Proiecte Erasmus

Resurse

Oportunităţi

Vorbe cu Tîrg

Ştiam că o să fie interesant!

duminică, 18 iulie 2010

Ce pot să spun e că aşa cum a zis şi Andreea în articolul ei, noul proiect e foarte interesant. Mă atrage pentru că e o idee total nouă pentru mine, dar şi pentru tinerii din Târgu Frumos (şi nu numai). Sunt deja voluntar "cu vechime" în ASIRYS, m-am implicat şi în "Mesageri împotriva discriminării" şi sunt foarte încântată de tot ce se întâmplă în această organizaţie. Am învăţat enorm într-un timp foarte scurt. Şi sunt sigură că proiectul "Şcoala nonformală de antreprenori sociali" va fi o experienţă de neuitat... ca toate celelalte.

Ştiam de la început că o să fie interesant. De ce? În primul rând pentru că eram conştientă că voi cunoaşte persoane noi, care îmi vor deveni cu timpul şi buni prieteni, că voi participa la jocuri disctractive, interesante şi educative, dar nu în ultimul rând, că voi învăţa cum să devin un antreprenor social de succes.

Trainerii au fost pe măsură, am aflat că antreprenorul trebuie să nu se lase bătut, orice ce s-ar întâmpla. Iar noi ca echipă şi viitori antreprenori vom trece prin multe greutăţi, care au rolul de a ne întări şi de a ne forma. Mi-a plăcut mult ideea de a experimenta şi că în sesiunile următoare vom face câte un plan de afaceri, pe care apoi îl vom pune în practică.

Nici nu ştiu când au trecut cele 4 ore de discuţii şi jocuri... e ceva de necrezut că nu am simţit timpul, eu sunt de felul meu mai nerăbdătoare.

La final... când am ieşit din Clubul Copiilor, toţi vorbeam despre cât de interesant a fost. Şi aşa s-a scurs prima sesiune a proiectului "Şcoala nonformală de antreprenori sociali".


By Cornelia-Elena
Chiriac

5 comments:

vicky spunea...

Fiecare cu parerile lor! Si observ ca toate sunt bune si asta e foarte bine! Ma bucur foarte mult si cum ziceam Asociatia Asirys o sa ajunga departe ;) ! Va ASIGUR EU :x!!!!!

19 iulie 2010, 18:41
ANDREEAC spunea...

INTERESANT E PUTIN SPUS. SI DACA VETI VENI LA FIECARE SESIUNE, VETI VEDEA CA AM DREPTATE.
PANA LA URMA CE POATE FI MAI INTERESANT DECAT SA PUI BAZELE VIITORULUI?

21 iulie 2010, 00:19
Ioana R spunea...

Si eu la fel ca toti ceilalti m`am simtit extraordinar.A fost o zi fantastica alaturi de ei si ma bucur foarte mult ca am facut alegerea de a ma alatura lor.
Este ca o mare familie in care toti suntem egali iar parerea fiecaruia dintre noi este ascultata, indiferent cat de buna sau rea este.

22 iulie 2010, 23:04
Mary spunea...

Normal ca o sa ajunga mai departe Vicky:D..si sunt de acord cu tine Andreea

23 iulie 2010, 17:05
Andreea Covaliu spunea...

normal ca esti de acord cu mine ;;)

23 iulie 2010, 21:45

Festivalul "Din Vatra Satului" - ediţia a IV-a

„Din Vatra Satului” reunește obiceiuri şi tradiţii de iarnă într-un festival dedicat promovării folclorului din judeţul Iaşi. Evenimentul ...

 

2008-2017 ·Asociaţia Super Tineri - ASIRYS Design and Written by Mihaela Diana Podariu