Proiecte

Resurse

Oportunităţi

Centrul de Voluntariat

1 noiembrie - Halloweenul tinerilor din Târgu Frumos

vineri, 31 octombrie 2008


Din motive vampireşti petrecerea de vampiri se amână pe mâine, 1 noiembrie Ne vedem la aceiaşi oră - 21³º, în acelaaşi cuib vampiresc: BB!

Unul din motivele vampireşti pentru care am dat skip cu o zi, e răspunsul la intrebarea: de ce să fim vampiri doar în noaptea de Halloween? Ce-ar fi să fim cu o zi mai târziu şi ce-ar fi să fim într-o noapte obişnuită!? Tocmai ăsta e şi farmecul, să organizezi ceva inedit când totul revine la normal.
-->
Şi până la urmă Halloweenul e o sărbătoare din import, putem schimba tiparul!


    
-->Din acţinile vampireşti concrete:
- concurs de sculptat bostani simpatici;
- vampiraşii costumaţi special vor primi un energizant cadou;
- sala va fi amenajată în stil “vampiric”;
- întreaga noapte va fi o provocare la dans!


-->
Aşadar, mâine, toţi în negru (şi roşu), costumaţi special sau nu, vom petrece în stil original la
-->GOOD VAMPIRES MEETING!

GOOD VAMPIRES MEETING!

joi, 30 octombrie 2008


-->Mâine e seara de Halloween! Şi e un motiv bun să dăm un party! Tema petrecerii ne-a fost inspirată de cel mai cunoscut personaj mioritic din lume şi anume, Dracula. Prin urmare vom da un party de vampiri şi nu orice fel, ci un party de vampiri de gaşcă. Numele petrecerii e GOOD VAMPIRES MEETING!

Cei care au venit la BAL MASCAT şi le-a plăcut sunt invitaţii noştri speciali! Pot intra şi fără invitaţie, doar să fie îmbrăcaţi în totalitate în haine de culoare neagră. Cine va fi machiat sau va avea dinţi de vampir sau costum sau orice chestie interesantă şi amuzantă vampirească va primi un energizant. Va face cinste domnul Miron de la NOVA MIRO.


E o petrecere privată organizată special pentru tinerii care ştiu să se distreze. Locaţia pe care am ales-o de această dată este BB-ul (de lângă Casa de Cultură). E un loc drăguţ, e într-o zonă centrală, ferită, numai bună pentru petreceri private.
Aşteptăm cât mai mulţi vampiri la GOOD VAMPIRES MEETING, începând cu ora 21³º.

Zi ceva la ZIAR!

vineri, 24 octombrie 2008


Ne-am făcut ziar! L-am lansat demult pe piaţă, dar printre petreceri în pijamale şi proiecte, abia acum promovăm şi în mediul online ZIARUL TINERILOR CARE SE IMPLICĂ.

Ideea ne-a venit când discutam despre problema violenţei în rândul tinerilor. Probabil ştiţi cu toţii întâmplarea din Amnezy, cu Lore. De aici am pornit şi primul număr a abordat cum era de aşteptat, tema violenţei. Şi am dezvoltat. Am luat interviuri de la persoane cu rol important în societatea noastră, precum: poliţistul, politicianul, preotul şi psihologul. După care am publicat nişte articole scrise de tinerii din Târgu Frumos. Am realizat şi o prezentare, a noastră, a organizaţiei ce va fi în curând oficială.

Dacă încă nu aţi citit ziarul îl postăm în format electronic (.jpeg) pe blog.


Pe viitor mai vrem să scriem. Ziarul să fie ca o voce a tinerilor!

Apropo! În acest moment echipa de redacţie este formată din subsemnata, Mihaela Diana Podariu, Oana Borhan, Andreea Oglagea şi Mihaela Filip (Kitty). Dacă cineva vrea să scrie, să se implice, să se manifeste, ne poate trimite un mail pe supertineri@yahoo.com şi stabilim o întâlnire. Dar acceptăm și articole bune trimise direct pe mail.

Următoarea problemă pe care vrem să o abordăm în ziarul nostru este viciul – mai exact, cum pot să ne distrugă sănătatea, mintea și chiar viața, alcoolul, ţigările şi drogurile.

Minunat!

miercuri, 15 octombrie 2008


I-am vizitat pe tinerii de la Şcoala de Nevăzători din Târgu Frumos. Ceea ce pot să spun e că a fost o experienţă mai mult decât emoţionantă. Mi s-a făcut "pielea găină" atunci când i-am ascultat: cum au cântat, cum au interpretat, cum ne-au mulţumit că eram acolo.

