Povestea bunicilor... nimănui
Miercuri, 15 decembrie 2010, la Centrul de Tineret ASIRYS, începând cu ora 16,00, se va derula evenimentul: "Povestea bunicilor... nimănui". Invitaţii noştri speciali vor fi 15 bătrâni fără familie din comunitatea Târgu Frumos, care vor beneficia astfel de un spectacol de colinde şi cântece populare şi de o masă caldă.În cadrul evenimentului vor participa copiii din trupa de muzică "Moldova", care vor interpreta colinde şi cântece populare, tinerii din trupa ASIRYS care vor realiza piesa de teatru: "Să nu-l uităm pe Moş Crăciun!", voluntari ASIRYS, precum şi copiii membri ai Cenaclului NonFormal de Literatură, care vor citi creaţiile lor şi poveştile de viaţă ale bătrânilor părăsiţi în azile. Moş Crăciun va fi şi el invitat şi le va dărui cadouri bătrânilor fără familie.
Proiectul este implementat de echipa NonFormalii, formată din membri activi ai Asociaţiei Super Tineri ASIRYS, fiind sprijinit de Fundaţia Dinu Patriciu cu 1000 lei şi de Supermarketul Nova Miro prin găzduirea expoziţiei şi facilitarea campaniei de fundraising.
Comentarii
-voluntariatul te ajuta in viitor ,iti dezvolta personalitatea ,caracterul si modul de a socializa cu cei din jur .
-cei din asirys sunt niste persoane inteligente ceea ce rezulta din comentariul tau ... daca suntem inteligenti ar fi trebuit sa ne dam seama ca este o greseala ..dar nu e asa :p
Parerea mea este ca esti o persoana geloasa , care vrea doar sa demonstreze ca asirys este o asociatie in care se profita de voluntari ,dar gresesti , nu intelegi ce inseamna sa fii unit , sa ai oameni pe care sa te bazezi ....
Nu zic asta doar pentru ca mihaela sa se simta mai bine ..fac asta pentru ca stiu ce fel de persoana este ,, este una f speciala care merita laude si nu multi fac ceea ce face ea .. asa ca imi pare rau sa te contrazic esti naspa :p
O să fiu scurtă:
1. Voluntariatul îl faci pentru că vrei, nu te obligă nimeni, cu atât mai puţin eu.
2. E clar că eşti o fostă voluntară care e suparată că nu merge în tabără. Cu siguranţă există argumente clare, numai că ai făcut voluntariat doar ca să mergi în tabără.
3. Centrul nu e pentru mine, e pentru tineri să se poată dezvolta, să poată testa idei.
4. Nu-mi vorbi de buget când nici măcar nu l-ai văzut. Ţi-l pot arăta oricând doreşti ca să te convingi.
5. Dacă ai muncit la sediu, mulţumim!
Mult succes!
Eu am acceptat tot timpul opiniile voluntarilor, fie ele şi negative în ceea ce mă priveşte, dar atât timp cât au fost argumentate.
Ţi-aş propune să te pui în locul meu, să scrii un proiect, să coordonezi zeci de voluntari, să menţii contactul cu partenerii, furnizorii etc. şi asta voluntar, şi atunci dacă vei fi mai bună şi ma ieficientă, îţi cedez locul.
2. Toţi cei care au mers în tabără au meritat şi asta s-a văzut în rezultate.
3. Chiar dacă vrei sau nu să recunoşti, tabăra a fost scopul tău... iar să înveţi lucruri noi, să acumulezi experienţă, să schimbi comunitatea în care trăieşti sunt "chestii de umplutură". Degeaba negi, te trădează afirmaţia ta "oare cât mai poate să prostească tinerii cu tabere gratuite", de parcă aş putea obliga pe cineva să se implice. Cred că nu înţelegi termenul de voluntariat... îl prestezi gratuit, pentru că e alegerea ta, fără să aştepţi nimic în schimb. Altfel nu e voluntariat...
