajarea de locuri de muncă protejate, alte drepturi acordate de autorităţile administraţiei publice locale finanţate din fondurile proprii. 

“Acţionăm Responsabil” – Investeşte în oameni, este o iniţiativă pornită în toate oraşele României şi este destinată promovării dialogului social şi soluţionării provocărilor cu care companiile se confruntă în implementarea iniţiativelor de responsabilitate socială corporatistă. 

Pentru a-și putea atinge obiectivele, inițiativa se adresează atât companiilor de top, cât și ONG-urilor sau altor organizații interesate de RSC, mergând până la publicul larg. Având în vedere faptul că plaja evenimentelor dedicate responsabilității sociale corporative este relativ redusă, se vor organiza o serie de workshop-uri și conferințe în cadrul cărora membrii vor avea posibilitatea să se cunoască sau să își consolideze relațiile deja create cu omologii din alte companii, ONG-uri sau instituții.


Consider că fiecare persoană este parte a unui nucleu! Aşadar suntem responsabili pentru mediul înconjurător, pentru starea de sănătate şi nivelul de educaţie, pentru soarta copiilor şi a persoanelor defavorizate şi, în general, pentru orice sursă care ne poate ajuta să creştem frumos.

scris de Dumitriţa Rodica
Ciucanu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum se formulează un obiectiv SMART?

Tîrgu Frumos - cele mai importante obiective turistice

Turism în Paşcani