Proiecte Erasmus

Resurse

Oportunităţi

Vorbe cu Tîrg

Experienţa mea de voluntariat

duminică, 27 martie 2011

Un nou proiect ASIRYS, o nouă şansă de a căpăta experienţă în voluntariat şi de această dată şi în scrierea proiectelor! Dacă ar fi să caracterizez acest proiect, "Şcoala nonformală de Antreprenori Sociali”, nu aş putea spune decât lucruri bune pentru că a fost unul dintre proiectele de succes ale asociaţiei!

De-a lungul acestor luni, am învăţat să am încredere în mine, în forţele proprii, mi-am dezvoltat abilităţi precum lucrul în echipă, vorbitul în public sau creativitatea prin jocuri nonformale şi organizarea evenimentelor. Tot cu ajutorul acestui proiect mi-am dezvoltat pasiunea de a scrie deoarece am avut şansa să fiu redactor la portalul oraşului Târgu Frumos, am învăţat să coordonez activităţi, să scriu proiecte, dar am învăţat şi că în viaţă este necesar să înveţi tot timpul şi tot ceea ce vrei, căci nu ştii când vei putea avea nevoie de acele informaţii acumulate. Afirm aceste lucruri deoarece am avut şi încă am ocazia de a organiza diferite activităţi extraşcolare şi datorită faptului că am experienţă în acest domeniu nu mai am frică de a vorbi în public şi am puterea de a coordona un grup.

”Şcoala Nonformală de Antreprenori Sociali” a fost şi un mod prin care am putut să comunic cu alte persoane de vârsta mea, să găsesc tineri cu aceleaşi pasiuni ca şi mine. Cel mai mult mi-a plăcut că am reuşit să fim o echipă de “super tineri” dornici să îşi transforme comunitatea într-un loc numit “acasă” unde poţi veni cu drag şi găseşti oameni primitori şi deschişi noilor idei şi oportunităţi.

Ce înseamnă voluntariatul pentru mine?
Voluntariatul este ca o caracatiţă care te prinde cu braţele sale, te introduce într-o lume fantastică unde totul este posibil şi nu te lasă să te desprinzi de acea lume! Voluntariatul te ajută în primul rând să te cunoşti pe tine, să înveţi să descoperi ce pasiuni ai, să te dezvolţi atât personal cât şi profesional şi astfel să îi poţi ajuta şi pe ceilalţi din jurul tău. Prin intermediul mai multor studii s-a dovedit deja că practica bate teoria, iar prin voluntariat nu poţi avea decât de câştigat.

De curând am depus CV-ul pentru un proiect „Training orientat spre practică prin firmă simulată/de exerciţiu”, în care am fost selectaţi pe baza CV-ului. Am fost fericită să aflu că am destulă experienţă în ceea ce înseamnă voluntariat pentru a fi selectată, iar de aceea îi sfătuiesc pe toţi cei care încă sunt pierduţi într-o lume virtuală, cu prieteni şi pasiuni virtuale, să devină voluntari, implicit şi oamenii de bază ai României sau poate ai Uniunii Europene!

Proiectul „Şcoala Nonformală de Antreprenori Sociali” m-a învăţat să îmi descopăr şi să îmi cultiv pasiunile, dar şi să cred în ceea ce fac! Pe viitor mă voi axa pe ceea ce îmi place să fac, iar cu ajutorul voluntariatului voi reuşi prin scrierea proiectelor să îmi dezvolt pasiunile şi să atrag şi alţi tineri.


... scris de Andreea Creţu

Festivalul "Din Vatra Satului" - ediţia a IV-a

„Din Vatra Satului” reunește obiceiuri şi tradiţii de iarnă într-un festival dedicat promovării folclorului din judeţul Iaşi. Evenimentul ...

 

2008-2017 ·Asociaţia Super Tineri - ASIRYS Design and Written by Mihaela Diana Podariu