4. Tot ce s-a creat în asociaţie e meritul voluntarilor, al echipei... eu sunt doar omul care mobilizează, motivează, relaţionează... ce ar fi o echipă de fotbal fără antrenor sau o orchestră fără dirijor?
5. Îmi pare rău că ai ajuns să vezi lucrurile atât de negru, probabil ai fost dezamăgită, dar poate ar fi bine să te întrebi şi "de ce?".
6. Adevărata mea faţă? Oare tu ce ai alege între un job bine plătit şi a face voluntariat?
ai avut dreptate cu un singur aspect...cu faptul ca Mihaela incurajeaza tinerii sa-si spuna mereu punctul de vedere chiar daca este pozitiv sau negativ...CORECT! dar atata timp cand ai argumente solide si stii cum sa-ti sustii punctul de vedere!
Mihaela este .....sincera sa fiu nici nu exista cuvinte care sa o caracterizeze cu adevarat....Mihaela este un EROU si nu exagerez cu nimic!!! este o persoana extraordinara si dovesdeste acest lucru prin tot ceea ce face cu aceasta organizatie. nici nu ai idee cat de grea este munca depusa de ea si ea totul face voluntar, adica gratis pentru tinerii din Tg Frumos!!!!asa cum si parintii tai au de platit o intretinere, o mancare calda, facturi...asa si Mihaela are!!in loc sa lucreze pe un salariu ea prefera sa dezvolte comunitatea din Tg Frumos...cine ar mai face acest lucru demn de respect????iti spun eu sigur..NIMENI!!!in ziua de azi toti oamenii sunt pe interes, primeaza bunastarea personala...dar Mihaela are un har pe care putini din Universul asta il mai au...si pt acest lucru eu una i-as ridica o statuie in Tg Frumos si nu numai!!!nu scriu aceste cuvinte pentru ca Mihaela este prietena mea de suflet ci pentru simplul fapt ca acesta e adevarul gol golut! daca in Romania ar fi mai multe persoane ca Mihaela, era departe criza de noi!
si ca sa ma semnez...numele meu este Laura si sunt prietena Mihalei!
ati vrea voi. poate asociatie e super dar unele persoane nu, mai ales coordonatoarea, domnisoara Mihaela.”
Dacă e sau nu o asociaţie super? Gândeşte-te la faptul că e singura organizaţie de tineret activă din zonă... şi asta spune multe... puţini sunt aceia care ar alege o comunitate mică unde să promoveze dezvoltarea personală şi profesională şi să deschidă uşile tinerilor, tocmai pentru că se găsesc oameni ca tine şi ca mulţi alţii, mai închişi, care văd în orice lucru o ameninţare şi acuză pe nedrept... fără să analizeze cu atenţie toate elementele. În plus nu sunt satisfacţii materiale... n-ai din ce să câştigi bani, că sunt puţine firme dispuse să te sponsorizeze şi să colaboreze.
Ceea ce se întâmplă în Târgu Frumos e o performanţă, fie că vrei sau nu să crezi. Întreabă un specialist şi vei vedea că într-adevăr ASIRYS e o asociaţie super prin faptul că a implementat cel puţin 4 proiecte complexe ca obiective, cu finanţare... şi urmează altele... iar asta cu resurse minime. În plus dacă n-ar fi o asociaţie super, poate n-aş mai avea solicitări să dezvolt filiale în Iaşi şi Paşcani. În fine... fă o analiză scurtă, compară ASIRYS ul cu alte organizaţii din oraşe mici şi chiar mari şi o să vezi că am dreptate.
În ceea ce mă priveşte, poate că nu sunt super şi ştiu sigur că nu sunt perfectă, dacă nu mă placi să fii sănătoasă. Eu te plac aşa cum eşti... cu bune şi rele... şi într-un fel îţi înţeleg frustarea. Dintre toţi voluntarii care s-au perindat pe la ASIRYS, cu foarte puţini ai reuşit să socializezi şi bănuiesc că totul se explică prin faptul că ai probleme acasă. Dar poţi să le depăşeşti dacă ai încerca să fii mai tolerantă cu tine însăţi şi cu ceilalţi. Nimeni nu are dreptul să-ţi spună cum să trăieşti.
