Proiecte Erasmus

Resurse

Oportunităţi

Vorbe cu Tîrg

Lecturi Urbane în Târgu Frumos

marți, 26 octombrie 2010

“Înainte de a deveni o filozofică amărăciune, cartea e o făgăduinţă, o bucurie, o călătorie prin suflete, gânduri şi frumuseţi.” Tudor Arghezi

Aflat la prima ediţie în oraşul Târgu Frumos, “Lecturi Urbane” (proiect cultural iniţiat de civika.ro) se va desfăşura miercuri, 27 octombrie 2010 pe Esplanada din oraş în cadrul proiectului "Şcoala Nonformală de Antreprenori Sociali". Această campanie s-a desfăşurat pentru prima dată în 2009 şi se alătură celorlalte oraşe susţinătoare ale mesajului „PRO Lectura”. Proiectul este unul de implicare civică şi are scopul de a promova lectura atât în locurile publice, cât şi în mijloacele de transport în comun.

Voluntarii târgoveţi vor da „start cronometru”, în jurul orei 15.00, pe Esplanadă, lângă monumentul Flacăra Independenţei, unde vor citi şi iniţia conversaţii cu trecătorii în vederea încurajării şi promovării neconvenţionale a lecturii în spaţiile publice. Proiectul “Lecturi urbane” constituie obiectivul tinerilor voluntari de a încuraja lectura şi de a oferi un semnal de normalitate de care orice comunitate are atât de multă nevoie, dar şi de a dezvolta caracterul şi personalitatea copiilor şi tinerilor prin lectură.


Vântul liniştit care răsfoieşte paginile, plăcerea de a respira şi altfel de aer şi capacitatea de face faţă zumzetului colorat din jur, sunt doar câteva din temeiurile pentru care recomand călduros să ajungeţi pe acolo cu o carte în mână.

Lectura rămâne un sentiment, o stare de spirit, un mod de educaţie, o pată de cultură. Faptul că „Lecturile Urbane” vor avea loc şi în Târgu Frumos nu va schimba neapărat comportamente. Însă, cu siguranţă va crea atitudini, va aduce laolaltă oameni care îndrăgesc cărţile şi va naşte întrebări, al căror răspuns îl va găsi fiecare dintre noi.


Fără alte cuvinte, vă urez spor la lectură, să citiţi de fiecare dată când simţiţi nevoia sau nu, să încercaţi autori şi romane cât mai diverse şi să vedeţi dincolo de rândurile din faţa voastră.

... de Andreea Creţu

2 comments:

Mack spunea...

Foarte buna ideea.

26 octombrie 2010, 10:53
vicky spunea...

Enciu adica Mack:)) nu e foarta buna ideea e ultra mega extra buna ideea :P :X nimen nu se compara cu Asociatia Asirys ! asta e evident!

28 octombrie 2010, 18:33

Festivalul "Din Vatra Satului" - ediţia a IV-a

„Din Vatra Satului” reunește obiceiuri şi tradiţii de iarnă într-un festival dedicat promovării folclorului din judeţul Iaşi. Evenimentul ...

 

2008-2017 ·Asociaţia Super Tineri - ASIRYS Design and Written by Mihaela Diana Podariu