Deşi nu văd, nu-ţi dai seama. Sunt nişte tineri la fel ca noi, plini de entuziasm şi energie. Au vise, au dorinţe, speranţe şi un potenţial extraordinar!

Programul pregătit de ei a inclus sceneta "Scufiţa Roşie" interpretată cu ajutorul păpuşilor. Apoi a urmat un întreg spectacol de cântece. Vocile curate, nevinovate îţi atingeau sufletul. Aveau emoţii, dar acestea îi făceau şi mai simpatici. Bucuria, că au putut să dăruiască ceva publicului, li se citea pe chip.

La final au primit şi premii. CD-uri cu poveşti şi cântece, prăjituri şi sucuri de la domnul Liviu Bulgaru. De asemenea consilierii locali (Costel Miron, Costel Colotin, Liviu Heleşteanu, Gică Baltag, Vasile Afilipoaie) le-au oferit un tort mare, de ciocolată ca de ziua lor!

Mulţumim şi noi, tinerii ASiRYS, sponsorilor şi mai ales tinerilor nevăzători. Ne-aţi oferit un spectacol emoţionant şi sunteţi nişte tineri minunaţi!


















Ziua Bastonului ALB

duminică, 12 octombrie 2008


Poate că unii dintre voi ştiţi sau poate că aflaţi acum, dar miercuri, 15 octombrie, este ziua Bastonului Alb. Mai exact, este ziua mondială a celor care nu pot să vadă!

Cum am aflat de acestă zi specială, ne-am întrebat oare ce fac tinerii nevăzători de ziua lor? Ne-am dat seama că nici măcar nu-i cunoştem, nici măcar nu ştim cum îşi petrec zilele, nu am auzit nimic despre ei şi nu ştim cum se descurcă.

Oare cum e să fii orb? Oare cum e să nu vezi ceea ce ai văzut şi vei vedea?
E destul de greu să-ţi răspunzi la astfel de întrebări. Te gândeşti că ţie nu ţi se poate întâmpla. Şi totuşi oare ce fac tinerii care nu văd?


Pentru a-i sprijini ne-am gândit ca miercuri să mergem să-i vedem, să-i ascultăm, să simţim ceea ce ei au învăţat să facă fără să vadă! În aceste zile le vom propune tinerilor de la Şcoala de Nevăzători din Târgu Frumos să pregătească un moment artistic prin care să arate întegii lumi că şi ei văd, chiar dacă diferit! Vom încerca să facem rost de ceva premii, dar cel mai important e că vom fi acolo şi ei vor simţi că ne pasă. E o surpriză de ziua lor!

Acest articol e un apel către toţi tinerii care văd din Târgu Frumos. Haideţi să ne strângem cu toţii, miercuri, la ora 09.30 pe Esplanadă şi să mergem la tinerii care nu văd. Se vor bucura!

Pentru cei care vor să le scrie câteva rânduri pot să lase un mesaj la articol sau să trimită textul pe supertineri@yahoo.com.

Ştim să ne distrăm

marți, 7 octombrie 2008


Sunt gata afişele? Toată lumea şi-a luat masca? Încă mai trebuie să amenajăm sala. Cristi, dar tu nu te costumezi? Unde e creionul dermatograf negru? Ajută-mă să mă machiez. Bluza asta combinată cu machiajul ăsta... chiar m-am deghizat reuşit, nu? Ai văzut cumva bandă adezivă? 
-->

Au venit nişte fete. Repede, pune-le şiret verde sau roşu. Verde? Pentru cei "disponibili", normal!! 

Mi se pare mie sau sală se aglomerează ameţitor de repede? Ce de costume. Prinţese, piraţi, contesa Dracula, uite şi un clovn, skater boy, fluturaşi, zâne, ba cred că l-am văzut şi pe Charlie Chaplin. Harta lumii s-a strâns într-o încăpere. Sunt aproape sigură că am trecut pe lângă o gheişă şi am stat de vorbă şi cu Ion a lui Liviu Rebreanu. Mihai, tu nu ai mască? Se rezolvă cu puţin fard. O Doamne! Ăla e un băiat îmbrăcat cu haine de fată?! Tipul cu halatul de baie şi ochelarii şi prietenii lui au strâns multe priviri. Au avut o idee haioasă. Câtă lume pe ringul de dans! Şi încă mai apar. Suntem aici să ne distrăm! 
În sfârşit s-a gândit cineva să organizeze ceva inedit. Ăsta e BAL MASCAT! Fără mască nu intri. 