Viaţa e frumoasă şi nu e bine să-ţi faci duşmani... pe mine oricum prin observaţiile tale m-ai determinat să iau nişte decizii importante şi pentru asta îţi mulţumesc, aşa că mă poţi considera în continuare o persoană pe care poţi să o contactezi pentru a primi un sfat sincer. Chiar dacă am fost mai agresivă în exprimare... a fost doar un test pentru a vedea cum reacţionezi, şi ceilalţi voluntari la ceea ce spui tu. Iar tu ai câteva calităţi pe care la puţini le-am întâlnit şi anume, perseverenţa, spiritul analitic şi o anumită profunzime in exprimare... ştii unde să ataci. Dacă ai lucra la partea de relaţionare, să fii mai pozitivă în gânduri, ce bine ţi-ar mai fi, dar dacă nu vrei, asta e.
Tocmai pentru că la celelalte proiecte am avut tot tipul ăsta de nemulţumiri, la Şcoala Nonformală am decis să o deleg pe Marinela, aşa că ea a făcut evaluările, a scris punctajele după nişte criterii bine stabilite, eu doar am fost lângă ea când a adunat punctajele... deci totul a fost echitabil, după muncă şi răsplată. Şi cum spuneam la ultima întâlnire, sediul nu a fost făcut pentru a-l admira, ci pentru a câştiga experienţă, prin organizarea de evenimente. Au fost unii care nu au muncit la sediu, dar au organizat numeroase evenimente şi asta s-a punctat. Cu am zis, nu vreau să formez oameni de serviciu, ci lideri care să continuie să dezvolte proiecte şi după ce eu nu voi mai fi prin zonă... Nu mă înţelege greşit, apreciez enorm munca voluntarilor care m-au ajutat cu munca fizică la sediu şi cred că majoritatea dintre ei au fost în tabără. Dar proiectul şi-a propus să formeze antreprenori, care le fac pe amândouă - muncesc şi cu fizicul şi cu mintea. Mi-ar fi plăcut enorm ca toţi ce care au muncit fizic să depună măcar un sfert din efort şi pentru organizarea de evenimente... dar nu s-a întâmplat aşa şi uite că tu mi-ai dezvăluit nemulţumirile exprimate pe „la spate”.... Chiar dacă toţi neagă când îi întreb, sunt conştientă că ai dreptate în faptul că nu eşti singura care vorbeşte şi este nemulţumită. Sincer, n-am cum să mulţumesc pe toată lumea, iar voi sunteţi atât de subiectivi... O să mă înţelegi dacă o să ai vreodată şansa de a coordona un proiect cap-coadă.
Când am spus 2000 de euro pentru tabără, o spuneam în contextul în care toată lumea era entuziasmată şi credeam că o să reuşim să strângem bani prin activităţile antreprenoriale pe care le aveam în plan şi astfel să suplimentăm numărul de locuri şi bugetul. Însă a apărut problema cu sediul, care dintr-o dată nu mai era gratuit, ci era 1000 de lei pe lună fără cheltuieli şi aşa s-au dus din start 1000 de euro. Şi apoi pe hârtie totul era frumos, dar în realitate din 46 de oameni care au venit la sesiuni, m-am trezit cu mai puţin de jumătate... care nu mai doreau cu acelaşi entuziasm să-şi asume responsabilitatea pentru o afacere socială.
Şi chiar dacă nu mă crezi, pentru tabără în bugetul oficial şi aprobat de cei de la TiA e prevăzută suma de 1200 de euro şi nu 2000 cum susţii tu... şi asta e încă o dovadă a contextului în care am făcut afirmaţia. De medalii... am decis să le transform în cămăşi personalizate pe care le vor primi cei care rămân până la final. Şi vor fi şi câţiva premiaţi cu medalii, dar de-acum e surpriză.
