Proiecte Erasmus

Resurse

Oportunităţi

Vorbe cu Tîrg

La lansarea Casei de Cultură a Tinerilor

joi, 16 septembrie 2010

Într-un articol anterior, Dana ne-a povestit despre cum a fost la Business Party. La cererea cititorilor, revin cu un articol care să detalieze ce anume s-a întâmplat la festivitatea de deschidere a Centrului de Tineret ASIRYS.

Invitaţii au început să sosească pe la ora 18, primul venit a fost dl. Costel Păduraru (managerul de la Abator, cunoscut ca şi Sturion). Apoi au sosit domnii: Costel Miron (manager Nova Miro),
Relu Grebinişan (directorul Clubului Copiilor), Vasile Afilipoaie (viceprimar), Costel Colotin (antreprenor şi consilier local), Adrian Ureche (şef Poliţia de Proximitate), Cătălin Benţa (director Şcoala Generală Brăeşti), Puiu Doleanu (profesor) şi Cătălin Zăpodeanu (manager Zap Confecţii Metalice). De asemenea, au fost prezente doamna Iolanda (director SAM) şi doamna Lera (director adjunct SAM). Au mai fost invitaţi şi mulţi alţi oameni de succes ai oraşului Târgu Frumos, însă aceştia dintr-un motiv sau altul nu au putut fi prezenţi... dar vom mai organiza evenimente similare şi astfel îşi vor putea lua revanşa.

Festivitatea de deschidere a fost de fapt un fel de dezbatere, la care invitaţii au contribuit cu idei interesante şi sugestii de îmbunătăţire a eficienţei activităţilor noastre. După ce am prezentat proiectele asociaţiei, am dezvăluit invitaţilor noştri că obiectivul nostru pentru perioada 2010-2011 e
dezvoltarea potenţialului turistic a oraşului Târgu Frumos, şi în acest scop am creat portalul www.tirgufrumos.ro, urmând ca în perioada următoare să dezvoltăm şi alte acţiuni în acest sens. Unii dintre invitaţi au argumentat că oraşul nostru are foarte puţine obiective care pot valorificate, că infrastructura nu este dezvoltată, însă am primit şi idei interesante, precum că solul de pe Dealul Buznei permite crearea unei grădini botanice sau că există o istoriei necunoscută şi nevalorificată a oraşului Târgu Frumos.

Invitaţii au fost impresionaţi de amploarea proiectelor organizaţiei, până în prezent au fost atrase finanţări de la Comisia Europeană de peste 25 000 euro, au fost implementate peste 20 de proiecte, de care au beneficiat direct peste 150 de persoane... şi toate prin forţele tinerilor. Ni s-a sugerat să facem cunoscute acţiunile noastre, dl. Adrian Ureche oferindu-se să ne ajute în acest sens, prin rularea unei prezentări a organizaţiei la fiecare clasă de liceu/şcoală generală la care va merge în perioada următoare.

După această dezbatere, cu rol de a lansa noua casă de cultură a tinerilor - pentru că asta îşi propune să devină Centrul de Tineret ASIRYS, consider că proiectele noastre vor fi sprijinite mai mult de cei cu putere de decizie la nivel local. De multe ori suntem consideraţi nişte tineri rebeli, însă rezultatele pe care le-am obţinut până acum arată clar că deşi avem resurse limitate, putem schimba în bine... iar sprinijiţi de comunitate şi liderii acesteia vom reuşi să realizăm din ce în ce mai multe fapte bune.

3 comments:

vicky spunea...

Emotiiiiiiii mariiii:X

22 septembrie 2010, 22:07
Anonim spunea...

nu va faceti destula publicitate

25 septembrie 2010, 16:10
ASiRYS spunea...

Da... am mai primit această observaţie. Noi punem foarte mult accent pe promovarea online pentru că atât ne permit resursele. Însă acum că am deschis centrul sperăm să putem amplasa un panou ASIRYS undeva într-o zonă vizibilă pentru comunitate unde să putem promova proiectele noastre, respectiv cele 50 de evenimente ce urmează să le derulăm în lunile septembrie şi octombrie.

Dacă mai ai alte sugestii legate despre ce metode de promovare ar merge pentru ca tinerii să afle mai multe despre proiectele noastre, suntem nerăbdători să le auzim!

25 septembrie 2010, 22:48

Festivalul "Din Vatra Satului" - ediţia a IV-a

„Din Vatra Satului” reunește obiceiuri şi tradiţii de iarnă într-un festival dedicat promovării folclorului din judeţul Iaşi. Evenimentul ...

 

2008-2017 ·Asociaţia Super Tineri - ASIRYS Design and Written by Mihaela Diana Podariu