***

Ce e drept, balul mascat a fost acum mai bine de o săptămână, dar agitaţia din seara aceea mi-o amintesc perfect. Şi distracţia a fost peste aşteptări. Multă originalitate şi chef de a se simţi bine. Asta am văzut eu la cei care au luat parte la "eveniment". Adevărul e că suntem înconjuraţi de tineri care simt nevoia să aibă parte de altceva decât o sâmbătă obişnuită la discotecă, care au nevoie de idei noi! Partea bună: asta vrem şi noi! Să organizăm cele mai tari petreceri la noi acasă, în Târgu Frumos.

To be continued..

[Uanna]

Un BAL de nota 10!

duminică, 5 octombrie 2008


E timpul să ne destindem! Şi cum a devenit deja obişnuiţă ca după orice eveniment sau proiect organizat de noi, tinerii ASIRIS, să vă oferim porţia de feedback, vă vom povesti cum a fost la BAL Mascat.

Chiar dacă a trecut o săptămână de la eveniment, zâmbim când ne amintim ce a ieşit: un PARTY în adevăratul sens al cuvântului! Cei care au fost prezenţi ştiu ce vreau să spun.

Am fost foarte impresionaţi de măşti. Nu ne aşteptam ca tinerii să vină atât de bine deghizaţi. Ne-am bucurat de prezenţa unei game variate de personaje: prinţese, piraţi, Zorro, Michael Jackson, Xena, iepuraşi, pisicuţe, vampiri, etc. A venit foarte multă lume, iar ringul de dans a fost full toată noaptea!

Mai jos puteţi vedea un filmuleţ care deşi nu e prea bine realizat (e făcut cu telefonul), vă va oferi imaginea unei atmosfere incendiare!

video

O altă surpriză a serii ne-a fost oferită de dl Liviu Bulgaru, director adjunct la OJPDRP Iaşi. Mai exact a sponsorizat evenimentul cu suma de 400 lei. Super tare! Vă mulţumim!!! Cu banii am premiat cei mai bine costumaţi invitaţi şi am oferit băuturi gratuite tinerilor deghizaţi. Dl Liviu Bulgaru este o persoană care susţine iniţiativele tinerilor şi cu siguranţă o să-l invităm şi la alte evenimente.

Totuşi să trecem la poze. Enjoy!




Vrei BOX?

miercuri, 1 octombrie 2008



Articolul nostru a avut impact... peste 1000 de vizitatori. Iar comentariile au fost pe măsură! 

Până acum poliţia nu a făcut nimic. Nici măcăr nu ştim cum îl chemă pe bătăuş. 

Dacă citiţi comentariile o să descoperiţi tot felul de atitudini, unele de-a dreptul şocante. Că ne luăm omor cu toţii, că Lore merita o corecţie, că ce dacă a bătut-o, nu e mare vrăjeală că omul are şcoala vieţii şi îşi permite să dea cu pumnii, că suntem disperaţi şi exagerăm. OARE??? Oricine poate trece prin asemenea necaz. Ce anume garantează că agresorul nu o să acţioneze din nou? Să stăm ca momâiile şi să aşteptăm să facă poliţia ceva? Mai e puţin şi dăm anunţ pe cablu... ceva de genu’: „Cine vrea să fie sac de box rog să iasă în club, sâmbătă seară ... O să fie la promoţii picioare în cap!” 

Frate, cum să accepţi aşa ceva!!! Să trăieşti cu frică şi să nu faci nimic?!! Avem tot respectul pentru etnia rommă. Cunoaştem multe fete de treabă pe acolo şi condamnăm discriminările făcute în comentarii! Şi la români sunt poame de astea, nu ne plângem! 

Toţi trebuie să fim în siguranţă. Ce naiba, suntem oameni nu animale! Avem creier, putem să discernem! Aceste fapte nu trebuie să se repete!!! Şi totuşi pe la toate colţutile auzim că dacă o pride pe victimă şi pe prietenii ei, îi taie, îi omoară că e în stare de orice! Poate să fie doar un armăsar scos din tânţar, dar poţi să rişti la câte belele lasate cu numeroase copci au fost în oraş?

Apelăm pe acestă cale la comunitatea rommă din Târgu Frumos şi la Poliţie. Avem nevoie de ajutorul dumneavostră ca să rezolvăm această problemă! Nu-l vrem pe agresor în puşcărie, dar vrem să suporte consecinţele faptelor sale şi să fim siguri că nu o să mai facă astfel de probleme semenilor săi!

Nu mai vrem VIOLENŢĂ! Să luptăm împreună pentru un oraş sigur!!! 

Tu te bagi sau te rişti în continuare să fii un potenţial sac de box pentru băieţii trecuţi prin viaţă?



Share

 

2008-2017 ·Asociaţia Super Tineri - ASIRYS Design and Written by Mihaela Diana Podariu