Proiecte

Resurse

Oportunităţi

Centrul de Voluntariat

Ploua infernal... mesagerii dansau!

luni, 19 iulie 2010

Ce poate fi mai frumos decât un flash-mob "a la Mesageri împotriva discriminării"? Viziunea noastră: 40 de tineri curajoşi, ce opresc timpul în Târgu Frumos şi Iaşi pentru 2 minute şi 30 de secunde. Maşini, pietoni, curioşi, nervoşi, grăbiţi, rasişti, tolerenţi... stop cadru: toţi ascultă mesajul nostru, timp de 2 minute şi 30 de secunde.

Cu acest scenariu inspirat din evenimentele de tip flash-mob, am stabilit în cel mai mic detaliu locaţiile, costumele, poziţia fiecăruia, precum şi replici în caz de probleme. Ba chiar am anunţat şi presa... Ce-a ieşit?

Era o zi de marţi. Zâmbitori şi nerăbdători cei mai activi dintre tinerii romi şi români din Târgu Frumos, Paşcani şi Iaşi, se întâlesc în parcul Casei de Cultură. Urma o aventură...

Câteva repetiţii, ultimele retuşuri, câteva glume şi eram gata de "război", doar că vremea devenea infernală. Dar când eşti de la ASIRYS sau de la Gipsy Eye... şi lupţi pentru un scop... şi eşti înconjurat de prieteni... nu mai contează câteva picături de ploaie.

Încălzirea începe în Târgu Frumos. Pe trecerea de pietoni de la Primărie... stop cadru: începe nebunia! 40 de tineri au acoperit zebra. Claxoane, tiruri, maşini... înjurături, picături de ploaie... iar noi «Iali iali bre, noi avem un singur scop, SCOP! La discriminare vrem să spunem mereu stop, STOP!». Mai sunt 58 de secunde. O maşină mai nervoasă trece pe lângă noi. Mesagerii... neînfricaţi, continuă: «Chiar dacă eşti moldovean, lipovean sau ţigan, Suntem made în România». Ah! S-a terminat.

Trecem repede strada şi ne continuăm drumul... În urma noastră, aplauze... strigăte, urări... telefoane bliţând... şi... nori... nori negri, dar oarecum veseli.

În gară ajunşi, a început iarăşi ploaia. «Ce facem mesagerilor?». Răspunsul unanim a fost: “ploaia se va opri, nu-i nimic dacă ne udăm un pic, la Iaşi va fi sigur soare”. A sosit trenul, ploaia s-a mai oprit. Semn bun.

Am coborât cu toții grăbiți în gara plină de oameni ce se adăposteau de ploaie. Ţinta noastră: trecerea de pietoni din stația de tramvai. Ajungem repede... E verde! Mesagerii s-au aliniat şi au început să danseze pe trecerea de pietoni. Picături, vorbe, zâmbete, trecători cu sacoșele în mână ce ne privesc, șoferi încremeniți... claxoane pe ritmuri... înjurături... «Român, țigan, lipovean. Cu toții prieteni, nu dușmani». Ploua din ce în ce mai "infernal", iar noi tot dansam!

... Următoarele locații: Independenței, Universitate şi Piața Unirii. Haideți! Încă puțin!
Ne îndreptăm cu pași repezi spre Strada Independenței. E verde şi cum trecerea e foarte mare suntem fix pe mijloc. Șoferii dacă ar vrea, ar putea să ne depășească, dar nu! ... ne privesc, ne ascultă.

Am lăsat celelalte 2 locații pentru data viitoare. Ploua cu găleata și chiar dacă era frumos, exista riscul să ne îmbolnăvim. Uzi până la piele, urcăm în tramvai, unde am servit călătorilor ultima porție de dans antidiscriminare.

Trenul ne aștepta să ne ducă înapoi în Târgu Frumos...
Va mai fi!

Autori: Iulius şi Dana
Editor: Mihaela

7 comments:

vicky spunea...

Super tare ziua aia ;) nu am crezut ca o sa fie asa de reusit:X de necrezut dar adevarata:X

19 iulie 2010, 18:27
AAANDREEAC spunea...

FRUMOS. FRUMOS. FRUMOS. IMI PARE RAU CA NU AM MERS ATUNCI. INCA SE MAI VORBESTE DE CE A FOST ACOLO!

21 iulie 2010, 00:16
Ioana R spunea...

foarte tare ideea ;X
pacat ca abia acum m`am inscris si eu in aceasta super tare Asociatie:X caci trebuia sa o fac muult mai devreme.

22 iulie 2010, 22:53
Andreea Mihai spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Andreea Mihai spunea...

:))) Interesanta senzatie...sa dansezi in ploaie pe treceri de pietoni sa sa se uite toata lumea la tine:)),sa te claxoneze soferii,mai sa mai dea unul cu masina peste tine.
A fost frumos!

23 iulie 2010, 11:11
Mary spunea...

A fost frumos, desi a ploat de ne-am udat din cap pana in picioare. A fost ceva inovativ:D

23 iulie 2010, 17:08
luxury_handmade spunea...

...frumoasa nebunie...!!!

28 februarie 2012, 00:39

Share

 

2008-2017 ·Asociaţia Super Tineri - ASIRYS Design and Written by Mihaela Diana Podariu