Cum spuneam şi mai sus, din păcate mulţi dintre cei care au fost în vară au dispărut la partea practică... şi atunci a fost ideal să accept oameni noi. În plus proiectul are specificat un asemenea obiectiv: atragerea de noi voluntari... Sunt detalii pe care dacă nu cunoşti proiectul în profunzime, vorbeşti fără fundament. Sunt multe principii în managementul de proiect pe care nu le cunoşti... şi iar revin, consultă un specialist în domeniu să vezi ce-ţi va spune! Chiar dacă ar fi să mai fac o selecţie şi să reiau toată treaba din vară, să ştii că o pot face... motivul e simplu: există un risc acceptat de finanţator care se bazează pe realitatea că proiectul poate suferi modificări deoarece grupul ţintă are caracteristici specifice, contextul e unic. De ce crezi că se cheamă proiect? Nu pentru a-l testa şi a-l îmbunătăţi? Altfel s-ar numi lege, nu proiect.
Ţine minte, într-un proiect cel mai important e să se atingă obiectivele de învăţare. În cazul nostru acestea au fost ca cel puţin 10 tineri să-şi dezvolte abilităţile antreprenoriale şi de scriere de proiecte etc... şi crede-mă că am depăşit obiectivele!
Dacă mint prost... aşa o fi... dacă proiectul are nevoie de schimbări pentru a-şi atinge obiectivele, le voi face, indiferent de ce am spus la sesiunile de informare. Fă un exerciţiu de imaginaţie şi pune-te în pielea mea: spune-mi acum exact (pe zile, ore, activităţi etc.) ce vei face peste 6 luni, cu 46 de oameni, în proiectul Şcoala Nonformală? Cum e? Oricât de precisă ai fi, oricâtă experienţă ai avea, tot nu o să poţi să faci perfect ceea ce ţi-ai propus... pentru că lucrezi cu oameni şi acest lucru nu e aşa simplu pe cât îţi pare. Iar tu eşti un exemplu foarte bun... pentru că pot să apară evenimente neprevăzute şi nemulţumiţi în stare să-ţi distrugă munca pe 2 ani într-o secundă.
Aşadar sper că ţi-e clar că ai înţeles doar ce ai vrut... fără a analiza contextul, abilitate pe care o dobândeşti doar după câteva proiecte scrise şi duse la bun sfârşit. Aşa că din nou, îţi spun că te înţeleg, îţi lipseşte experienţa şi de asta nu poţi privi în ansamblu, ci doar din prisma interesului personal.
Să-ţi zic o chestie... toate organizaţiile de tineret dezvoltate cer de la voluntari o taxă lunară pentru a fi consideraţi membri... se cheamă cotizaţie... care variază. Când eram într-o asociaţie a facultăţii plăteam 5 lei pe lună (asta în 2006), iar când ne-am făcut tricouri, noi voluntarii le-am plătit. Nu mai zic că foarte puţine chestii erau gratuite, dar scopul pentru care activam era să cunosc oameni noi, să învăţ lucruri noi etc. aşa că banii nu prea contau. Dacă nu mă crezi, întreabă un specialist!
Eu nu am cerut cotizaţie voluntarilor pentru că m-am gîndit că nu aveţi bani... tot timpul am încercat să fac rost de bani pentru a vă asigura sălile, masa, cazarea, tricourile, papetăria etc... şi nu m-a plătit primăria sau părinţii voştri să fac asta. Am făcut-o fără obligaţie, pentru că am vrut... voluntar! Eu am scris statutul organizaţiei, eu le-am propus celorlalţi membri fondatori să intre, eu am scris proiectele... deci faptul că sunt preşedintele organizaţiei e strict alegerea mea. Nu m-a forţat nimeni, nu mi-a propus nimeni, şi iarăşi îţi amintesc contextul... când am început, din 25 de tineri voluntari în tabără, doar 1 ştia ce e ăla un ONG... acum lucrurile arată cu totul altfel şi nu poţi nega că am avut o cotribuţie importantă în treaba asta.
Aşadar, faptul că v-aţi plătit transportul îl consider un efort minor... cine e nemulţumit de faza asta, îmi pare rău. Aştept soluţii... poţi câştiga nişte bani cu puţină imaginaţie, doar să fie deschidere şi responsabilitate.
...şi să nu mai punem cursurile pe care le-am ţinut voluntar şi munca pentru a dezvolta organizaţia, de multe ori de una singură. Gândeşte-te că am renunţat la un job bine plătit pentru a face ceva voluntar, doar pentru că mă pasionează şi simt o mulţumire interioară când văd evoluţiile voluntarilor. Poate că nu se observă, dar să văd cum un tânăr îşi pune în valoare calităţile şi îmi spune cu sinceritate că am contribuit la dezvoltarea lui, mă bucură enorm şi îmi dă senzaţia că am îndeplinit o misiune importantă... până la urmă, viaţa e scurtă, iar eu am învăţat că faptele bune sunt întotdeauna răsplătite într-un fel sau altul.
... şi asta mă şochează: cum poţi să-mi spui atât de nonşalant că prostesc tinerii cu tabere? Poate că ţi-aş fi înţeles această frustrare, dacă în tabere aş fi pus voluntarii să-mi facă aer cu pana de fazan şi masaje la picioare, în timp ce eu pictam sub clar de lună. Dar nu... a fost distracţie, v-aţi întors cu amintiri frumoase, am plâns, am râs, am fost o echipă, am învăţat unii de la alţii, am dezvoltat lucruri frumoase. Asta înseamnă prosteală? Dacă da... fă-mă să înţeleg!
Mi-aş putea găsi un job în orice oraş, chiar foarte bine plătit şi chiar în sectorul ONG, dar pur şi simplu prefer să o iau de jos, să lupt cu dinţii pentru ceva care pentru marea majoritate e sortit din start eşecului. Şi am un vis... acela de a dezvolta un oraş cu ajutorul tinerilor, tineri pe care din nou, marea majoritate îi desconsideră. Ce câştig? Sunt multe lucruri în joc... învăţ mai mult decât las să se vadă, dar cum spuneam mai devreme, câştig satisfacţie interioară şi încredere în mine.
2 covrigi la 10 persoane... greu de împărţit, nu? Dar eu cred că am luat câte 2 la fiecare persoană. Poate că m-am şi plâns de asta, dar crede-mă, frustrarea mea era că nu am putut să vă ofer o masă demnă, pentru că nu aveam bani. Doar pentru mine a fost umilitor! Crezi că nu aş fi vrut să vă duc la Best la o pizza? Dar când ai un buget de care trebuie să ţii cu dinţii, te conformezi. Ştii... uite aici e problema, că toată lumea aşteaptă numai de la mine să fac, să dau, să cer, să organizez, să propun... şi uite aşa ajungi în situaţia de a fi crititat fără milă, deşi martor mi-e Dumnezeu că am avut intenţii bune în ceea ce priveşte mâncarea. Poate era frumos ca unul dintre voi (poate chiar tu care te consideri mult mai bună şi corectă decât mine) să oferi colegilor ceva de mâncare. Şi un alt aspect, sediul nu a fost pentru mine. A fost pentru voluntarii care au dorit să înveţe să devină antreprenori. Nu am obligat pe nimeni să vină, cei care au făcut-o, au făcut-o de bună voie şi nesiliţi de nimeni, pentru ei... şi cum îţi place ţie să-mi spui, pentru tabără!
"Ce ati face daca ar trebui sa duceti 15 tineri intr-o tabara? pun pariu ca multi intre voi ati stie exact ce veti face si unde veti merge cu cel putin o luna inainte, dar nu e mai frumos sa decizi ce si cum in ultima saptamana? mai ales cand toti voluntarii tiau zic de fiecare data sa te hotarasti din timp unde veti merge. Chiar sunt curioasa cum a fost in tabara:)):)):))"
Îmi vine să râd când citesc asta... ce bine e nu, să stai şi să-i spui Mihaelei: „Dragă, dar ce faci, mai e o lună şi tu n-ai găsit locaţie? Hai repejor, ce mai stai... treci la treabă!” Uite că am lasat-o pe ultima săptămână, că doar sunt ambiţioasă, nu? Şi am valorificat la maxim banii alocaţi... Cred că toţi cei care au fost la Suceviţa pot să-ţi confirme!
Ce e de învăţat din asta? Dragi voluntari, proiectele sunt făcute pentru voi, ca să învăţaţi, să vă dezvoltaţi, să luptaţi, să respectaţi orice resursă, pentru că viaţa e scurtă... şi tot timpul primeşti ce dai. Deci dacă sunteţi nefericiţi sau pesimişti, controlaţi-vă pornirile egoiste, începeţi să dăruiţi mai mult şi veţi primi mai mult.
Şi stop... deşi sunt dirijorul, nu pot să fac totul. Am nevoie de o echipă, nu de sclavi sau de cerşetori care aşteaptă ca eu să zic, eu să fac, eu să propun şi eu să iau atitudine. Aveţi atât de multe calităţi, încât nici nu aveţi nevoie de mine. Iar dacă eu încă sunt prin zonă, e pentru că pot să vă unesc. Într-o zi mă veţi opri pe stradă şi îmi veţi spune că am avut dreptate.
La Vulcan, la fel... nu am obligat pe nimeni să meargă. Am primit o invitaţie la un festival de la o doamnă care ne-a văzut blogul. Am anunţat pe toată lumea şi chiar am venit cu propuneri pentru a face rost de bani. Deşi la început erau 35 pe listă, până la final am rămas doar 12.. na.... dacă n-am pus în traistă, nu prea s-a înghesuit lumea. Coregrafia pe care am pus-o în scenă, a fost cea dezvoltată de echipa mea, la Sulina. Piesa cu nunta, a fost dezvoltată la Casa de Cultură în principal de Marinela şi improvizată la faţa locului. Meritul este în întregime al participanţilor, eu am fost doar dirijorul. De lăudat, am cu ce să mă laud... am avut o echipă super faină şi am fost cei mai tari de la Vulcan! Nu am jucat în piesă şi nici nu mi-am propus să joc, având în vedere că era nevoie de cineva care să prezinte, să dea interviuri, să facă fotografii, să fie atentă la detalii şi să vorbească cu organizatorii. Mi-ar fi plăcut ca eu să joc în piesă, iar tu Andreea să te ocupi de partea de organizare... sau poate Lucian. Conflictele s-au iscat chiar înainte cu câteva minute de a începe piesa cu nunta, pentru că actorii nu mai vroiau să intre pe scenă... argumentul lor era că se vor face de râs. Dar până la urmă, poate şi datorită nervilor mei sau faptului că „am început să mă cred şefă”, cei 11 temerari au intrat pe scenă şi au jucat o super-piesă, gustată de public... şi asta fără să fi repetat înainte! Asta pentru mine e performanţă! Dar ai dreptate... despre episodul Vulcani, pot vă zică mai multe cei care au fost acolo...
Aşa e! Multe dintre idei sunt ale voluntarilor. De la ei vin, de la nevoile lor, de la solicitările lor. Dar să revenim la începuturi, când eram doar eu singură în faţa unui calculator şi vroiam să găsesc idei pentru a forma echipa ASIRYS. Deci ceea ce spui e fals, cu siguranţă am avut cel puţin o idee de eveniment sau proiect. Şi se vede că nu ştii ce presupune să scrii un proiect, câte idei trebuie să dezvolţi, câte lucruri trebuie să iei în calcul. Altfel cum ţi-ai explica dragă Andreea că deşi mai sunt vreo 10 ONGuri prin Târgu Frumos, doar ASIRYS e activ? Pentru că e uşor a vorbi, dar e greu a face.
Eu primesc laudele? De la cine? Şi ce am de câştigat din asta? Din câte ştiu nu sunt în campanie electorală. Dacă nu merit, atunci de ce mă laudă lumea? ... ştiu răspunsul... ca să meargă în tabără!
Sunt atât de multe idei fenomenale, atât de multe... încât e trist că sunt atât de puţini oamenii care vor să-şi asume responsabilitatea de a le pune în practică.
Şi poate că o să-ţi confirme fetele, dar voi aveţi multe de câştigat prin ASIRYS! Aveţi Cv-uri pline, profesorii vă apreciază mai mult, vorbiţi mai uşor în public, aveţi mai mulţi prieteni şi puteţi să vă lăudaţi că aţi fost la munte sau la mare moca, pe efortul vostru!
Uite că am ajuns aproape de final, unde îmi spui că-ţi pare rău că ai făcut parte din ASIRYS. Asta înseamnă că nu ai învăţat nimic, ba din contră ţi-ai pierdut timpul... îmi pare rău pentru asta, nimeni nu te-a obligat. Tu ai ales! Şi eu sunt curioasă care sunt voluntarii care vor rezista... ei sunt viitorii lideri, cei care îţi vor decide ţie şi celor care preferă să stea pe tuşă, soarta.
Adevărata mea faţă asta e... sunt un om simplu, cu defecte şi calităţi, cu bune şi rele, cu prieteni şi duşmani... care are o sumedenie de pasiuni şi vise. Iar câteva dintre ele se reflectă în munca pe care o prestez voluntar - pentru că vreau, în Târgu Frumos! Dacă aş fi vrut să par alt om, poate că aş fi ales conform idealurilor actuale... maşinile şi hainele, cluburile de fiţe şi oamenii influenţi şi „nu mi-aş fi pierdut timpul cu nişte adolescenţi rebeli, fără viitor, veşnic nemulţumiţi, orice ai face” cum mi-a spus recent cineva după ce ţi-a citit comentariul.
Cum spunea şi prietena mea Laura, ar trebui să te ocupi de gramatică. În cele 2 fraze de mai sus ai 2 greseli importante... nu mai zic per ansamblu. Şi ştiu că nu eşti singura, dar asta nu e o scuză bună.
Bun sfat ăsta cu gânditul... într-adevăr decât să vină tineri care se aşteaptă ca numai eu să le fac, să le dau, să le spun... mai bine nu mai vin. ASIRYS e pentru cei care au suflet bun, care vor prieteni, care vor să-şi asume o responsabilitate din care să înveţe ceva, care vor să dăruiască, să facă fapte bune, să schimbe, să se dezvolte...
Acum că ţi-am luat la „puricat” întreaga plângere şi mi-am argumentat poziţia, sunt curioasă ce contraargumente o să mai aduci. Sunt conştientă că nu-mi vei accepta atât de uşor afirmaţiile, chiar dacă sunt adevărate.
Dacă nu aş fi serioasă şi dacă aş fi fost omul care-şi ascunde adevărata faţă, ţi-aş fi dat ignore, aş fi venit să vorbesc cu părinţii tăi, te-aş fi bătut şi ori de câte ori aş fi avut ocazia, ţi-aş fi făcut viaţa amară. Dar cu ce folos?... Aşa că îţi mulţumesc pentru această oportunitate, pentru că m-ai provocat şi am putut să văd şi cu alţi ochi totul, pentru că am văzut câţi voluntari am aproape, pentru că m-ai obligat să mă reinventez şi să iau câteva decizii importante.